ion_manuIon Manu, actor „format la Iaşi şi deformat la Bucureşti”, cum îi plăcea să spună, a fost unul din marii artişti comici ai secolului XX.

Născut la Botoşani în 1891 într-o familie modestă, dar cu obârşii boiereşti, având străbunici comuni cu Nicolae Iorga, Nicolae Leon, Grigore Antipa pe linie de mamă, născută în familia Nacul, Ion Manu şi-a început şcoala primară în urbea natală, continuând studiile liceale la Iaşi. Terminând liceul a plecat la Bucureşti cu gândul să urmeze Conservatorul de artă dramatică, dar la examen, C.I.Notarra este îngrozit de „moldoveneasca” lui şi-l respinge. În 1910 este admis la clasa prof. Ion Livescu. Termină Conservatorul şi deşi joacă „rolişoare”, adevăratul său debut are loc în 1915 în rolul Alioşa din Azilul de noapte de M.Gorki, spectacol regizat de Paul Gusti, jucând alături de Petre Sturdza, C.I.Notarra, Aristizza Romanescu, Constanţa Demetriade ş.a.

De la debut joacă fel de fel de roluri, de la cele mici, de om de afaceri, gentleman, escroc sentimental, până la partituri actoriceşti de o reală frumuseţe şi complexitate, Sir Andrew din A douăsprezecea noapte, Groparul din Hamlet, Portarul din Macbeth, Rică Venturiano din O noapte furtunoasă, Catindatul din D’ale carnavalului.

Războiul îl aduce alături de marele muzician George Enescu, de actriţa Mărioara Ventura, de Constantin Tănase şi Niculescu Buzău, în compania cărora vizitau spitalele cu răniţi pentru care cântau, recitau şi încercau să le îndulcească durerile şi necazurile. A fost o perioadă de mare consum artistic şi literar căci acum, Ion Manu debutează cu versuri şi cuplete cântate de marea cântăreaţă de operetă Mărioara Cinsky, de vestita Elena Zamora şi de marea actriţă de revistă Nataliţa Pavelescu.

Aşezat între Ranetti şi Topârceanu, Ion Manu face dovada, cu opera sa poetică, unui talent comic valoros, loc pe care-l va apăra cu mare îndârjire. Umoristul Ion Manu dotat cu o inteligenţă de excepţie, având vocaţi comicului şi a zeflemelii, acest om special şi total neliniştit, şi-a categorisit literatura scrisă şi nescrisă, cuprinzând poezii, cuplete, scenete, proze satirice, ore vesele, piese radiofonice şi mai ales multele-i epigrame, „o bufoniadă”, căci „bufoniada la locul şi momentul ei, este adevărata filosofie a râsului”, spunea marele umorist. Sloganul vieţii lui devenit şi testament al urmaşilor a fost: „Prieteni, apăraţi RÂSUL! Nu lăsaţi să fie omorât RÂSUL!”.

 

COLEGIALĂ

De Ion Manu

 

Colega mea, ce fără teamă

Pe scenă mult ne-am sărutat

Nici ce simţim, nici cum ne cheamă

Noi încă nu ne-am întrebat...

Spre rampă-n loc de cer cu stele

Privim, jurându-ne amor...

Ne dezbrăcăm până la piele

C-aşa vrea domnul autor!...

Pompieri, recuziteri, mecanici,

Sufleori, statişti şi regizori,

Roiesc ca-n clipa unei panici,

Şi... fac, ce fac de-atâtea ori!...

În frământarea lor ciudată

Şi-atâtor... mii de ochi din stal

Ce-ar fi dac-am fugi odată...

În codru des... de pe fundal?!

Şi-acolo, prinşi de dor de ducă

Când inimile noastre ard

......................................

Tu să mă mângâi pe perucă...

Şi eu... să te sărut pe fard!...

Orasul