Imunitatea (numele vine de la latinescul immunis = scutit, apărat, privilegiat) constă în apărarea individului contra substanțelor non-self (străine de structurile organismului respectiv) și este de două feluri:
- imunitate umorală datorată factorilor care acţionează asupra microbilor şi toxinelor microbiene ce se află în stare liberă în umori, producând eliminarea lor din organism;
- imunitate celulară conferită de factori care acţionând în focare inflamatorii ce realizează blocarea microorganismelor pătrunse intracelular, scăpate de acţiunea distructivă a factorilor imunităţii umorale.
În funcţie de modul de dobândire se poate vorbi de o imunitate constituită pe cale naturală şi de una rezultată pe cale artificială.
Imunitatea naturală poate fi dobândită în mod pasiv; copilul, ale cărui mecanisme de producere a imunităţii nu s-au maturizat, primeşte de la mamă, mai întâi pe cale transplancentară, apoi prin lapte, o serie de factori imunitari, în special imunoglobuline.
De asemenea, imunitatea naturală mai poate apare şi pe cale activă, ca urmare a infecţiei organismului respectiv.
Imunitatea pe cale artificială este la rândul său tot de două feluri:
- activă - organismul îşi fabrică anticorpi, ca urmare a administrării de vaccinuri: anatoxine, vaccinuri corpusculare sau mixte (primele două injectate concominent);
- pasivă - anticorpi preformați în afara organismului sunt injectaţi sub formă de seruri în vederea prevenirii unei boli infecţioase (seroprofilaxia) sau tratării ei (seroterapia).
Imunitatea se realizează prin intermediul sistemului celular imuno-competent (SCIC), care s-a dezvoltat în cadrul procesului filogenetic, ca expresie a mijloacelor specific de apărare antimicrobiană.
Capacitatea de adaptare a organismului este una dintre cele mai bune metode de apărare cu care a fost înzestrat corpul nostru. Această capacitate de adaptare funcţionează pe mai multe planuri: planul mental şi emoţional, planul energetic şi planul fizic.



Ce emoţii trăim?

Medicina chineză acordă o importanţă primordială planului mental şi celui energetic, deoarece cauzele bolilor se găsesc întotdeauna în aceste planuri. Sentimente ca mânia, îngrijorarea sau tristeţea deprimă şi consuma energia organismului şi, în acelaşi timp, scad numărul de globule albe, influenţând astfel şi imunitatea. 
Persoanele care sunt în stadiul de epuizare cronică, care nu au timp pentru ele însele, care nu îşi rezervă momente de plăcere său timp liber îşi slăbesc organismul. Persoanele stresate se vindecă mai greu de anumite boli decât cele relaxate.

Cum ne odihnim?

Capacitatea de adaptare şi imunitatea pot fi amplificate dacă acordăm corpului nostru perioade de refacere suficient de lungi, aceasta însemnând în primul rând somn şi apoi aşa-numitele ruperi de ritm, adică ieşirea din rutina cotidiană prin activităţi recreative. În ceea ce priveşte somnul, este foarte important să dormim între orele 23 şi 1 noaptea, deoarece în acest interval orar ficatul curăță sângele din corp şi în acelaşi timp se regenerează.
Insomnia slăbeşte rezistența organismului. Este una dintre cele mai întâlnite tulburări de sănătate, mai des întâlnită în cazul femeilor. Din cauza privării de somn, corpul nu mai produce celulele necesare sistemului imunitar pentru a face faţă infecţiilor.

Cum respirăm?

Alături de ficat, în reglarea imunităţii joacă un rol esenţial plămânii şi intestinul gros - cu alte cuvinte ceea ce mâncăm şi ceea ce respirăm. Pentru organism tipul de respiraţie profundă, toracică şi abdominală înseamnă o bună oxigenare a celulelor corpului. Multe boli încep cu o slabă oxigenare, aceasta determinând o creştere a radicalilor acizi, adică un mediu acid care îmbătrâneşte organismul înainte de vreme.
Este de la sine înţeles că fumatul contribuie din plin la scăderea oxigenării şi influenţează şi energia plămânilor, numită de chinezi şi energia de apărare, care se întinde ca o peliculă la suprafaţa organismului, care este astfel protejat de agresiunile agenţilor stresori din exterior, fie ei microbi, zgomote sau fenomene atmosferice cum ar fi vântul, frigul şi ploaia.

Ce mâncăm?

În anotimpul rece alimentaţia trebuie adaptată calitativ şi cantitativ. Este esenţial să consumăm fructe şi legume care să conţină vitamine care să îmbunătăţească imunitatea, cum ar fi vitaminele A, C, E, iar din complexul B în special vitaminele B1, B5, B6, B9 şi B15. De asemenea, sunt importante mineralele cum ar fi potasiul, calciul, magneziul, seleniul, zincul şi cromul.
Alimentaţia trebuie să conţină suficiente fibre de celuloză care constituie mediul pe care se dezvoltă flora intestinală normală, deoarece o imunitate bună înseamnă o floră intestinală echilibrată, care nu va lăsa loc germenilor patogeni să ne atace organismul.
Pentru persoanele cu probleme de constipaţie, colită şi aciditate crescută, adică semne ale perturbării florei intestinale se pot administra capsule care conţin fibre, acidofilus şi enzime pancreatice. Enzimele sunt catalizatorii tuturor reacţiilor din organism şi ele se găsesc din belşug în sucul de fructe şi legume, cele mai recomandate în acest sens fiind sucurile de lămâie, grapefruit, mere, sfeclă roşie şi morcovi.
Recomandarea mea este ca fiecare să încerce să-şi obţină toate substanţele din alimente, dar pentru că ritmul vieţii noastre este foarte alert, este uneori necesară suplimentarea cu produse naturale.
Din fericire, există o gamă largă de produse naturale care pot fi folosite la prevenirea îmbolnăvirilor şi la întărirea imunităţii. Dintre plantele româneşti sunt foarte bune cimbrişorul, isopul, gălbenelele, coada şoricelului, iarba mare, afinul, ienupărul şi coacăzul negru.
Există de asemenea o serie de plante denumite adaptogene, numite astfel datorită sferei foarte largi de acţiune şi care contribuie puternic la întărirea imunităţii: cordiceps, astragalus, ganoderma, propolisul.
Este ştiut de asemenea că organismul uman poartă în stare latentă un număr de germeni care pot provoca îmbolnăviri atunci când imunitatea scade foarte mult. Pentru a preîntâmpina aceasta este bine să administrăm produse naturale care pot elimina natural aceşti germeni, astfel nemaifiind necesară administrarea de antibiotice. Enumerăm aici capsulele cu extracte de nucă neagră, goldenseal root şi o plantă indiană - neem.

Vaccinarea

Vaccinurile sunt importante pentru a preveni diferite boli care pot slăbi organismul. Vaccinarea este o metodă de imunizare activă profilactică (de prevenire). Persoana vaccinată este protejată faţă de boala şi consecinţele acesteia, calitatea vieţii îi este îmbunătăţită, forma clinică este mai uşoară şi cel mai important, se previne decesul prematur.

Şi acupunctura!

O altă tehnică extrem de eficientă de întărire a imunităţii este acupunctura. Acupunctura are capacitatea de a stimula natural sistemul imun al organismului prin mijloacele specifice. Cum reuşesc acele să stimuleze apărarea împotriva microbilor? Prin punerea în mişcare a energiei şi sângelui. Aceasta deoarece o circulaţie alertă a sângelui şi energiei face ca toate sistemele pe care acestea le găzduiesc (imunitar, hormonal etc.) să fie şi ele mai "vigilente". Astfel, reacţia imună va fi mult mai rapidă şi mai eficace. Acupunctura facilitează circulaţia sângelui şi energiei, fiind o metodă care "desfundă" canalele energetice, fluidizează sângele şi îi creşte viteza.
Ea poate fi folosită pentru reglarea metabolismului şi tratarea oboselii cronice, dar şi pentru echilibrarea neuro-endocrina a organismului. Folosind puncte de pe meridianele plămân, intestin gros şi ficat, imunitatea şi adaptarea organismului pot fi crescute. La cei care apelează la acupunctură s-a înregistrat o creştere a numărului celulelor albe şi a nivelului alfa, beta şi gama globulinelor. Ele ajută celulele albe să lupte împotriva infecţiilor. Acupunctura ajută la recuperarea organismului după consumul mare de medicamente, dar şi să renunţe la alcool şi tabagism. Medicina chineză recomandă acupunctura profilactică, pentru prevenirea contractării bolilor infecţioase prin creşterea imunităţii nespecifice. Pentru întreţinere sunt necesare două cure de acupunctură pe an: primăvara şi toamna.
Această metodă poate fi folosită şi ca adjuvant în tratamentul gripei sau altor infecţii deja instalate.
Dacă vrei să treci de iarna aceasta cu un organism sănătos, o plimbare prin grădină sau prin parc în fiecare zi este benefică. Îţi vei lua astfel sursa de energie de care are nevoie organismul pentru a putea funcţiona în parametrii normali. Oxigenul asociat cu ionii negativi regăsiţi în natură favorizează oxigenarea ţesuturilor şi luptă împotriva stresului.
Efectele antioxidante ale ionilor negativi fortifică mucoasa respiratorie şi stimulează apărarea imunitară. Nu degeaba sunt denumiţi „vitaminele aerului”. Aceşti ioni negativi se găsesc cu precădere în pădure (vegetaţia absoarbe gazul carbonic şi respinge oxigenul ionizat), dar mai ales la munte, la malul mării sau lângă o sursă naturală de apă (rău, izvor etc).

Dr. Ochişor Victor 
tel: 0727 800 630, 
e-mail: victor_ochisor@yahoo.com

Sport, sanatate