O vacanță… activă
E vară, anotimpul vacanței pentru toată lumea, dar mai ales pentru copii. A trecut un an școlar (cu bune și, poate, mai puțin bune), urmează un altul de la care întotdeauna ne dorim mai mult, așa că o pauză e binevenită.
În sala de sport a orașului Otopeni, însă, e o activitate intensă! Antrenorul Marius Iacob și cei mai mici karateka de la grupă de performanță, (David Costache, Lucian Lungu, Denisa Lungu, George Vasile, Alexandru Anghel, Mihai Tatu și nou promovații Teo, Cristi, Silviu, Radu, Cosmin) sunt la antrenament, ca de obicei. Ei au avut o vacanță... activă. Deviza „Karate pentru educația copilului tău” nu e vorbă în vânt! Așa cum educația se face permanent, și antrenamentele curg firesc, fără pauză. Iar copiii sunt fericiți, pentru că fac acest sport din plăcere, nu din obligație. Cu atât mai mult cu cât și rezultatele au început să se vadă. A fost un an bun, au obținut numeroase medalii, rod al muncii lor susținute. În plus, dacă ai fost „contaminat” cu „virusul” karate, nu prea mai poți sta acasă când se apropie ora antrenamentului.
De la începutul lunii august, s-au întors și „cei mari”, campionii naționali en titre. Ei au avut o mică vacanță, deoarece majoritatea sunt studenți, având examene multe și grele. Doi dintre ei, fiind în ultimul an, au avut în plus și examenul de licență. După ce au promovat cu succes (apropo, felicitări Costin Băroiu și Alex Păun pentru licență! Gabi Morăruș, succes pentru anul viitor!), au revenit la ceea ce pentru ei e un mod de viață, la antrenamente. Urmează un an competițional greu și -pe lângă acel 1% talent și inspirație- au început munca pentru restul de 99% - transpirație. Pe 23 august, vor pleca toți în cantonament, pe Valea Oltului, de unde cu siguranță vor veni cu bateriile încărcate. La acest cantonament vor participa și câțiva copii de la grupele de inițiere, copii ce au intrat în vederea antrenorilor pentru promovarea la grupa de performanță.
Luna septembrie începe pentru sportivii consacrați de la Otopeni Karate cu un puternic turneu la nivel mondial Karate 1 Premier League – ISTANBUL 2015. Tot în luna septembrie, secția de Karate va efectua un antrenament deschis publicului, unde sunteți invitați cu toții să faceți cunoștință cu sportivii care reprezintă cu cinste orașul Otopeni în competițiile naționale și internaționale.
Le urăm succes tuturor și să ne facă să fim mândri de ei, ca de fiecare dată!
C.S. Otopeni Karate – cea mai bună echipă din țară!
Echipa Info Otopeni