Suntem pe val. Pe al treilea, după Tofler. Cel tehnologic. Butonul, telecomanda şi tasta ne ȋndeplinesc, magic, orice dorință şi transformă imaginarul ȋn real. Cine poate să conteste beneficiile tehnologiei?

Totuşi, odată am avut o revelație : ce noroc pe noi că omenirea a beneficiat de miracolul tehnologiei atât de târziu!  Distanțele mari şi timpul berechet au ținut poveştile ȋn viață, până acum. Poate să sune ciudat, dar, recitind un basm şi raportându-l la realitatea actuală, am avut demonstrația clară a distrugerii lui. Să vedeți cum...

A fost odată ca niciodată...un ȋmpărat care avea trei feciori. Vărul lui, Verde- Împărat, avea trei fete şi se afla ȋntr-o țară tare ȋndepărtată, la celalalt capăt al pământului. Acesta din urma a trimis scrisoare vărului sau... STOP! Intervine tehnologia. Reluăm:  Acesta i-a dat telefon vărului sau pentru a-i cere să-şi trimită cel mai vrednic fiu pentru a-l urma la tron. Eficiența? Timp minim de difuzare a informației. Clienți multumiți de serviciile de telefonie. Minute incluse la abonament şi supertarife cu bonus pe viață pentru cuplare la cartela.

Intră ȋn scenă Harap-Alb, care află de la o bătrână cumsecade cu puteri vrajitoreşti, că trebuie să găsească şi să ȋncalece matusalemicul cal din tinerețe al lui taică-său. Costeliva şi rapciugoasa mârțoagă mănâncă jăratec, se scutură de trei ori şi se transformă... STOP! Rectificăm:         Harap-Alb dă la tunat Trabantul antic al bătrânului său tată sau, de preferat, ȋşi rezervă on line bilete pentru cursa low-cost de la Capătul- Ăsta al lumii la Capătul-Celălalt. Rapid. Confortabil. Prețuri bombă. Şi cu bonus: bomboane de mentă şi o bautură carbogazoasă la doză. Avantaje nebănuite şi nelimitate.

Îi este cald sau sete lui Harap- Alb? Stewardesa ȋi oferă un pahar de unică folosință, sigilat, cu cea mai pură apa minerală din gheață topită de la Pol. Nu mai e nevoie de fântână!

Bagajele? Sunt la cală, ȋn siguranță. Nu e nevoie de vreun Spân să le care. Prin urmare, Harap-Alb rămâne propriul stăpân, iar Spânul trece ȋn categoria asistaților social, rămânând şomer şi oricum, nemaiavând şanse de angajare pe viitor, pe motiv de look şi de caracter.

Astfel, nimic din poveste nu mai e posibil. Nu tu probele de furat salata şi de vânat cerb bătut cu diamante...Nu tu prieteni cu nevoi speciale ȋnfometați, ȋnsetați, holbați şi desirați...Nu tu fata Împăratului Roş'... Nu tu nuntă ca-n poveşti...Nu tu ...poveste!

Ce spuneam? Tehnologia omoară poveştile! Prezentul nu mai e capabil să gândească magic. Poveştile de azi sunt altfel. Pui ȋn cufăr scrisorile, caii, arcul cu săgeți, aripile de furnică fermecate, sfintele duminici, şi  ȋn schimb scoți laptopul, mobilul, eventual ...armele.

În lupta cu timpul, omul a pierdut poveştile, cumpărându-i lui Harap-Alb telefon, bilet de avion şi pistol, i-a şters-o din memorie definitiv pe fata Împăratului Roş'.

Nici Scufița Roşie nu mai culege flori pentru că le comandă la florariamea.ro. şi nu-l mai poate ȋntâlni prin pădure pe lupu, pentru ca e dusă oriunde şi adusă de oriunde, grijuliu, numai cu maşina.

Cenuşăreasa nu mai spală podelele şi tigăile, pentru că firmadecuratenieluna.ro se ocupă de toate.

Piticii nu mai au casa ȋn pădure, pentru că pădurea a fost retrocedată şi tăiată, ȋn locul ei construiindu-se un lanț hotelier de lux, iar mina de aur a fost concesionată.

Romeo şi Julieta nu mai mor tragic şi romantic (depinde de perspectiva), pentru că ȋn ceea ce priveşte iubirea, oricât ai da pe ʺsearchʺ, monitorul afișează sec mesajul invariabil: NOT FOUND.THIS PAGE IS NOT AVAILABLE .

Orasul