ilie lazarÎn apropierea datei de 1 DECEMBRIE şi a împlinirii a 96 de ani de la Marea Unire, am datoria și obligaţia să scriu câteva cuvinte despre bunicul meu, Ilie Lazăr, cel care a avut ca motto pentru întreaga sa viaţă: „Credinţa, dragostea de ţară, fidelitatea şi onoarea!”.
Ilie Lazăr a făcut parte din elita intelectuală şi politică a românilor maramureşeni. Este urmaşul unor familii nobile din Maramureş și nord-vestul Transilvaniei, tatăl său, spre exemplu, fiind din familia Lazăr de Purcareţi, înnobilată în secolul al XVI-lea. În memoriile sale, publicate la Fundaţia Academia Civică, în anul 2000, Ilie Lazăr spunea: „Sunt descendentul a şapte generaţii de preoţi din istoricul Maramureş, ziditor de şcoli și biserici”.
Formaţia intelectuală a lui Ilie Lazăr a urmat calea specifică a elitei româneşti din Transilvania acelor vremuri. Şcoala primară şi primele clase din liceu le-a făcut la Sighet, iar apoi, clasele superioare de liceu le-a terminat la Lugoj, la un liceu prestigios pentru lumea românească a epocii. Ca o curiozitate, cel mai bun prieten din liceu a fost Traian Grozăvescu, mai târziu, prim solist al Operei din Viena. A urmat după liceu, cursurile facultăţilor de drept din Sighet, Cluj și Viena, fiind al şaselea doctor în drept al noii Universităţi româneşti din Cluj, înfiinţată după Marea Unire.
În ceea ce priveşte activismul său în politica naţională, el s-a manifestat prima dată când era în primul an de facultate la Sighet: a convocat la el, în satul natal, Giuleşti, Maramureş, o adunare cu sătenii, distribuindu-le mai întâi cărţi editate de ASTRA, iar, mai apoi, le-a vorbit despre drepturile neamului românesc. Autorităţile maghiare de atunci l-au pus în urmărire, pentru că „dorea să agite pe români, ca să se răscoale ca în 1848”. În perioada cât a fost pe front în armata austro-ungară s-a manifestat ca lider de opinie în problema naţională românească şi şi-a atras multe dojane și persecuţii milităreşti din partea ofiţerilor maghiari.


Activitatea lui politică și naţională s-a detașat, în mod special, în preajma şi în timpul Marii Uniri, de la Alba-Iulia, din 1918, având câteva momente remarcabile, de care toţi cei din familia noastră suntem mândri și pe care TREBUIE să le transmitem mai departe:
• a fost primul ofiţer român care, după 144 de ani de ocupație, în 1918, a înălţat drapelul românesc pe clădirea Primăriei din Cernăuţi
• a organizat administraţia românească din comitatul Maramureş, împreună cu alţi fruntaşi politici din zonă
• a organizat Gărzile Naţionale în tot Maramureşul
· a fost desemnat să reprezinte Maramureşul, plasa Şugatag, la semnarea Actului Marii Uniri de la Alba-Iulia, devenind cel mai tânăr semnatar al acestui act
• pe drumul spre Alba-Iulia, s-a ocupat de protecţia lui Gheorghe Pop de Băseşti
• a fost desemnat să însoţească delegaţia românilor ardeleni pentru predarea Actului Unirii la București, unde a fost primit de primul ministru, Ionel Brătianu şi de generalul Prezan
• după 1918, a organizat administraţia românească în judeţul Satu-Mare, participând la primirea în Careii Mari a Majestăţilor Lor, Regele Ferdinand și Regina Maria.
În cele ce urmează, aş dori să împart cu dumneavostră, cei ce veţi citi aceste rânduri, descrierea făcută de Ilie Lazăr momentului semnării Actului Marii Uniri de la Alba-Iulia, din 1918:
«...Sosirea la Alba-Iulia, a unei mulțimi neprevăzute până atunci, ne-a impresionat mult. Nu este cazul să descriu această măreață demonstrație a poporului ardelean, fiindcă au descris-o iluștri mânuitori ai condeiului, în cele mai mici amănunte. Eu voi arăta doar ce s-a petrecut în jurul nostru: actele la care personal am avut fericirea să iau parte. Eu am reprezentat la această Mare Adunare, plasa mea de baștină Șugatag-Maramureș, cu credentional (cum I se spunea) în regulă, așa că am fost unul dintre „deputații” cu drept de vot, în Sala istorică din Cetate, unde s-a votat Marea Unire.
Acesta este primul mare act politic la care am avut cinstea – deși încă tânăr- să iau parte. Marea Adunare a prezidat-o Președintele Partidului Național, Gheorghe Pop de Băsești, secondat de toți episcopii, de Comitetul Național compus între alții din Teodor Mihali, Ștefan Cicio-Pop, Vasile Goldiș, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voievod, Aurel Vlad și întreg biroul.
În sală, au fost prezenți și reprezentanții tuturor provinciilor românești. Când au apărut reprezentanții armatei romane, generalul Lecate și aviatorul Peneș, entuziasmul a atins culmea. Ședința o deschide octogenarul președinte, Gheorghe Pop de Băsești, care după ce rostește cuvintele „acum Doamne slobozește pe robul Tău, că văzură ochii mei mântuirea neamului românesc…” nu-și poate opri plânsul și nici nu-I în stare să conducă ședința, așa că, lucrările le conduce în continuare, în prezența lui, Ștefan Cicio-Pop. După cuvântările din program, la orele 12 exact, se ridică Vasile Goldiș și citește „Moțiunea”, prin care se votează pe vecie Unirea. Votarea Unirii și citirea Moțiunii s-a făcut de către episcopii Cristea și Hossu, în fața poporului imens adunat în Cetatea unde altădată a fost tras pe roată Horea. Dupa citirea Moțiunii, ia cuvântul înțeleptul și marele gânditor politic, Iuliu Maniu, care motivează hotărârile istorice. Tot ce a urmat după Actul oficial al Unirii este descris de autori competenți. Votarea se face într-un entuziasm de nedescris care nu mai încetează.
Am ținut neapărat să vă împărtășesc cele scrise de bunicul meu, pentru a vedea cu câtă simplitate, modestie şi candoare descrie evenimentele de la Alba-Iulia, un participant activ căruia, regimul totalitar comunist i-a „mulţumit” cu 17 ani de detenţie dură, din care 11 ani, „izolat în celulă”.
Mama mea, Lia-Lazăr Gherasim, într-o scrisoare pe care i-a trimis-o bunicului meu, aflat la închisoare, datată 12 iulie 1952, scria: „Tată dragă, aşa cum Dumnezeu şi lumea este, aşa eşti şi tu. Aici sau acolo, nu pot şti însă, dar eşti. Şi totuşi, eu nădăjduiesc că eşti aici, căci mai ai încă de primit multe răspunsuri în lumea aceasta. Mă tem că atunci când vei citi rândurile mele, ţi se va părea că prea uşor m-am gândit la o eventuală despărţire, în timp şi spaţiu, în lume. Durerea ta, durerea voastră este dătătoare de rod, ca orice jertfă. Să fie rodul pentru voi, pentru noi şi pentru toţi aceia care aşteaptă şi au nevoie. Şi lasă-mă să îngenunchez, cutremurată în faţa măreţiei jertfei voastre…”.

Ion-Andrei Gherasim

Orasul