DUMINICA XXIII DUPĂ RUSALII VINDECAREA DEMONIZATULUI DIN ȚINUTUL GHERGHESENILOR

În vremea aceea a ajuns Iisus cu corabia în ţinutul gherghesenilor, care este în fata Galileii. Şi ieşind pe uscat L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haina pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui! Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el sfărâma legăturile pentru că era mânat de demon, în pustie. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care îţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. Şi era acolo o turmă mare de porci care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit. Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păzitorii văzând ce s-a întâmplat au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus, şi s-au înfricoşat. Iar cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, s-a înapoiat. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl rugă să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul zicând: ”Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse spre binele lui, Iisus.” (Luca 8, 26-39).

Ca în fiecare Duminică, Sfânta Evanghelia, ne aduce la cunoştinţă, încă una din multele minuni pe care Fiul lui dumnezeu le-a făcut pe pământ, arătându-Şi infinita Sa iubire faţă de neamul omenesc.
Evanghelia ne prezintă un demonizat care întâlnindu-L pe Mântuitorul Iisus Hristos, strigă către dânsul: „Iisuse Fiul lui Dumnezeu ai milă de noi şi nu ne nimici înainte de vreme” Dar cine este cel care strigă, este o legiune de demoni care posedă sărmanul suflet.
Şi ce mare minune, până şi demonii se tem de Fiul lui Dumnezeu. Acest lucru ar fi trebuit să îi facă bucuroşi pe păzitorii porcilor... Dar dimpotrivă, ei în loc să îşi iubească aproapele, aşa cum Dumnezeu a cerut întotdeauna oamenilor, păzitorii s-au dus în cetate şi au făcut exact ce nu trebuia. O minune atât de mare au făcut să pară o tragedie. Ei ar fi preferat să îşi ştie turma de porci în siguranţă decât să vadă pe aproapele lor sănătos. Dar din nefericire nu a fost aşa, vai ce spun binelui rău şi răului bine. Atât de jos ajunsese rasa umană, pe vremea Mântuitorului Iisus Hristos.

Lucrarea Răului în lume în vremea noastră - Metode de a scăpa de aceste puteri ale întunericului.
Noi cei care trăim finalul veacurilor ajuns la noi, observăm că satana duce în continuare acest război asupra noastră, dar şi Mântuitorul Iisus Hristos luptă alături de noi, căci numele lui Iisus Hristos, este singurul nume sub care trebuie să ne lăudăm sub soare. Aceasta este scăparea noastră să ne ascundem, la umbra pietrei celei tari şi din capul unghiului.
Satana contribuie mereu la căderea noastră, deoarece răul din lume nu se poate explica numai din libera noastră voinţă omenească. Acest lucru nu înseamnă că satana te obligă la păcat, ci doal el ne dă o momeală, depinde de noi dacă vrem să primim gândurile viclene ale diavolului.
De cele mai multe ori însă noi din slăbiciune sau din aducere aminte preferăm să primim gândurile diavolului crezând că vin de la noi şi că sunt fireşti, că toţi le avem, mulţumindu-ne să spunem că toţi suntem păcătoşi, dar Dumnezeu ne iartă. Adevărat că ne iartă dacă ne căim, dar trebuie să ştim că totuşi nu este bine a face pe Dumnezeu să aştepte întoarcerea noastră la El şi dorinţa de căinţă, căci ştim că Hristos nu se lăsa furat de două ori.
De ce însă satana duce acest război împotriva noastră ne putem întreba. Învăţătura dogmatică ne spune că ei doresc să ne atragă în aceleaşi patimi, de care sunt şi ei stăpâniţi, vor să ne atragă în ceea ce pare durabil dar este de fapt o minciună, în ceea ce pare că ne întăreşte firea, dar de fapt o slăbeşte. Ei privesc cu mândrie spre lumea noastră, crezându-se superiori, dar vor în acelaşi timp să ne atragă în fundurile iadului, făcându-ne a ne ura unii pe alţii şi a nu da ascultare chemării lui Dumnezeu.

Cum lucrează satana asupra sufletelor omeneşti.
Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că diavolul duce război cu noi pe două căi, cea prin lumea văzută prin lucrurile care ne înconjoară şi prin gânduri.
Războiul prin lucuri e greu, deoarece diavolul vrea să ne facă pe noi să ne credem un centru autonom şi independent, care stăpâneşte peste lumea creată. Adevărat că omul este stăpânitor peste lumea creată, dar nu fără ajutorul lui Dumnezeu. Numai prin contemplaţie şi rugăciune omul poate să folosească lucrurile cu o dragoste spirituală, fără să încerce să fie superior altora şi să pretindă anumite destoinicii faţă de lume.
Războiul prin gânduri este mult mai greu de dus decât cel prin lucruri. Acesta apare mai ales la creştinii nevoitori, care s-au lepădat de lucrurile materiale din lumea aceasta şi asupra monahilor care au depus votul sărăciei, al castităţii şi al ascultării.
Satana se apropie de aceştia aducându-le aminte de momentele când în viaţa pământească, înainte de a pleca pe drumul acesta al virtuţilor, erau şi ei robi ai lumii şi nu ai lui Dumnezeu.
Satana se cuibăreşte în ţesătura plasticizată a lumii sau în diferite obiecte şi le dă o formă ispititoare pentru a ne atrage pe noi spre pierzanie. Diavolii ne pot ispiti prin absolut orice, prin bani, persoane de sex opus, lucruri faţă de care în trecut am simţit vreo patimă. De asemena ne aduc în minte amintirile şi vor să ne facă să ne lăsăm târâţi de pseudo-raționamente, pentru a deveni iarăşi pătimaşi şi a nu mai înainta pe drumul acesta al purificării.
Majoritatea creștinilor au luptat pentru a nu se lăsa duşi în robie de duhurile aceştia ale răutăţii cu ajutorul Mântuitorului Iisus Hristos care a făgăduit tuturor creştinilor nevoitori pe Mângâietorul, Duhul Adevărului, spre ajutor întru împlinirea poruncilor şi dobândirea Împărăţiei Cerurilor.
Cu toţii avem puterea de a lupta cu diavolii, deoarece am fost botezaţi întru numele Sfintei Treimi, şi Fiul lui Dumnezeu lucrează asupra noastră din lumea nevăzută prin Duhul Sfânt, pentru a deveni toţi un singur trup şi a restabili ordinea şi comuniunea între oameni.
Gândul creştinilor este acela de a îşi înfăţişa trupurile lor ca o jertfă fără de prihană pentru că Dumnezeu vrea să locuiască în noi, iar noi dacă ne lăsăm târâţi de satana în pofte ucigătoare de suflet, atunci nici Dumnezeu nu poate locui într-un astfel de suflet care are minte ocupată de tot felul de lucruri şi de patimi faţă de ele.
Ne întrebăm de ce sunt unii oameni duşi atât de mult în robie de satana încât ajung la gesturi inimaginabile, faţă de societate şi chiar faţă de Dumnezeu.
Aceasta este din cauza păcatelor nespovedite din copilărie, din cauza vieţii fără de Dumnezeu care au dus-o datorită unei slabe educaţii religioase primite în familie şi totodată şi din voință proprie, de a avea o temporalitate căzută din raza eternităţii. Viaţa acestui om şi pasiunile acestuia sunt incapabile să răspundă setei adevărate de viaţă a lui. Omul pătimaş şi rob al poftelor ştie că patimile sale fie că sunt trupeşti cum sunt lăcomia pântecelui, curvia, beţia, lenea sau sufleteşti cum sunt mândria, slava deşartă, ura, aroganța, deşertăciunea, este conştient că nu îl vor satisface vreodată. El se lasă târât mai departe de patimile sale tinzând spre o stare de platitudine. Astfel de oameni sunt lipiţi de realitate lumii acesteia, ca într-un clei din care nu se mai pot dezlipi vreodată. Omul pătimaş duce o viaţă plină de tensiune şi uscăciune de efervescență şi plictiseală, căci patimile sale îl aruncă într-un gol prevestitor de moarte şi într-o lenevie sufletească ce nu uşor mai poate fi combătută.
Ce putem face însă pentru aceşti nefericiţi. Avva Antonie ne spune să nu batjocorim pe aceşti oameni, ci dimpotrivă să ne fie milă de ei, că unii ce nu pot pricepe dogmele creştine şi se lasă duşi spre moarte din proprie voinţă. Încă şi Sfântul Isaac Şirul spune să nu deosebim pe cel vrednic de cel nevrednic, ci să îi privim pe toţi la fel, căci aceasta este datoria noastră să vedem pe Hristos şi în cel mai rău om.
Chiar şi omul căzut de tot în automatismul patimilor, încă se mai vede tendinţa în el de legătură cu divinitatea, şi totodată asemănarea sa cu Dumnezeu, dar într-o foarte mică măsură.
Credinţa ar fi pentru ei credința primordială a purificării și acest lucru este posibil datorită Harului Duhului Sfânt, care este întru dânşii de la Sfântul Botez. Botezul este germenele omului nou şi lovitura mortală dată lui Adam. De asemenea, cu toţi oamenii se pot spvoedi ceea ceea ar face pe respectivii pătimaşi să tindă la o autodepăşire, nefiind mulțumiți nicidoată cu ce au realizat şi sa vadă bucuriile spirituale ale desăvârşirii în Hristos. Totuşi pentru aceasta se cere timp, încercare şi nevoinţă.
Nimeni nu este însă singur.
Datoria noastră a creştinilor este să îi ajutăm şi noi pe unii ca aceştia şi să îi mângâiem cu Duhul Blândeții şi să le dăm şi noi din pacea noastră pe care o avem de la Mântuitorul Iisus Hristos. Scopul nostru este să plantăm sămânţă şi uneori să mai udăm, însă Duhul Sfânt este cel ce va face să crească acest pom al virtuţilor şi al faptelor celor bune.
În continuare totuşi Dumnezeu răsare soarele şi peste cei buni şi peste cei păcătoşi. Fiecare zi este un prilej de luptă duhovnicească. În arena aceasta a lumii, căci aici decidem soarta pentru eternitate. Mântuitorul Iisus Hristos, împăratul Veacurilor este alături de noi, căci aşa a spus că Voieşte să fie cu noi în toate zilele până la sfârşitul veacurilor şi că pe nici unul din aceştia pe care i-a dat Tatăl Său, nu voieşte să-i piardă.
Să nu uităm că oricând cei pătimaşi se pot pocăi, iar creştinii nevoitori pot să se desăvârşească mai mult lepădându-şi mândria şi celelalte impurităţi care le mai au şi ei.
Fie ca Sfânta şi cea de o ființă şi de viaţă făcătoare Treimi să lucreze prin Harul Ei asupra noastră, căci aceasta ne deosebeşte pe noi creştinii de orice altă religie şi orice altă învățătură lumească. Faptul că Dumnezeu s-a făcut om a pătimit, a fost îngropat, a înviat şi S-a înălţat la ceruri pentru ca şi noi la sfârşitul veacurilor să putem învia şi a scăpa de durere, suferinţe, într-o veşnicie alături de Mântuitorul Iisus Hristos. Creştinismul reprezintă iubirea nesfârşită a unui Dumnezeu unic în Fiinţă şi Întreit în persoane, care comunică viaţa în cadrul său, dar se coboară şi la nivelul omenirii prin energiile necreate pentru ca pe noi să ne aducă la nivelul ei.
Să păzim poruncile căci iată timpul este aproape, timpurile din urmă se apropie, căci din ce în ce mai mulţi batjocoritori ai semnului Sfintei Cruci se arată. Nu putem şti cât va mai ţine viaţa naostră în această lume şi cât timp va mai îngădui Dumnezeu să existe lumea aceasta, de aceea e bine, că întotdeauna să fim spovediţi şi împărtăşiţi cu sfintele şi cele fără de moarte şi înfricoşătoarele lui Hristos taine spre dobândirea Împărăţiei Cerurilor în veci de veci, Amin!

Text: Cristian Radu