Din cauza faptului că am abordat în această lună cu de amănuntul Duminica Înfricoșătoarei Judecăți și Duminica izgonirii lui Adam din rai, vom vorbi mai scurt despre acești doi sfinți. Cel dintâi, Sfântul Simeon Noul Teolog este considerat unul din cei mai mari mistici ai omenirii împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul (ucenicul Luminii Întrupate) și Sfântul Grigorie de Nazians. Sfântul Simeon Noul Teolog a trăit între anii 949-1022. Viața Sfântului Simeon Noul Teolog a fost scrisă de către ucenicul său, Cuviosul Nichita Stithatul, care va deveni el însuși, mai târziu, o figură de o importanță considerabilă în epoca sa (o parte din opera sa o găsim în volumul VI al Filocaliei românești, tradusă de părintele Dumitru Stăniloae, volum în care se găsesc și capetele dascălului său, Sfântul Simeon).
Lucrarea alcătuită de Cuviosul Nichita era și o apologie a autenticității, personalității mistice a Sfântului Simeon în fața dușmanilor și adversarilor înțelegerii duhovnicești harismatice a creștinismului promovată de Noul Teolog.
Sfântul Simeon s-a născut conform mărturiei Cuviosului Nichita, în Paflagonia, în localitatea Galata, în anul 949, într-o familie care aparținea nobilimii provinciale bizantine, familie influentă în afacerile politice ale vremii. Încă din copilărie, Simeon a venit adus de tatăl său la Constantinopol, la un unchi, care ocupa o funcție importantă la curtea împărătească. El se călugărește în mănăstirea Studion din Constantinopol, sub călăuzirea părintelui său duhovnicesc Sfântul Simeon Evlaviosul.


Opera sa este foarte variată și bogată în învățături duhovnicești având nenumărate imne, cateheze epistole, dar și discursuri teologice. A început să scrie de la vârsta de 28 de ani. Cel mai important la Sfântul Simeon Noul Teolog este experiența vederii luminii Dumnezeiești, numită isihasm.
Sfântul Simeon a experimentat aceasta din fragedă tinerețe ca dar al lui Dumnezeu, iar după aceea ca rod al îndelungilor sale nevoințe ascetice. Cel care i-a fost călăuză spre a îl ajuta să crească în această experiență a isihasmului a fost Sfântul Simeon Evlaviosul. El l-a iubit atât de mult pe acest părinte duhovnicesc al său încât după trecerea la cele veșnice i-a alcătuit și o slujbă, i-a stabilit o zi de pomenire și i-a pictat o icoană, drept pentru care și-a atras mulți adversari din Constantinopol la acea vreme. Continuând discuția despre isihasm vedem prima descriere a vederii lumii dumnezeiești în cateheza 22. Pentru a înțelege lumea mai cu de amănuntul ce este isihasmul vom arăta mai întâi care sunt modurile de cunoaștere a lui Dumnezeu de care s-au învrednicit Sfinții Părinți.
Prima se cheamă catafatism (înseamnă cunoaștere a lui Dumnezeu pe cale naturală prin contemplarea naturii și admirarea lucrării lui Dumnezeu creatoare, dar și proniatoare asupra lumii), de această cunoaștere se poate împărtăși oricine fiind destinată oamenilor din toate timpurile și toate locurile.
Urmează apofatismul (cunoaștere pe cale supranaturală), de această cunoaștere s-au împărtășit proorocii Moise și Ilie. Moise când a urcat pe Muntele Sinai pentru a primi legea –Ieșirea Cap. 19-16-20– Și a fost ca-n ziua a treia, încă de dimineață, tunete s-au făcut pe Muntele Sinai, și fulgere și nor înnegurat și sunet puternic de trâmbiță; și tot poporul din tabără a fost cuprins de spaimă.
Iar Moise a scos poporul să-l întâmpine pe Dumnezeu în afara taberei; și s-au oprit la poala muntelui. Iar muntele Sinai fumegă tot, că pe el se pogorâse Dumnezeu în foc; și fum se înălță ca fumul de cuptor; și tot poporul era prins de cutremur.
Sunetul trâmbiței se făcea din ce în ce mai tare; Moise grăia, iar Dumnezeu îi răspundea cu glas. Pogorâtu-S-a deci Domnul pe Muntele Sinai, pe vârful muntelui. Și Domnul l-a chemat pe Moise în vârful muntelui, iar Moise s-a suit. Iar despre Sfântul Prooroc Ilie găsim în Cartea a IV-a a Regilor. Aceasta este cunoașterea pe cale supranaturală (apofatică).
Revenim la Cateheza 22 la relatarea primei întâlniri a Sfântului Simeon cu lumina necreată.
“Așadar stând el într-o zi în picioare și spunând mai mult cu mintea decât cu gura, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluiește-mă și mă mântuiește pe mine păcătosul. Dintr-o dată o strălucire dumnezeiască l-a încununat de sus și a umplut locul, iar tânărul când s-a petrecut aceasta nu mai știa unde se află, de pretutindeni vedea lumină. Vedea pretutindeni numai lumină și nu știa și nu mai avea nici o grijă de lume, de a nu cădea în păcate, s-a făcut el însuși lumină, și a ajuns plin de bucurie negrăită.”
Experiența luminii Dumnezeiești se face în sufletul curățit de patimi, într-o minte complet curățită de toate gândurile lumești. Despre aceasta va discuta mai mult Sfântul Grigorie Palama în secolul al 14-lea, când folosindu-se de Scrierile Sfântului Simeon va arăta clar ce înseamnă isihasmul și diferența între ființa lui Dumnezeu și harismă. Revenind la cateheza Sfântului Simeon vedem că practic această cunoaștere a lui Dumnezeu numită isihasm este superioară celorlalte două de care am vobit mai înainte.
Aceasta distruge barierele spațio-temporale, spun Sfinții Părinți. În același timp te fac să uiți de orice gând omenesc. Sfântul Simeon în opera sa, spune că această stare este identică cu Răpirea cu Duhul care a avut-o Sfântul Ioan Teologul când a scris Apocalipsa, sau Sfântul Apostol Pavel când a fost răpit până la al treilea cer unde a experimentat ceea ce ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit și la inima omului nu s-a suit.
Raza luminoasă pe care o vede Sfântul Simeon nu este norul de pe Muntele Sinai pe care l-a văzut Moise, ci este norul luminos de pe Muntele Taborului. Stările sale sunt asemănătoare cu cele suferite de cei trei apostoli ai Domnului (Petru, Iacov și Ioan) când au fost pe Muntele Taborului și au căzut cu fața la pământ. Marcu cap. 9:2-8
Întâlnim în imnul 22 al Sfântului Simeon Noul Teolog, vedem că Dumnezeu intră în dialog cu Sfântul Simeon: “Crede că eu sunt o lumină fără formă simplă, necompusă, indivizibila prin fire, căci mă las privit cu adevărat, mă arăt oamenilor schimbându-mi forma după putința fiecăruia, nu sunt Eu cel ce pătimesc această schimbare, ci cei care mă văd așa, căci dacă nu Mi-aș micșora slava nu ar putea nimeni să mă vadă, de aceea unii mă văd uneori soare când au mintea curată, alteori stea când se află sub întunericul patimilor acestui trup.
Sfântul Simeon spune că sunt trei stadii a experierii Luminii Dumnezeiești:
1. Ascunderea luminii
2. Arătarea și vederea ei în depărtare
3. Prezența ei în suflet
Pentru cei păcătoși această lumină este inexistentă, iar pentru cei ce merg spre treptele despătimirii, aceasta este speranță, dorință, misiune, iar pentru cei duhovnicești ea le vorbește în suflet, în inima lor curată.
În cateheza 35 în care Sfântul Simeon mulțumește lui Dumnezeu pentru experierea vederii luminii Dumnezeiești o descrie și mai amănunțit spunând că este ca o rază ce se transformă în fulger și îl curăță de toată întinăciunea patimilor omenești făcând practic să uite de existența lumii pe parcursul experienței.
Sfântul Simeon spune că experierea lumii Dumnezeiești în această viață este o pârgă, o arvună a felului cum va fi viața după Învierea Obștească a Neamului omenesc, atunci când Mântuitorul nostru Iisus Hristos care este slava noastră se va arăta, și o data cu el toți cei adormiți vor învia. Cei ce nu s-au învrednicit încă de aici a încerca să îl aibă pe Mântuitorul Iisus Hristos în sufletele lor, în zadar își fac speranță că la înviere îl vor vedea.
Duminica Sfântului Grigorie Palama este a doua duminică din Postul Sfintelor Paști. A fost închinată Sfântului Palama din anul 1386, anul canonizării sale. Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Grigorie Palama de două ori pe an: pe 14 octombrie, ziua trecerii sale la cele veșnice și în această a doua Duminică a Postului Mare.
Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) s-a nevoit ca monah la Muntele Athos. A formulat învățătura ortodoxă despre har, ca energie sau lucrare dumnezeiască mântuitoare, descoperindu-ne diferența dintre ființa divină transcendentă și inaccesibilă și energiile necreate care se împărtășesc oamenilor. Este adevărat că această distincție între ființă și energiile dumnezeiești exista și înainte de Sfântul Palama, dar cu mai puțină claritate dogmatic.
Sfântul Grigorie Palama ne-a mărturisit că Dumnezeu fiind personal, nu poate fi cunoscut decât după lucrarea Sa. Și după cum persoanele nu se pot cunoaște de la distanță, ci numai prin comuniune, tot astfel cunoașterea lui Dumnezeu este o cunoaștere personală, nu teoretică. El vorbește de un mod de cunoaștere superior celui rațional, cunoașterea prin puterea sau iluminarea Duhului Sfânt, o cunoaștere-unire a celui ce cunoaște cu Cel cunoscut. Așadar, ca să-L cunoști pe Dumnezeu trebuie să te împărtășești de El. Nu poți să-L cunoști pe Dumnezeu stând în afara Lui.
Din acest motiv, Biserica a hotărât ca după Duminica Ortodoxiei să se facă pomenirea Sfântului Grigorie Palama, pentru a ne arăta că omul în Ortodoxie se împărtășește de lumina dumnezeiască din această viață. Sigur, lumina dumnezeiască nu se arată oamenilor în această viață decât în mod minunat, căci ea este diferită de lumina fizică. De aceea ea nu se vede cu ochii în mod natural, ci numai cu puterea Duhului Sfânt.
Sfântul Grigorie Palama a dus mai multe discuții cu un călugăr și filozof pe nume Varlaam care susținea că experiența luminii Dumnezeiești este imposibilă în viața aceasta spunând că doar în viața viitoare ne vom putea împărtăși de ea cu adevărat. Călugărul Varlaam susținea că apofatismul (cunoaștere pe cale supranaturală) este cea mai bună cale de cunoaștere a lui Dumnezeu. Varlaam de asemenea mai susținea o idée rătăcită cum că mintea care se ridică la contemplarea lui Dumnezeu este alta decât cea care se ridică la măreția contemplării slavei lui Dumnezeu, este practic acea stare de “Duh” în care ajunge sufletul conlucrând cu Duhul Sfânt.
Ființa lui Dumnezeu este comună celor trei ipostasuri Divine: Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt, și nouă nu ne este accesibilă în nici-un fel. Energiile necreate sunt, prin care Dumnezeu lucrează și susține lumea aceasta dar pe care și noi le primim în sufletul nostru la Sfântul Botez, iar după aceea le intărim prin Taina Mirungerii (Pecetea Darului Duhului Sfânt), dar continuăm deplin să le actualizăm prin celelalte taine cum ar fi Spovedania și Sfânta Euharistie. Această deosebire fusese arătată în secolul IV de Sfântul Vasile cel Mare, în tratatul “Despre Sfântul Duh”, dar acum a fost stabilită ca dogmă de Sfântul Grigorie Palama. Învățătura Sfântului Grigorie Palama a fost apropiată de Sinoadele Constantinopolitene din iunie și august 1341, și deasemena de Sinodul din Vlaherne - iulie 1351.

Text: Cristian Radu, Liceul
„Ioan Petruș”, Anul IV