Semne că ai făcut indigestie
Fiecare aliment pe care îl consumi este digerat cu ajutorul enzimelor, substanțele nutritive fiind preluate de organism pentru o funcționare optimă, iar rezidurile sunt eliminate. Nu toate alimentele se digeră în același timp. De exemplu, o carne grasă are nevoie de mai mult timp pentru a fi prelucrată de enzime și descompusă, în timp ce o legumă este digerată cu ușurință.
Anumite obiceiuri alimentare pe care le ai pot duce la încetinirea procesului digestiei, iar tractul digestiv superior nu face față efortului. Așa apare indigestia, afecțiune care te poate trimite la spital dacă faci excese culinare.

1. Dureri la nivelul abdomenului superior
Un prim semn al indigestiei îl reprezintă durerile și crampele la nivelul abdomenului superior, adică deasupra ombilicului. După o masă îmbelșugată, luată pe fugă sau stropită din plin cu alcool, este posibil să ai astfel de disconforturi.

2. Greață și balonare
Greața și balonarea sunt alte simptome ale indigestiei și pot apărea după un festin culinar pe cinste. Senzația de stomac umflat și impresia că nu mai suporți să vezi mâncare sunt semne care ar trebui să te facă să te gândești la faptul că ai indigestie.

3. Senzație rapidă de sațietate
Când mănânci repede și nu mesteci corespunzător alimentele, poți avea o falsă senzație de sațietate, cauzată de faptul că alimentele ajung rapid în intestin, însă nu apucă să fie digerate.

Recomandări
• În primul rând, desfă-ți hainele (pe cât posibil) sau slăbește centura din jurul abdomenului și încearcă să faci o plimbare afară la aer curat sau întinde-te în pat.
• Mănâncă o felie de ananas. Fermenții din el ajută digestia.
• Bea ceaiuri calde (de busuioc, cimbru, mentă sau rozmarin, care favorizează digestia), cu înghițituri mici. Orice indigestie se tratează cu ceai de mușețel cu efect antiinflamator. Obișnuiește-te să bei câte o cană pe stomacul gol, în fiecare dimineață, pentru a o preveni. Dacă simptomele se agravează, bea o cană de ceai de mentă, care este un remediu foarte bun pentru crampele și durerile de stomac. Caută să mănânci cât mai puţin, cât mai uşor următoarele zile şi să bei zilnic trei-patru căni de ceai.
• Apa ușor carbogazoasă sau alcalină atenuează senzația de greutate și ajută stomacul să dilueze alimentele și să le împingă astfel mai ușor spre intestine.
• Medicamentele antispastice (gen no-spa) favorizează digestia, ajută în aceste cazuri.
• Dacă vrei neapărat, poți să-ți provoci voma bând o cafea călduță si sărată.
• Mănâncă în fiecare dimineață o portocală întreagă, pentru a evita problemele legate de digestie. Și înainte de masă, bea un pahar cu limonadă proaspăt preparată. Lămâia luptă cu bacteriile din stomacul plin.
• Banana. Funcționează ca un antiacid natural, care calmează rapid indigestia și arsurile la stomac. Aceleași efecte le au și ananasul și papaya.

Remedii naturiste pentru dureri de stomac
Dacă ai dureri sau crampe stomacale, te ajută repausul alimentar şi ceaiul de plante călduţ. Caută să mănânci cât mai puţin, cât mai uşor urmatoarele zile şi să bei zilnic trei-patru căni de ceai. Poţi să încerci ceaiul de muşeţel, care calmează stomacul iritat şi îmbunătăţeşte digestia, dar şi ceaiul de mentă. În caz de arsuri, te poate ajuta o cană de lapte cald, dar şi ceaiul de gălbenele sau sunătoare.

Remedii pentru balonare
Dacă indigestia ta se manifestă şi prin balonare, te poate ajuta ceaiul din seminţe de mărar, două linguriţe la o cană de apă, de câteva ori pe zi pastille cu cărbune. În tot acest timp va trebuii să eviţi alimentele care înrăutăţesc balonarea: varză, fasole, zahăr, alcool.

Remedii pentru greaţă
Dacă ai o senzaţie neplăcută de greaţă, poţi încerca să mănânci o portocală sau un grepfruit, dar la fel de mult te poate ajuta ceaiul de ghimbir, fie că alegi varianta la plic sau îl prepari singură din rădăcină de ghimbir mărunţită.
De asemenea, te ajută şi un ceai calmant de gălbenele sau muşeţel în care pui mult suc de lămâie.

Remedii naturiste pentru constipaţie
Dacă ai mâncat multă carne, prăjituri şi prea puţine legume şi fructe crude, s-ar putea să-ţi dea de furcă şi constipaţia. Ca să o previi mănâncă în fiecare seară câte un iaurt mic în care ai pus două linguri de tărâţe şi două linguriţe de seminţe de in. O altă opţiune este ceaiul de cruşin, care are efecte laxative sau purgative, în funcţie de cantitate.

Când este necesară apelarea la serviciul de urgență
Apelarea la serviciul de urgență trebuie făcută atunci când simptomele durează de mai mult de câteva zile, când simptomele indigestiei prezintă modificări majore; de asemenea trebuie apelat la serviciul de urgență atunci când simțiți dureri abdominale severe apărute brusc, scăderi bruște în greutate, scaun cu sânge sau vomă cu sânge, îngălbenirea ochilor și a pielii. Simptome precum durerea mandibulară (fălcilor), durere în piept, dureri de spate, transpirație abundentă, anxietate, trebuie aduse în atenția medicului.

Remedii pentru prevenirea indigestiei
Cel mai bun tratament al indigestiei constă prevenirea ei. Dacă nu ai vreo problemă de sănătate care să necesite un regim special, nu trebuie să renunţi la mâncarea tradiţională, chiar dacă e grasă şi „pică greu”.
În schimb, este indicat să eviţi combinaţia între această mâncare şi alcool, condimente picante, sucuri, cofeină, tutun.
Asigurați-vă suficient timp pentru a mânca o masă copioasă, mestecați cu grijă și complet mâncarea (nu înghițiți bucăți mari nemestecate), evitați discuțiile în timpul mesei, evitați emoțiile și exercițiul imediat după masă, evitați mestecatul gumei pentru că aceasta poate provoca acumularea aerului în stomac. Un mediu înconjurător propice, calm și odihnă pot ameliora indigestiile cauzate de stres. Evitarea consumului de aspirină sau antiinflamatoare nesteriodiene sau, dacă este neapărat necesar, administrarea lor să fie făcută după masă.
Ca să atenuezi efectele grăsimilor şi condimentelor, consumă salate, ciorbe de legume, compoturi sau salate de fructe. Ca să te bucuri de toate bunătăţile fără să ai de suferit, mănâncă puţin şi des, mestecând bine fiecare bucăţică.
Între mese ieşi la o plimbare scurtă, dar nu face un efort intens imediat după ce ai mâncat. Dacă nu ai chef de mişcare, cel puţin evită să te aşezi la orizontală. În timpul unei mese bogate, dacă ştii că nu te poţi abţine de la bunătăţi, ia un supliment cu enzime digestive. Se pare că acestea ajută digestia şi previn problemele gastrice datorate exceselor alimentare (triferment, ș.a.).
Dacă te ştii predispus la indigestii, dar vrei totuşi să te bucuri de bunătăţi, va trebuii să iei măsuri pentru a preveni neplăcerile. La sfârşitul unei mese copioase mănâncă două-trei felii de ananas crud, care datorită enzimelor conţinute îmbunătăţeşte digestia. La o oră după masă, bea o cană de apă în care ai pus două-trei linguriţe de scorţişoară. Ar trebui să previi durerile de stomac şi balonarea.
Un remediu excelent este acupunctura prin acțiunea spasmolitică, ameliorarea funcției evacuatoare a stomacului, îmbunătățirea circulației sanguine în abdomenul superior, reducerea stresului .
Acupunctura este instrumentul perfect, care aplicată în tratamentul afecțiunilor tubului digestiv reîntoarce armonia, reface sănătatea fără a aglomera alte sisteme sensibile a corpului uman, încă de la prima ședință.

Dr. Ochişor Victor
tel: 0727 800 630,
e-mail: victor_ochisor@yahoo.com

Sport, sanatate