Cineva, acolo sus, ne iubeşte (încă), pentru ca ne-a împodobit Sărbătorile cu zăpezile de altădată. Ne-am adaptat atât de bine la peisajul economiei de piaţă, încât nu concepem Sărbătorile decât însoţite de accesorii la care nu renunţăm cu nici un preţ:

Şi peste toate acestea, ninge inocent, iar copiii care nu mai colindă nici în ruptul capului pentru nuci, covrigi, portocale, bomboane şi alte chestii din-astea expirate, invaţă cum se fac oamenii de zăpada, nu din zăpada elveţiană, ci aici, pe strada lor, sau în parcul din piaţa primăriei, pe care noi, adulţii de astăzi nici nu l-am fi putut visa în Otopeniul cenuşiu de altădată al copilăriei noastre.

De fapt, ceea ce ne trebuie cu adevărat încape probabil într-un brad. Un brad simbolic al unui an din viaţa noastră care a trecut, şi al altuia care abea începe. Un brad în care podoabele nu au cod de bare, pentru că nu se găsesc în nici un hypermarket.
-Clopoţelul bucuriei că existăm. Ghirlanda multicoloră a gândurilor frumoase pentru cei pe care îi avem aproape şi îi iubim. Candela credinţei Vâscul iubirii. Zăpada adevărului. Cumpăna onestităţii. Flacăra responsabilităţii Stelele visurilor noastre. In vârf, steaua speranţei Sub brad, frumos ambalate, amintirile cele mai dragi. Totul fără credite păguboase, fără cozi interminabile, fără super-oferte înşelătoare. Doar cu... ceva deşeuri, neglijabile: griji, nefericiri trecătoare, câteva nereuşite, dispute sau dezamăgiri. De dus la ghenă! A nu se intra cu ele în noul an. Au manifestări neplăcute pentru care degeaba ne adresăm, apoi, medicului sau farmacistului.

La mulţi ani, Otopeni.

Profesor, Ioana Ungureanu.

Orasul