Nu am dedicat luna octombrie copiilor întâmplător, dimpotrivă, am avut motive mai mult decât întemeiate pentru a face acest lucru.

După cum aţi putut observa, am ales imaginea statuii fetiţei de piatră care sare coarda, din mijlocul parcului central, pentru a gazdui coperta nr. 3 a revistei nostre. Nu este exclus totuşi, să existe printre noi şi aceia care s-au întrebat:
"Dar ce reprezintă această imagine pentru oraşul Otopeni?", de fapt acei oameni maturi care au uitat de semnificaţia purtată de o nouă generaţie, de copii, de tineret, pentru o comunitate.

Pe 14 Octombrie se face deja o lună de când a început şcoala şi totodată de când nu numai oraşul Otopeni, ci absolut orice oraş din această ţară, prinde viaţă sub puterea, energia pe care un grup de copii o degajă, atunci când iese de la şcoală, sau când se angajează la adevărate competiţii între ei, de jocuri şi de voie bună creată pe aleile parcurilor noastre. Ceea ce dorim să scoatem astfel în evidenţă este că nu numai in Iunie ar trebui să fie ziua copilului, ci absolut fiecare lună ar trebui să fie dedicată acestuia, pentru că el este imaginea noastra de mâine.
Astfel, chiar şi pentru câteva minute, aşezaţi-vă pe o bancă din parc, priviţi-vă copilul cum se zbenguie prin topogane sau leagăne si uitaţi că viaţa nu se rezuma numai la serviciu, facturi, trafic sau alte lucruri care vă împovărează mintea.

Uitaţi-vă în ochii unui copii şi veţi vedea motivul pentru care trebuie să luptaţi!

Orasul