Elev la liceul militar

După prima vacanţă de vară, întorşi la liceu, acest faimos comandant de pluton întreabă pe fiecare elev care este ultima carte pe care am citit-o în vacanţă. Unii din faţa mea spuneau titlurile cărţilor citite, alţii că au uitat denumirea dar ştiu conţinutul, iar cand mi-a venit mie rândul, i-am raspuns:
- Tovarăşe sergent, ultima carte pe care am citit-o a fost una de călătorii.
- Cum se numeşte?
- Mersul Trenurilor.
După acest răspuns, mi-a propus să mă înscriu în gaşca pontoşilor.
Puţine erau momentele în liceul militar, când puteai să fii numai tu cu tine însuţi, când puteai să te gândeşti la fiinţele dragi, la meleagurile natale, la unele amintiri plăcute. Un astfel de moment era seara, după ora stingerii, când, singur în pat, gândul îmi zbura în satul meu, retrăiam clipele petrecute alături de părinţii mei, de surorile, soţii şi copii lor, de prieteni, de oamenii din sat şi aşa mă lua în braţe somnul şi adormeam.
Alt moment plăcut era în pauza mare, când fiecare clasă era adunată, în formă de U, pe platou şi postaşul venea cu scrisorile în mână şi citea numele celor care primeau. Mare era bucuria când ne auzeam strigaţi, pentru că strigătul acela era legătura cu satul natal sau cei dragi sufletului, după care, nerăbdători, găseam un loc unde să fim singuri şi citeam conţinutul lor de mai multe ori. Este greu de descris în cuvinte ce sentimente puternice trăiam când primeam o scrisoare, aceasta fiind singurul mod de comunicare cu persoanele dragi spre deosebire de azi, când toată lumea are telefon şi fiecare sună când vrea, eludând sacra menire a cuvântului scris de către cei dragi.


Intram pe porţile liceului în 12 septembrie şi ieşeam pe 22 decembrie, dată când plecam în vacanţa de iarnă. Făceam şi sâmbăta cursuri, iar în timpul trimestrelor, foarte rar primeam învoire, pentru câteva ore, în oraş. La liceul militar se organiza, într-o sâmbătă pe lună, reuniune (discotecă). Erau aduse, la noi în cazarmă, fete de la liceele civile din oraşul Breaza. Fiindu-mi dor de balurile organizate la căminul cultural din comuna mea natală, Lazuri de Beiuș, la început mă duceam şi eu la discotecă. Aveau aprobare numai elevii care nu primeau nicio notă sub 7 în luna respectivă, altfel erai consemnat. Fetele, se observa de la prima vedere că erau versate, că învăţau în clase cu băieţi, c-au participat mai des la astfel de activităţi, de multe ori veneau ele să intre în discuţii cu noi sau să ne invite la dans. Noi, fiind îmbrăcaţi la fel, parcă eram nişte fraţi gemeni, de multe ori fetele nu reţineau cu cine au vorbit sau dansat şi se uitau ca speriatele după băiatul respectiv.
Eu, obişnuit cu muzica mea populară din Bihor și cu vioara cu goarnă, la început mă descurcam mai greu cu mişcările pe care trebuia să le faci pe ritmul muzicii. Uneori mă duceam la membrii formaţiei şi-i rugam să cânte ceva apropiat de muzica populară din Bihor şi la acele melodii eu dădeam tonul. Mi se alăturau şi alţi ardeleni, de la ţară ca şi mine, fetele prindeau repede ritmul, erau încântate de noutatea demersului dansant şi de multe ori eram aplaudaţi la scenă deschisă pentru originalitatea noastră în mişcări, pentru curajul de a o rupe cu obişnuinţa.
În1971, am participat la parada militară, care a avut loc la Bucureşti, cu ocazia zilei de 23 August, pe atunci cea mai mare sărbătoare naţională a României. Tribuna pentru preşedintele ţării, Nicolae Ceauşescu (despre care nu îmi închipuiam că am să-l transport cu elicopterul prin atâtea şi atâtea locuri din ţară) şi celelalte oficialităţi, era construită în Piaţa Charles de Gaulle, pe atunci numindu-se Piaţa Aviatorilor. Înainte de ziua de 23 August, o săptămână ne-am antrenat cu mare râvnă la liceul militar şi apoi încă o săptămână la Bucureşti, împreună cu celelalte blocuri militare. Un bloc militar era format din 16 rânduri, pe fiecare rând câte 12 elevi, cel mai înalt elev având 1, 80 m şi cel mai scund 1, 70. Afară era o căldură îngrozitoare de peste 35 de grade, iar noi eram îmbrăcaţi în uniformă, pantaloni bleumarin cu vipuşcă roşie, haină albă şi caschetă. Deşi transpiraţia curgea de pe noi gârlă la antrenamente, eram totuşi foarte bucuroşi şi mândri că vom participa personal la defilarea de la 23 August, pe care, până atunci o văzusem doar la televizor alb-negru.
Atunci, la acea paradă militară de neuitat, am trecut în perfect şi cadenţat pas de defilare prin faţa tribunei oficiale şi deasupra noastră zburau avioanele şi elicopterele militare. Peste ani şi ani, la aceleaşi manifestări de Ziua naţională, am participat de mai multe ori, dar în zbor, în formaţie de mai multe elicoptere, acestea aparţinând atât M.Ap.N. cât şi Ministerului de Interne.
În acele vremuri, în ţară erau două licee militare: la Breaza si la Câmpulung Moldovenesc. La Breaza erau elevi din mai mult de jumătate din ţară: Ardeal, Banat, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.
Profesorul de română, Giurgincă Constantin, considerat de majoritatea elevilor cel mai bine pregătit cadru didactic din liceu, era un mare iubitor de istorie şi de folclor şi a considerat că e păcat să se piardă un aşa bogat potenţial de istorie, tradiţii şi obiceiuri, astfel că a întreprins demersurile necesare şi a înfiinţat Cercul de folclor. Împreună cu soţia dânsului, Giurgincă Elena, o profesoară de română de excepţie, au reuşit să coopteze la această activitate elevi din toate aceste zone, în special de la sate, satul fiind considerat rădăcina tradiţiilor populare. Am făcut parte şi eu din acest cerc şi în fiecare vacanţă m-am străduit să culeg de la cei mai bătrâni oameni din sat, multe din obiceiurile acelor locuri, mai interesante fiind de la Ioneş şi soţia lui, Martiţa Melenti, Todore Biti, toţi născuţi înainte de 1900, şi de la părinţii mei.

VA URMA


Notă
Acest articol este fragment din cartea „Ultimul zbor cu soții Ceaușescu", scrisă de cdor(r) Alexandru Popa, unul din piloții echipajului elicopterului care a transportat trupurile inerte ale soților Ceaușescu de la Târgoviște la București, în data de 25 Decembrie 1989, Ziua Sfântă de Crăciun. Cei interesați, pot afla informații despre această carte la numărul de telefon 0745.114.431.

cdor(r) Alexandru Popa

Orasul