Telefonul mobil a intrat definitiv în viaţa noastră şi, mai mult decât ne dăm seama, a devenit, perfid, stăpânul nostru.

Desigur, imi amintesc Otopeniul anilor 70-80, predestinat parcă atunci să rămână etern un loc „unde nu se întâmplă nimic", atât de aproape şi totuşi atât de departe de capitală. A avea telefon pe atunci te situa în rândul privilegiaţilor sorţii, mai ceva decât posesorii decapotabilelor astăzi. Părea o altă lume, dintr-un alt timp: doar telefonul fusese inventat cu mai bine de 100 de ani in urmă!

Raportat la această realitate, evident că telefonul mobil devine azi spectaculos. Vital, chiar. Dar, ca în cazul posesorilor de căţei de rasă, nu mai ştii, în cele din urmă, cine pe cine scoate la plimbare şi cine cui îi este stăpân!

Sub pretextul, justificat de altfel, al libertăţii de a comunica, telefonul mobil s-a strecurat în viaţa noastră mai întâi ca o necesitate, apoi ca o „ jucărie" miraculoasă care face atâtea alte lucruri, şi a sfârşit prin a deveni realmente un drog tehnologic, hrănit de orgoliul de imagine, de modă sau de putere.

Pisicuţa de altădată a devenit un tigru feroce, care a pus laba, ameninţător, pe timpul nostru, pe liniştea noastră, pe viaţa personală în general. Timidul nostru „pisi-pisV'nu se mai aude sub răgetul care ne bagă în sperieţişi ne demonstrează, zilnic, cine e stăpânul.

Şi, toate acestea, în numele iluziei că suntem mai aproape unii de alţii. Minciuna e atât de transparentă! Cu cine mai avem răgazul să vorbim faţă în faţă, ca de la om la om? Cui îi mai deschidem uşa casei noastre, când în agenda electronică sunt toate numerele de care avem (sau nu) nevoie? Şi pe care, de altfel, nulefolosim, tocmai pentru că le ştim acolo oricând, la dispoziţia noastră. „Te sun eu" sau „Ne mai auzim" devin formule sinonime cu un politicos dar rece ,Mio".

Să nu uităm de iluzia libertăţii pe care ne-ar oferi-o telefonul mobil. Ai libertatea să-l apelezi pe celălalt oricând e nevoie, cu efort şi consum minim de timp. Dar ti-ai pierdut cu desăvârşire libertatea, când eşti sunat. Oricând. Oriunde. în orice împrejurare. în orice moment al vieţii tale preţios, odată cu soneria telefonului năvălesc în viaţa ta o mulţime de oameni, cu bagajele lor de probleme, întrebări şi rugăminţi. Departe de a fi liber, eşti mai încătuşat ca oricând, încolţitfără scăpare.

Civilizaţia ne învaţă, dacă ştim să observăm şi să analizăm, că orice cucerire aduce cu ea efecte secundare, ascunse bine sub o glazură atrăgătoare. Cheia este să-ţi păstrezi libertatea de a decide, păstrând măsura, cine, cum şi când să intre în viaţa ta. Cât să aştepţi. Care e graniţa între a vorbi cu oamenii şi a da buzna în viaţa lor. Intre a tăcea ocrotitor şi a tăcea cu rece indiferenţă.

Oamenii sunt stăpânii obiectelor, nu sclavii lor. Să nu uităm parabola cu monstruosul Frankenstein care şi-a ucis creatorul. Aici e diferenţa între progresul civilizaţiei şi decăderea ei. Si de aceea, daţi-mi voie, chiar înotând contra curentului, să nu-mi placă telefoanele mobile. Pentru că pun bariere între oameni. Pentru că îi alătură, sec, unui număr. Parcă am mai văzut asta şi altundeva. Unde oare? Si era vorba tot despre afi sau a nu fi liber.

Prof. Ioana Luminiţa Ungureanu (no phone number)

Orasul