Tulburările de dispoziție sunt cele mai răspândite dintre afecțiunile psihice și, printre acestea, cea mai întâlnită este depresia. Depresia este de două-trei ori mai frecventă la femei decât la bărbați. Statisticile arată că 15% dintre oameni suferă cel puțin un episod depresiv de-a lungul vieții. Deși medicația antidepresivă este eficientă în majoritatea cazurilor de depresie, doar 25% dintre cei afectați apelează la specialiști și, prin urmare, beneficiază de un tratament adecvat.

Cauzele depresiei
Toate tulburările afective sunt influenţate atât de factori genetici (istoric de depresie sau tulburare afectivă bipolară în familie), biologici (modificări ale concentraţiilor unor substanţe la nivel cerebral), cât şi de factori care țin de mediu. Unele studii constată că depresia are cauze genetice în proporție de aproximativ 40% și cauze legate de mediu în proporție de 60%.
Pierderea unui părinte în timpul copilăriei predispune la dezvoltarea depresiei în perioada vieții de adult. Se pare că foarte importantă este și vârsta la care are loc pierderea, în sensul că dacă vârsta este mai mică (înainte de 9-10 ani), efectele pierderii sunt mai mari. Separarea definitivă de unul dintre părinți are consecințe la fel de puternice, sau chiar mai mari, ca pierderea prin decesul acestuia. Cu alte cuvinte, divorţul părinților în copilăria timpurie poate crește riscul apariției depresiei la viitorul adult. Pe lângă aceste situații, s-a constatat că abuzul, violența fizică sau sexuală cresc vulnerabilitatea la depresie. De asemenea, neglijarea în copilărie, dezamăgirile repetate, autostima scăzută, evenimentele umilitoare, devalorizarea individului, precum și alți factori stresori, care au semnificații speciale în funcție de istoria fiecărui individ, pot contribui la apariția depresiei.
Depresia poate fi asociată anumitor afecțiuni somatice (boli endocrine, diabet, cancer) sau poate apărea ca o consecință a tratamentului unor boli cronice. Prin urmare, este important ca evaluarea persoanei care suferă de depresie să fie făcută de către un medic psihiatru sau psiholog clinician pentru a determina cauzele și posibilele condiții medicale asociate.

Depresia nu înseamnă doar o stare de tristețe și suferință
Foarte mulți oameni fac confuzie între depresie și tristețe sau durere, mai ales în cazul pierderii unei persoane foarte apropiate (prin decesul acesteia sau ca urmare a unei despărțiri) sau în cazul pierderii locului de muncă. Trăirile de tristețe și durere, ca răspuns la orice fel de pierdere, sunt normale și firești, cu atât mai mult în cazul unor pierderi importante. Ceea ce diferențiază depresia de stările tranzitorii de tristețe este durata afecțiunii (care se poate întinde pe mai multe luni sau chiar ani) și afectarea altor aspecte ale vieții, în afară de dispoziție.

Simptomele depresiei
- Dispoziția depresivă, tristețea se manifestă în cea mai mare parte a zilei, pe parcursul mai multor zile la rând (cel puțin două săptămâni). Este prezentă o stare de descurajare, de lipsă de speranță, putere de muncă, chef de viață;
- Pierderea interesului se manifestă în aproape toate aspectele vieții și activitățile curente: pierderea interesului pentru cunoaștere (persoanele tinere care suferă de depresie acuză faptul că nu mai au chef să studieze, să citească, să învețe la fel ca înainte); pierderea interesului de a comunica (lipsa dorinței de a vorbi despre propria persoană, diminuarea comunicării cu prietenii sau cu familia); pierderea interesului pentru activitățile care, în mod obișnuit, erau considerate plăcute (sportul, plimbările, cumpărăturile, vizionarea de filme, activitatea sexuală);
- Pierderea plăcerii însoțește pierderea interesului și se poate manifesta în oricare dintre aspectele mai sus menționate;
- Modificări cantitative și calitative ale somnului - acesta devine superficial, neodihnitor, cu dificultăți de adormire, insomnie, pot exista și fenomene de hipersomnie, dar acestea apar mai rar. De regulă, persoana are dificultăți de a adormi, se trezește noaptea și nu mai poate adormi sau se trezește dimineața mai devreme decât în mod obișnuit și se simte obosită pe parcursul zilei.
- Pierdere sau creștere în greutate datorată modificărilor poftei de mâncare;
- Modificări ale comportamentului motor: agitație (iritabilitate, nervozitate, neliniște) sau lentoare psihomotorie (activitatea motorie este redusă semnificativ, mișcările propriu-zise se desfășoară mai lent). Persoana pune acest lucru în legătură cu oboseala sau cu diferite dureri pe care le acuză.
- Scăderea fluxului și ritmului ideativ (persoana vorbește mai puțin și mai rar ca și cum vorbele îi vin cu dificultate), scăderea capacității de evocare, scăderea imaginației. Dificultățile de gândire și cele de concentrare conduc automat la diminuarea capacității de a lua decizii.
- Reducerea elanului vital. Cel în cauză este lipsit de inițiativă, fără planuri, lipsit de ambiție, pare resemnat. Oboseala și lipsa de energie fac ca și cele mai mici sarcini, cum ar fi spălatul și îmbrăcatul, să necesite un efort considerabil.
- Sentimente de incapacitate, de inutilitate sau de culpabilitate neadecvate. Persoana poate acuza sentimentul că nu mai este capabilă să facă față cerințelor profesionale, sociale sau chiar și celor familiale, se simte inutilă, fără folos. De asemenea, sentimentele de vinovăție pot fi supradimensionate și trăite foarte intens.
- Ideația suicidară poate fi prezentă la pacientul depresiv (pot exista gânduri „negre”, planuri sau chiar tentative de suicid).
Uneori pot apărea și alte simptome asociate, cum ar fi anxietatea (ca o teamă nejustificată că s-ar putea întâmpla ceva neplăcut, „ce este mai rău”), atacurile de panică sau chiar fobiile, abuzul de alcool sau alte substanțe.

Tratamentul depresiei
În majoritatea cazurilor, s-a constatat că discuțiile cu prietenii sau familia, modificările de dietă și scurtele perioade de odihnă nu sunt de ajuns pentru a trata depresia, iar pe termen lung tratarea necorespunzătorare a acesteia crește riscul recăderilor, favorizează reapariția tulburării.
Dacă se intervine încă de la primul episod depresiv cu un tratament corect, există șanse mari pentru o remisie completă, adică reducerea intensității simptomelor până la dispariția acestora (pentru o perioadă de cel puțin două luni) și revenirea la viața normală existentă înaintea episodului depresiv. Antidepresivele sunt necesare pentru a regla dezechilibrele chimice apărute la nivelul creierului. În funcție de severitatea depresiei, tratamentul poate să dureze câteva săptămâni sau o perioadă mai îndelungată.
Rolul psihoterapiei este de a ajuta pacientul să identifice factorii stresori, să-și îmbunătăţească funcţionarea atât la nivel profesional, cât și în familie, să elaboreze impactul bolii asupra lui şi asupra celorlalţi și, uneori, să înțeleagă necesitatea și importanța tratamentului farmacologic.
Psihoterapia poate implica doar pacientul în mod individual sau și alte persoane din familie. De exemplu, terapia de familie sau de cuplu poate fi de ajutor, precum și terapia de grup sau grupurile de suport care aduc împreună persoane care suferă de afecțiuni similare. Pentru mulţi pacienţi depresivi, combinaţia de psihoterapie și medicaţie pare să fie abordarea optimă.
Depresia nu trebuie niciodată tratată ca o stare firească ce se poate depăși în timp și cu ajutorul voinței. Suferința produsă de depresie este inutilă și dăunătoare atât persoanei în cauză, cât și familiei acesteia, precum și persoanelor din anturajul său. Consultarea unui specialist, evaluarea și recomandările acestuia pot schimba și reda o viață normală persoanei care suferă de depresie și familiei acesteia.

Mădălina Lincă
Psiholog principal - psihoterapeut
Psiholog clinician specialist
Telefon: 0722 458 860
E-mail: madadinu@yahoo.com

Sport, sanatate

Reclama_Otoprint