parada 2014La început aniversar de iarnă, albă ca zăpada şi înfrigurată, ţărişoara noastră cu tricolor la cingătoare a fost mai frumoasă, ne-a fost mai dragă şi ne-a iertat mai uşor pentru micile sau marile noastre trădări.
Fii vitregi, i-am aruncat de atâtea ori vorbe de ocară şi rareori priviri iubitoare, neînduioşaţi de chipul frumos, părul pădure de abanos, obrajii ca macul, ochii de cicoare cu reflexe de frunză verde, cu glas matinal de ciocârlie şi nocturn de privighetoare. O oră de ceremonie cu flori şi paradă ne-a spălat, credem noi, conştiinţa.
De când soarta însăşi, deghizată dibace în mamă vitregă i-a cerut trofeu inima, am cam lăsat-o în bătaia alicelor, a orgoliilor şi ambiţiilor deşarte ale celor care, chipurile, veghează la fericirea ei.
Oglinzile ţării sunt fără încetare luate la întrebări: Care-i cel mai cel din ţară? Care-i mai mare? Care-i mai frumos? Care-i mai tare? Care-i mai luminat? Care-i mai bun? Care-i mai deştept? Care-i mai descurcăreţ? Care-i mai bogat? Care-i mai cu stea în frunte? Ai cui cai putere sunt mai nărăvaşi? Al cui palat e mai semeţ? Al cui cer e mai albastru? Ale cui ape mai doldora de peşte? Ale cui mere mai aurite şi fermecate? Ale cui biznisuri mai prospere?
Şi multe oglinzi se fac ţăndări cât ai clipi, doar pentru că răspunsul e uşor ezitant, bâlbâit sau, pur şi simplu, neruşinat de linguşitor. Nici oglinzile nu mai sunt sincere cum au fost odată ca niciodată… cu atât mai puţin cei ce privesc în ele. Şi cioburile lor sparte a ghinion pentru cine ştie câtă vreme, multiplică piticii lumii noastre şi beteşugurile lor moral-sufleteşti: puzderie de somnoroşi, morocănoşi, mutulici şi mintoşi, ruşinoşi,mâncăcioşi, setoşi, bătăioşi… chipuri care strănută şi râd molipsitor cântând cu veselie: „Ai-ho, ai-ho, / Suntem pitici mişto…”
Şi cum n-ar fi, mititeii, când ei fac atâtea şi atâtea pentru Albă-ca-Zăpada? Somnorosul veghează cu vigilenţă împrejurimile pentru ca în treburile interne ale căsuţei să nu-şi bage nimeni nasul, să nu iscodească şi să nu introducă în mod clandestin mere, piepteni şi cingători otrăvite. Ruşinosul este sarea şi piperul petrecerilor. Mutulică este purtător de cuvânt. Morocănosul pune leuţ peste leuţ şi ţine cheia cufărului cu averea. Hapciu a umplut căsuţa de leacuri alopate şi homeopate, de la farmacia Cătina despre care cântă la unison ursul brun, vulpea roşcată, cintezoiul şi pitulicea,de parcă ar cânta imnul naţional. Şi, ca în basme, veselia e fără margini…
Ei, dar cum povestea trebuie să-şi urmeze cursul, maştera află ea ce află, iscodeşte ce iscodeşte, drege ea ce drege, plănuieşte ea ce plănuieşte, vrăjeşte ea ce vrăjeşte, iar Alba se trezeşte cu mărul otrăvit în gât şi fără semne vitale!
Şi aşa a trecut vremea, adunatu-s-au cam multişori ani, iar Prinţul mult aşteptat să o readucă pe Albă-ca-Zăpada la viaţă, nu se ştie din ce motiv, nu se mai iveşte…! Mulţi s-au lăudat că ei ar fi, dar s-a dovedit că s-au semeţit în van… Mulţi spâni se dau drept Harap-Alb, mulţi anonimi vor să fie Greuceni şi mulţi broscoi se visează prinţi…
Se spune că fără dragoste, nimic nu e. Şi unde e, face minuni: mută munţii din loc, creşte păduri şi râuri, arcuieşte peste puhoaie curcubeul şi aduce ploaie în deşert, aprinde stelele şi luna, duce corăbiile la mal şi străbate într-o clipită pământul în lung şi-n lat…
Poate că într-adevăr, nu indicatoarele, hărţile, busolele, caii putere, felinarele sau radarele contează, ci flacăra… flacăra iubirii din sufletul celui care caută!

Prof. Ioana Luminiţa Ungureanu

Orasul