Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image /home2/infoot/public_html/images/poza.jpg

pozaAșa cum am mai spus și cu alte ocazii, Otopeniul rămâne un leagăn al sportului românesc. Nu putem să nu îl amintim, pe regretatul Aurel Constantin, un talent al fotbalului mioritic. S-a născut în octombrie 1948 în Timișoara dar, din 1955, de la vârsta de șapte ani avea să devină otopenar. Aici a făcut primii pași în sportul Rege și a jucat timp de doi ani, 1967-1969 la formația AMC Otopeni. De aici a făcut marele pas la Divizia A, evoluând în perioada 1969-1971 la Petrolul Ploiești. A urmat un periplu la Șantierul Naval Oltenița, 1971-1974, Unirea Tricolor București, 1974-1979, apoi întoarcerea acasă, la AMC Otopeni, în 1979. Marele său regret datează din 1971, atunci când echipa sa, Șantierul Naval Oltenița a fost invitată de către primăria orașului Viena să participe la un turneu de prestigiu alături de trei forțe ale vremii, celebrele Rapid Viena, Admira Wacker și Werder Bremen. Fotbalistul Aurel Constantin a lăsat o impresie foarte bună, iar transferul său în Austria părea iminent. Acesta avea să refuze de dorul soției și fiicei în vârstă de șase luni care îl așteptau acasă.
După finalul carierei de jucător a antrenat o perioadă formația AMC Otopeni. S-a stins din viață în anul 2009.

Text: Lucian Ionescu

Sport, sanatate

Reclama_Otoprint