12Dacă îți place fotbalul atunci, când pe străzile Otopeniului îl întâlnești pe Emil Petrică te vezi obligat să te oprești, să îți scoți pălăria și să saluți cu respect. Pentru că, acest fost fotbalist a adus stropul de glorie care intră pentru totdeauna în cartea de aur a sportului din Otopeni. 

Emil Petrică s-a născut în anul 1948 în Orașul nostru și avea să joace la IPMA Otopeni alături de Chirilă, C.Soare, Țicu, Paul, Lăzurean, M.Soare, Emil, Romică, Oprescu și Pușcașu. Era doar începutul, pentru că fulminanta carieră a lui Emil Petrică avea să îl ducă până pe gazonul verde și proaspăt al primei divizii fotbalistice din țara noastră. Se întâmpla în 1969, atunci când otopenarul nostru pleca de la satelitul lui Dinamo, echipa Electronica Obor și ajungea la Steagul Roșu Brașov, o forță a acelor vremuri. Dovadă clară stă faptul că formația stegarilor era antrenată de marele Valentin Stănescu, iar printre coechipieri se afla și Adamache.


“Au fost vremuri frumoase. Steagul era o echipă mare și de tradiție în fotbalul românesc. Îmi pare rău că am evoluat doar doi ani acolo, pe prima scenă fotbalistică. Nu era ca acum, lumea venea cu drag la stadion. Am și o amintire în acest sens, care în zilele noastre pare o utopie. Era un trial pe stadionul Giulești. Juca Rapidul mare, contra unei selecționate secunde a Rapidului, formată din jucători aduși în probe. Era o iarnă cruntă, cu un ger de crăpau pietrele. Și totuși, stadionul era arhiplin. Vorbim despre un simplu amical fără nicio miză! Atunci trebuia să ajung în Giulești, însă Rapid a plecat la un turneu în Brazilia, iar eu n-am mai avut răbdare să aștept. Așa a fost să fie!”, povestește Emil.
Deși a evoluat în întraga carieră ca fundaș central, post din care rareori depășești mijlocul terenului, Emil Petrică a strâns 23 de goluri marcate în partide oficiale!
CARIERĂ EMIL PETRICĂ
IPMA OTOPENI (1964-1968)
- Categoria Promoție Onoare
ELECTRONICA OBOR (1968-1969)
- Divizia B
STEAGUL ROȘU BRAȘOV (1969-1971)
- Divizia A
TRACTORUL BRAȘOV (1971-1974)
- Divizia B
CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ (1974-1976)
- Divizia B
AURUL BRAD (1976-1979)
- Divizia B

Sport, sanatate

Reclama_Otoprint