Campioni la şah - fruntaşi la învăţătură

sah 11Stanciu Andreea–Briana a început şahul când era în clasa a-IV-a, 2009-2010. Primele participări la turnee nu i-au adus succese deosebite. Voia pe podium. Aceasta a ambiţionat-o şi în timp ce vremea trecea, a muncit mult şi rezultatele nu au întârziat să apară. A devenit lidera grupei sale, a urcat pe podium la majoritatea turneelor naţionale la care a participat, fiind campioană naţională la şah blitz, vicecampioană la şah rapid şi obținând locul III la şah clasic în 2012, categoria U 12 ani. Este campioană naţională la şah rapid, vicecampioană la şah clasic în 2013, U 14 ani, campioană naţională la blitz, vicecampioană la şah clasic, locul III la şah rapid 2014, U 16 ani.
În anul 2011 a participat la Campionatul Uniunii Europene de şah, unde a ocupat locul II – vicecampioană a UE, categoria U 12 ani, desfăşurate la Murek, Austria. Prin rezultatele obţinute la Campionatul Naţional în 2014, şi-a câştigat dreptul de a participa la Campionatul European, ca membră a lotului naţional, ce se va desfăşura la Batumi-Georgia, în luna septembrie.
Aşteptăm rezultate bune, deşi la aceste campionate vor participa campioane naţionale.
Succes, Briana!
sah 22Năstase Robert-Paul, elev în clasa a-X-a, la Liceul „Ioan Petruș” din Otopeni, a început şahul relativ târziu faţă de colegii lui de grupă, însă an de an, lună de lună, zi de zi, diferenţa s-a redus, iar acum este unul din liderii categoriei lui de vârstă. Este câştigătorul mai multor turnee naţionale şi internaţionale de şah.
Prin clasarea pe podium la Campionatul Naţional de Şah mai mulţi ani, şi-a câştigat locul în lotul naţional. A făcut parte din lotul României la Campionatele Uniunii Europene, în 2011, desfăşurate la Murek-Austria, unde a devenit vicecampionul U.E. În 2012 participând la Campionatele Europene desfăşurate la Banya Vucica (Bosnia Herţegovina) a devenit campion al Europei la şah rapid şi şah blitz. Aceste rezultate au făcut ca Robert-Paul Năstase să-şi câştige dreptul de a reprezenta România la Campionatele Mondiale din 2014 ce se vor desfăşura în Republica Sud Africană în luna septembrie. Ştim că va fi foarte greu. Îi dorim succes!
Fără îndoială că succesele lor încununează toată munca depusă de ei până acum şi răsplăteşte atât sacrificiile, cât şi răbdarea de care au dat dovadă până acum.
Ei sunt copii extraordinari, pe care orice antrenor doreşte să-i aibă drept ucenici atunci când debutează în acest domeniu plin de emoții, dar şi de satisfacţii.

C.S. Otopeni, secția de șah

Sport, sanatate

Reclama_Otoprint