În sâmbăta premergătoare duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi - ziua în care se lasă sec de carne pentru Postul Sfintelor Paşti, Biserica Ortodoxă face pomenirea celor trecuţi la cele veşnice.

Această sâmbătă este cunoscută în popor sub denumirea "Moşii de iarnă“. Există pomenirea morţilor, pentru că Biserica nu vede în moarte sfârşitul existenţei omului; mulţi creştini au murit pe neaşteptate şi fără pregătirea sau fără pocăinţa necesară, Biserica făcând mijlocire pentru toţi aceştia, ca să se bucure de fericirea veşnică.

Cuvântul "moşi“ vine de la "strămoşi“, şi se referă la persoanele trecute la cele veşnice. Cu apelativul "moşi" sunt numiţi nu doar morţii, ci şi principalele sărbători ce le sunt consacrate, precum şi pomenile făcute pentru ei. Din zilele de Moşi amintim: "Moşii de primăvară" (de Măcinici), "Moşii de vară" (sâmbăta dinaintea Rusaliilor), "Moşii de toamnă" (în prima sâmbătă din luna noiembrie), "Moşii de iarnă" (sâmbătă dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne).

În biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfinţii Martiri Brâncoveni, slujba pentru pomenirea morţilor începe la ora 07.00 cu slujba Utreniei, Sfânta Liturghie şi slujba parastasului.