Ultima perioadă a fost caracterizată de o relativă linişte din punct de vedere poliţienesc, un aport însemnat fiind adus de către dumneavoastră, locuitorii Oraşului Otopeni, prin semnalarea comportamentelor antisociale şi furnizarea semnalmentelor unor persoane certate cu legea. Astfel s-a reuşit prinderea în flagrant şi reţinerea unui infractor care abia fusese returnat din Spania unde executase o pedeapsă cu închisoarea pentru comiterea mai multor furturi. Cum a ajuns în România şi-a adus aminte de „meseria” practicată şi a intrat pe timpul nopţii, neinvitat, într-o casă din oraşul nostru. A fost alertată poliţia, care şi-a făcut datoria în consecinţă. Vigilenţa locuitorilor şi operativitatea lucrătorilor Poliţiei Oraşului Otopeni au condus la stoparea activităţii infracţionale a acestui individ.
Tot în aceleaşi condiţii a fost identificat şi urmează a fi tras la răspundere penală un individ care a sustras dintr-un garaj o bicicletă şi o trusă cu scule. Bunurile furate au fost recuperate integral şi predate proprietarului de drept, dar în această situaţie, din păcate, autorul este locuitor al Oraşului Otopeni.
Ne refeream în numărul precedent la condiţiile civilizate de recreere din parcurile localităţii noastre şi trăgeam un semnal de alarmă pentru respectarea regulilor elementare de bun simţ, dar se pare că pentru unii nu a avut niciun fel de importanţă. Trei asemenea indivizi au făcut circ într-una dintre seri bătându-şi pur şi simplu joc de o femeie aflată la plimbare în parc. Lucrătorii Poliţiei Oraşului Otopeni s-au sesizat imediat, i-au condus pe turbulenţi la sediul poliţiei şi au fost aplicate amenzi contravenţionale de mii de lei.


Am primit sesizări de la persoane care şi-au parcat autovehiculele în zona Pieţei Agroalimentare Otopeni şi au plecat la cumpărături fără a asigura portierele şi în interior, la vedere, au lăsat obiecte de valoare, respectiv telefoane mobile, borsete, genţi, etc., fiind practic o invitaţie pentru amatorii de câştiguri uşoare. Aşa cum încuiem uşa locuinţei la plecarea de acasă, autoturismul trebuie protejat în acelaşi mod, valoarea autovehicului şi bunurilor din acesta fiind la fel de importante.
O mai mare implicare a membrilor comunităţii noastre în prevenirea infracţiunilor de orice fel serveşte scopului comun al tuturor: O localitate în siguranţă!

Agent șef principal Mircea Mârtâcu

Orasul