CAS IUN 15Primăria oraşului Otopeni a acordat premiul de fidelitate familiilor Petre și Ștefan în data de 12.06.2015, pentru împlinirea a 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.
Diploma și placheta de onoare, împreună cu un premiu în valoare de 5 mii lei, au fost acordate într-un cadru festiv de primarul orașului Otopeni, în semn de recunoaștere și apreciere.

PETRE ADELA și AURICĂ

Noi, Adela și Aurică Petre, ne-am cunoscut la servicii, pe vremea aceea fiind Ferma de Partid a CC. Ne-am plăcut și am hotărât, nu după mult timp, să ne căsătorim religios la biserica din Otopeni.
În anii petrecuți alături, am realizat multe împreună, cu urcușuri și coborâșuri. Dar, cele mai frumoase realizări sunt cele două fete, acum în vârstă de 45, respectiv 47 de ani. Acestea, la rândul lor, au dat naștere la doi nepoței frumoși de 10 și 14 ani, de care suntem tare mândri.
Ce să vă spunem, am trecut prin multe împreună și acum după 50 de ani de la căsătoria noastră, îi mulțumim lui Dumnezeu că am ajuns acum aici, la vârsta de 77 și respectiv 73 de ani.

 

ȘTEFAN AURICA și DUMITRU

Dumitru Ștefan mă numesc și sunt al șaselea copil al familiei Mitică Vodă din Otopeni.
Sunt absolvent de Liceu și Școala Tehnică de Maiștri Mecanici.
O perioadă am lucrat la IAMC Otopeni la secția I ca maistru, după care m-am transferat la ICE București ca Șef Atelier Prototipuri, apoi la ARCIF București ca tehnician mecanic. După toate acestea, am fost detașat în Republica Arabă Siria, unde am lucrat în mecanizare timp de 3 ani.
Reîntors în țară la ARCIF București, m-am ocupat de selectarea de muncitori calificați pentru șantierele din afară. M-am deplasat pentru a controla și autoriza utilajele ISCIR în Yemen, Libia, Iraq. Am condus prima coloană auto și utilaje la Krivoy Rog din Ucraina. Am rămas să lucrez la Mecanizare utilaje și auto timp de 4 ani, după care m-am reîntors în țară, m-am pensionat și iată-mă astăzi alături de persoane dragi, sărbătorind 50 de ani de căsătorie.
Mulțumim pe această cale pentru premierea noastră.

Orasul