Radu Gheorghe, născut la 30 ianuarie 1950 în Otopeni are o poveste aparte. I-a plăcut fotbalul. Simplu. Oare cui nu-i place fotbalul? Da, dar, spre deosebire de alţi microbişti, Corică avea talent cu carul. De ce Corică? Pentru că semăna cu un coreean şi această poreclă avea să îi rămână pe viaţă.
Deşi talent înnăscut, Corică a început fotbalul târziu, la 18 ani. Nu îşi imagina atunci că va fi monitorizat de Valentin Stănescu şi îl va învinge pe marele Dobrin. Otopenarul a ajuns undeva prin liga a V-a, la Victoria CFR Bucureşti. Atunci avea să încalţe în mod oficial ghetele de fotbal. Antrenorul Ilie Telea urmărea un meci disputat între secţiile întreprinderii Revizia Vagoane. Timp de doi ani a jucat Radu Gheorghe la Victoria CFR Bucureşti. Până în ziua în care a fost luat la ochi de nimeni altul decât Valentin Stănescu, antrenorul care câştigase primul titlu din istoria Rapidului. Corică a fost luat de mână şi dus la Rapid. Din acel moment a devenit şi suporter pe viaţă al echipei de lângă Podul Grant. După cîteva antrenamente în tricoul vişiniu, fotbalistul din Otopeni a fost direcţionat către satelitul Tehnometal. “Copile, dacă vei continua să joci la fel de bine şi la Tehnometal te voi aduce la Rapid, pentru că eşti extrem de talentat”, i-a spus mângâindu-l pe creştet nea Tinel Stănescu.
Din păcate, de aici încep şi regretele lui Corică. Mirajul unor bani mai mulţi l-a determinat să ocolească Tehnometalul şi să se oprească în curtea divizionarei C, Rova Roşiori. “Regret şi acum, după mai bine de patru decenii, că nu l-am ascultat pe nea Tinel! M-a încântat faptul că Rova Roşiori era o echipă bine văzută şi cu potenţial. În plus, ştiam că are destule conexiuni cu Rapid. Din păcate, la Rova am primit doar promisiuni. Oricum, Rapid va rămâne viaţa mea!”, rememoreză Corică.
După doar două meciuri jucate pentru Rova, otopenarul a plecat să îşi satisfacă stagiul militar. A trecut armata şi s-a întors la muncă, acolo de unde plecase la Revizia Vagoane. Fotbalul rămânea o amintire, una frumoasă, dar şi cu regrete. Însă nu pentru mult timp. În 1973, oficialii Rovei Roşiori îi băteau la uşa casei şi îl rechemau la echipă. Fotbalul redevenea actualitate! Timp de trei ani, Radu Gheorghe şi-a făcut pe deplin datoria pentru formaţia din Roşiori. Până în 1976 când avea să fie transferat la Rulmentul Alexandria, în Divizia B unde a evoluat timp de un deceniu. Corică devenea Bombardierul din Alexandria. “Juca extraordinar şi era un bun coleg. Dribla trei-patru adversari la rând, apoi mă lăsa singur cu poarta goală în faţă. Datorită lui am devenit golgheterul diviziei secunde”, povesteşte fostul goleador al Rulmentului, Florea Voicilă. Datorită jocului prestat în acei zece ani, Radu Gheorghe apare în analele fotbalului din Alexandria drept cea mai bună extremă stânga, cel mai bun dribleur, cel mai tehnic jucător, este nominalizat între primii 5 golgheteri şi ocupă locul 7 în topul primilor zece fotbalişti. Şi totul are acoperire. Pentru că a înscris un gol chiar în poarta naţionalei, într-un amical disputat de tricolori la Alexandria. Mai mult, tot aici, a intrat în vizorul granzilor Steaua şi Dinamo, dar nu avea să plece din pricina generalului Marin Dragnea care s-a opus. La Alexandria, amintirile sunt multe şi frumoase. “În anul în care CS Târgovişte promova în prima ligă am jucat contra lor şi i-am bătut. La Târgovişte evolua unul dintre cei mai mari fotbalişti ai tuturor timpurilor, Gicu Dobrin. Şi cu Rapid am amintiri frumoase. În sezonul 1979-1980 am învins echipa mea de suflet. Cu un ochi am râs, cu celălalt am plâns! Îmi amintesc şi de un turneu în Siria unde muncitorii români aflaţi în tribune mi-au scandat numele!”
În 1986, Radu Gheorghe se întorcea acasă, în Otopeni. Avea să mai joace timp de doi ani la AMC alături de Simache, Stan, Cioacă, Gordon şi alţi otopenari îndrăgostiţi de Regele fotbal.
