Una dintre preocupările principale ale Primarului oraşului Otopeni împreună cu Consiliul Local este reactualizarea Planului Urbanistic General al localităţii aprobat în urmă cu 10 ani.

Dorinţa de a răspunde cât mai multor probleme apărute pe parcursul acestei perioade a dus la completarea vechilor reglementări cu prevederi noi care vor avea ca scop restrângerea la minimum atât a efectelor negative apărute din cauze naturale cât şi ale celor apărute din cauze umane. De asemenea s-au luat în considerare atât dorinţele populaţiei exprimate în rezultatele sondajelor de opinie, cât şi de recomandările tuturor factorilor urbani exprimate în mod direct în şedinţele de consultare publică realizate în perioada anterioară aprobării Planului Strategic de Dezvoltare Durabilă a oraşului Otopeni.

Principiile adoptate în acest plan strategic au fost preluate în propunerile Planului Urbanistic General al oraşului Otopeni şi se vor reflecta în recomandările pe care serviciul de urbanism al Primăriei le va face prin intermediul emiterii de certificate de urbanism. Aceste recomandări vor fi legate de funcţiuni, de ocuparea şi utilizarea terenului, de regimul de înălţime şi retrageri faţă de vecinătăţi, şi nu în ultimul rând de accesele auto şi circulaţii publice.

Toate aceste recomandări au ca scop, în timp, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a imaginii urbane, stoparea efectelor speculei imobiliare şi construirea abuzivă a terenurilor, şi nu în ultimul rând promovarea şi stimularea bunului simţ în rândul locuitorilor prin îndemnare la înţelegere şi respect reciproc.

Arh. Marian Boangar Primăria Otopeni

Orasul