- hopa, hopa-tropa, tropa, am intrat în Europa, întreb ca un prost, până amu unde-am fost?
- în orice direcție pornim, cu primul pas începem,
- noul este mai ușor de însușit, după ce se învechește,
- civilizația forțează naturalul din care venim, ca un îndemn,
- porțile noi sunt privite, pentru viitor,
- ruina scrisului, se chema memorie?
- zăbava cititului nu poate fi înlocuită de calculator,
- dacă azi nu ești mai deștept ca ieri, spre mâine ajungi în alaltăieri,
- dacă haina face pe om, de ce așa puține haine?
- jungla-i junglă, leii vânează în ea cât să le ajungă, omul ființa rațională vrea averea toată?
- urgia puterii, copleșește puterea însăși,
- lăcomia face casă bună cu puterea,
- pământul pentru țăran, icoana din biserica pentru credincios,
- dragostea este bine s-o păstrezi, dacă știi ce să faci cu ea,
- prietenii te sărăcesc până te obișnuiești cu lipsa banilor și a prietenilor,
- ești tentat la rău pentru că se zice că după rău vine bine?
- când ești cu capul în nori, este bine să fii cu picioarele pe pământ,
- medicina vindecă, credința mântuiește,
- poezia, abstractul concret pentru alții,
- raționalul este înlocuit de instinct fără rațiune,
- căruța cu cât este mai goală face zgomot mai mare,
- e bine să fii în gară când trece trenul pe acolo.

Cauni Mihaiu, Otopeni

Orasul