Mișcările involuntare ale bebelușului , cum ar fi reflexul de supt sau reflexul punctelor cardinal îl ajută să supraviețuiască și să se dezvolte. Este necesară cunoașterea reflexelor necondiționate ale nou-născutului în evaluarea stării normale sau patologice a acestuia. Dacă reflexele sunt absente sau diminuate pot indica o problemă neurologică.
Mișcările sunt de două tipuri:
Dezvoltarea motorie este structurată pe stadii de vârstă:
Pentru această perioadă sunt caracteristice 2 tipuri de reflexe:
Reflexele postulale sunt mișcări și posturi reflexe provocate de o anumită poziție a corpului.
Datorită predominării tonusului flexorilor, nou-născutul are o postură simetrică, în care se menține poziția intrauterină. Pe parcursul acestui stadiu sugarul își câștigă tonusul de extensie începând cu capul, apoi coloana vertebrală și în cele din urmă bazinul.
În primele săptămâni, sugarul nu are control asupra extremității cefalice. Pe la sfârșitul lunii începe să-și mențină poziția capului, la început pe o perioadă mai scurtă, după care îl susține din ce în ce mai mult timp. Pe începutul lunii a 3-a, sugarul începe să-și controleze poziția capului, iar către sfârșitul acestei luni începe să studieze cu interes mâinile și picioarele, își extinde complet membrele inferioare, iar pe burtă poate să urmărească în jurul său.
În această perioadă apare, după Bobath, Postura Păpușii, un moment important de referință- Pe burtă, sugarul se sprijină pe coate și antebrațe, cu palmele și degetele extinse, picioarele sunt ușor flectate și rotate spre exterior.
Reflexele arhaice (neonatalice) sunt reflexe involuntare, care se dezvoltă în timpul vieții intrauterine și sunt esențiale pentru existența nou-născutului. Sunt reacții primare pe care nou-născutul le prezintă de la naștere și dispar treptat până în luna a 4-a de viață postnatală.
Dacă se introduce între buzele sugarului un deget se produce contracția buzelor și a obrajilor asociată cu caracteristicile suptului.
Dacă este reflexul este manifestat de fiecare dată asta nu înseamnă că bebelușului ii este foame.
Dacă se apasă cu degetul arătător în palmă nou-născut de la marginea cubitală spre police se produce flectarea degetelor copilului cu prinderea obiectelor între ele.
Acest reflex poartă numele medicului pediatru austriac Ernst Moro (1874-1951) care l-a descoperit. Reflexul se produce prin mișcarea suprafeței de susținere, cum ar fi tragerea scutecului pe care este așezat copilul , un zgomot foarte puternic sau suflarea unui jet de aer în față.
Reflexul se produce abducția și extensia membrelor superioare cu deschiderea palmelor și extensia degetelor concomitent cu flexia membrelor inferioare cu revenire cu flexia membrelor superioare la piept cu strângerea pumnilor concomitent cu extensia membrelor inferioare.
În mod normal, dispare în jurul vârstei de 4 luni, dar poate persista până la 6 luni,cu condiția ca în ultimele luni doar să fie schițat. Dacă persistă peste 6 luni este o dovadă că sugarul are o suferință cerebrală cronică.
Dacă mâna este strânsă în pumn executăm o mângâiere pe marginea cubitală și mâna bebelușului se deschide. Reflexul dispare la sfârșitul primei luni de viață.
Se poate produce în mai multe moduri:
Reflexul dispare la 2 luni.
Dacă se execută înclinarea laterală a capului când nou-născutului este pe spate, se va obține flexia membrelor de partea opusă înclinării. Reflexul dispare la 2 luni.
Dacă nou-născutul este susținut de sub axile, în ortostatism, fără ca micuțul să atingă cu plantele o suprafață plană se va produce o extensie progresivă a picioarelor. Reflexul dispare la 2 luni.
Este un reflex care este prezent încă de la naștere, dispare pe la sfârșitul primei luni de viață și reapare când cel mic învață să meargă.
Dacă susținem bebelușul de sub axile în ortostatism cu picioarele pe un plan dur, acesta va încerca să pășească și va executa câțiva pași cu ritm regulat.
Mai multe detalii pe blog: https://eladaily.wordpress.com/health-3/
Dacă sunteți interesați de o anumită afecțiune pe care doriți să o dezbatem în numerele următoare, vă rog să-mi scrieți pe adresa de e-mail: eladaily@gmail.com.
Elena Bălășoiu
kinetoterapeut
eladaily.wordpress.com
Anxietatea este o emoție pe care o trăim în situația în care anticipăm mental un pericol. Anxietatea este o stare de neliniște crescută, în care așteptăm să se întâmple ceva rău sau simțim o intensă nesiguranță. Spre deosebire de frică, emoție ce apare în preajma unui pericol, anxietatea are un caracter irațional, cu alte cuvinte, este nejustificată, nu este generată de vreo situație de pericol real sau de alți factori externi declanșatori de teamă.
Anxietatea, în sine, nu este o problemă sau o boală psihică, ea este o emoție normală, firească și adaptativă. Numai în momentul în care intensitatea trăirilor de anxietate afectează o persoană, astfel încât îi influențează performațele profesionale sau de învățare, în momentul în care îi afectează relațiile de familie, relațiile cu persoanele apropiate sau cu colegii, ea devine o suferință.
Aproximativ 25% din populaţie suferă la un moment dat de forme de anxietate care ar necesita tratament şi alţi 25% au o anxietate mai puţin severă (cum ar fi, de exemplu, frica de șerpi, de insecte sau de înălțime).
Tulburările de anxietate, la fel ca și alte afecțiuni psihice, sunt multideterminate, printre cauze putând enumera factori neurobiologici, personali, interpersonali și de mediu:
- componenta ereditară – dacă cineva din familia de origine suferă sau a suferit de anxietate, crește riscul de a dezvolta o tulburare de anxietate.
- componenta chimică – anumite dezechilibre chimice la nivelul creierului, mai precis la nivelul neurotransmiţătorilor, fac ca acesta să dea comenzi eronate, nepotrivite sau disproporționate în anumite situaţii.
- factorii de mediu – traumele, experiențele timpurii de violență sau abuz, bolile acute sau cronice, evenimentele stresante sau folosirea unor substanţe ce produc dependenţă (alcool, nicotină) pot crește riscul apariției tulburărilor de anxietate. Utilizarea, chiar și ocazională a drogurilor, poate provoca anxietate și atacuri de panică.
Senzația de picioare „obosite” sau „grele” este unul dintre simptomele cele mai frecvent menţionate în stadiile incipiente de boală vasculară periferică. Această desemnare generală include o mare varietate de patologii, precum insuficienţei venoase cronice, care pare a afecta până la 40% din populaţia ţărilor dezvoltate. În România, una din trei persoane suferă de insuficiență venoasă cronică.
Insuficiența venoasă cronică este o afecțiune în care este afectată scurgerea normală a sângelui prin vene. Venele sunt vase de sânge care transportă sângele neoxigenat de la picioare către inimă. Deci, împotriva gravitației.
La rândul lor, venele normale au un sistem de valvule (să zicem ca o clapetă care se închide și se deschide), care direcționează sângele din venele superficiale spre cele profunde și apoi spre inimă. Dacă valvulele nu funcționează corespunzător, adică nu se închid, sângele se scurge înapoi în vene stagnând la nivelul picioarelor și în acest fel apare și senzația de “picioare grele”.
Simptome
· Senzație de „picioare grele”
· Gleznele se umflă și dor
· Pielea își modifică culoarea – inițial roșiatică, ulterior poate deveni maronie. Această culoare este determinată de fisura venelor și ieșirea sângelui în tesut
· Venele se dilată
· Umflarea picioarelor seara