- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp... i-am răspuns.
Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească… iar apoi tânjesc iar să fie copii; că își pierd sănătatea pentru a face bani, apoi își pierd banii pentru a-și recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu teamă la viitor și uită prezentul, iar astfel, nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul; că trăiesc ca și cum nu ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna și am stat tăcuți un timp. Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecțiile de viață, pe care ai dori să le învețe copiii tăi?
- Să învețe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc… și că durează mai mulți ani pentru ca acestea să se vindece; să învețe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puțin; să învețe că există oameni care îi iubesc, dar pur și simplu, încă nu știu să-și exprime sentimentele, să învețe că doi oameni se pot uita la același lucru și că pot să-l vadă în mod diferit; să învețe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalți și că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înșiși.
- Mulțumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva, ce ai dori ca oamenii să știe?
Dumnezeu m-a privit, zâmbind și a spus:
- Doar faptul că sunt aici întotdeauna…
Octavian Paler