SĂRBĂTORI RELIGIOASE ALE LUNII DECEMBRIE

Nașterea după trup a Mântuitorului Iisus Hristos din Sfânta Născătoare de Dumnezeu

Ortodoxia admite pentru cea de a Doua persoană a Sfintei Treimi, două nașteri. Toți părinții patristici, ramanand sub îndrumarea Sinoadelor Ecumenice mărturisesc o naștere negrăită a Fiului lui Dumnezeu din veci din Dumnezeu Tatăl și una sub timp din Sfânta Fecioară Maria pentru mântuirea noastră. Acest lucru este întărit și de Mântuitorul nostru Iisus Hristos de nenumărate ori in viața Sa pământească, ,,Eu sunt din cele de sus, voi sunteți din cele de jos, voi sunteți din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta”. Părinte preaslăvește-Mă cu slava care Am avut-O la Tine înainte de a fi lumea. S.a
Important pentru noi este să cercetăm de ce Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om?
Răspunsul este cu siguranță mântuirea noastră. Dar pentru mântuirea neamului omenesc era nevoie de o persoană, care să poată ține toată legea lui Moise, dar și să o desăvârșească.
Această persoană putea să fie numai Fiul lui Dumnezeu, deoarece unind cele două firi într-un singur Ipostas, are posibilitatea să se apropie de oameni ca Dumnezeu întrupat, dar totodată să îi apropie pe oameni unul față de altul și față de Sine ca frații, în sensul spiritual, dar totodată și ca fii după har înaintea Părintelui Ceresc.
Fiind în același timp și creator, El poate răspunde complet oamenilor pentru că știe neputințele și nevoile lor ca și creator, dar Le trăiește în același timp și cu firea Sa omenească și știe cât de greu este pentru firea omenească să reziste imboldurilor satanei.
Scopul Fiului lui Dumnezeu este să se nască în lume dar nu oricum, ci din Preacurata Sa Maică, care s-a pregătit întreaga viață pentru a-l primi în preacurat pântecele Ei.

Pentru a veni o persoană nouă în această lume întotdeauna este nevoie de legătura trupească între bărbat și femeie, datorită pedepsei dată de Dumnezeu oamenilor după păcatul strămoșesc. Însă Logosul Divin trebuie să își alcătuiască firea Sa omenească într-o comuniune și cu Maica Sa, dar și cu celelalte două persoane ale Sfintei Treimi pentru ca El să vină în lume, într-o stare de deplină curăție. Astfel și voia Tatălui este cea care binecuvintează nașterea Fiului Său sub timp în chip omenesc, dar și Duhul cel Sfânt care este de viață dătător, ia parte la această naștere Dumnezeiască pentru a covârși automatismul legilor naturii.
Fiul lui Dumnezeu se face om nu pentru Sine, ci pentru oameni, arătând prin acest pogorământ iubire, dar și smerenie, deșertându-se pe Sine și chip de rob luând. Așa cum persoana Mântuitorului este infinit de bogată în daruri, se cuvine ca și Nașterea Sa să fie ceva nemaivăzut în această lume.
Faptul că se naște din Fecioara arată că El este fără de păcat și poate pătimi pentru păcatele întregului neam omenesc, deoarece orice altă persoană fiind supusă păcatului strămoșesc nu putea să fie curată prin ea însăși. Voind să ne elibereze de păcat și să ne înnoiască cu Baia Botezului pe toți, era nevoie ca chiar firea Sa omenească din prima clipă să fie unită teandric cu Duhul Sfânt, dar totuși fără o amestecare.
Duhul Sfânt și după căderea primilor oameni a continuat să lucreze la aducerea la existență a celorlalți oameni, dar în Hristos trebuia ca Duhul Sfânt să vină integral, cu toată puterea să o ajute pe Maica Domnului să biruiască legile naturii.
Trupul pe care îl ia Cuvântul lui Dumnezeu când se naște din Fecioara arată cea mai deplină iubire a Lui, dar nu încă și cea mai acentuată stare de chenoză, pe care o va simți, fiind răstignit pe Sfânta Cruce.
Trupul Fiului lui Dumnezeu însă, este deplin al Fiului lui Dumnezeu căci comunicarea firilor adică perihoreza Hristologică se desfașoară permanent. Existând comunicarea însușirilor în Persoana Mântuitorului, putem spune că el se împărtășește omenește de cele dumnezeiești și lucrează dumnezeiește cele omenești.
Voința Sa poate birui efectele, deoarece știe că în ele sunt ispitele satanei care îl atrag pe om la pierzanie și scoate firea din ordinea ei naturală sădită de Creator, făcându-o să își grăbească firea spre moarte prin o neînfrânare a simțurilor care îl slăbesc pe om atât fizic cât și spiritual.
Logosul deși coboară prin Nașterea sa în trup omenesc are o legătură nouă, specială, cu toți oamenii. El nu mai intră acum în legatură cu oamenii ca în Vechiul Testament din umbră și chipuri, ci dimpotrivă intră într-un deplin dialog cu ei, la nivel omenesc pentru a arăta că fiecare persoană omenească are o valoare inepuizabilă pentru Dumnezeu, care nu se căiește de darurile Sale și se coboară până la această stare chenotică, arătând iubirea față de om.
Cel mai unit însă este Hristos cu Maica sa ca om, căci legătura între mamă și fiu este specială prin excelență. Între mamă și prunc există îmbrățișări, tandrețe, dar nu în sensul grosolan, așa cum există între bărbat și femeie. Maica Domnului prin primirea în pântecele ei a Fiului lui Dumnezeu, se face și mamă a Lui, dar și mireasă deplină dăruită către Mirele Cel Ceresc, care este nestricăcios. Fecioara devine astfel un pământ nou și roditor și o restabilire a frumuseții făpturii omenești prin dăruirea ei nepătată către Creator.
Fiul lui Dumnezeu pune preț pe întruparea Sa din Sfânta Născătoare de Dumnezeu, deoarece și în aceasta se cuprinde taina mântuirii neamului omenesc, pregătind lumea prin diferite umbre și semne ale Vechiului Testament, pentru această întrupare a Sa sub timp.
Un exemplu poate fi chivotul legii care păstra Tablele Legii. Dătătorul Legii era Fiul lui Dumnezeu neîntrupat la vremea aceea, iar chivotul reprezintă pe Maica Domnului care a purtat în pântece Cuvântul și Legea întrupată.
Și apele în care a fost înecat faraon și cu oastea lui sunt chip al Maicii Domnului care a nimicit pe Satana și pe toți slujitorii lui care au amăgit lumea multă vreme. Prin Dăruirea ei totală, înaintea lui Dumnezeu și Maica Domnului a reușit să înnece pe faraonul cel netrupesc, stingând orice patimă, cu apa Harului Duhului Sfânt.
Fiul lui Dumnezeu se poate naște liber din Maica Sa, deoarece El există ca Ipostas și înainte de Nașterea Sa sub timp astfel născându-Se sub timp. El nu ia parte la ceva care nu era în planul lui Dumnezeu, ci dimpotrivă omenirea merge spre Cel prin care au fost făcute toate și totodată și răscumpărate toate. Dragostea lui Hristos față de Maica Sa se arată și prin întruparea și Nașterea Lui din ea și prin faptul că s-a supus ei pe tot parcursul vieții Sale, mereu răspunzând cerințelor ei când Maica Domnului a cerut de la El ceva.
Întruparea și Nașterea lui Hristos din femeie nu este o cădere a Lui în starea de Dumnezeire așa cum socotesc anumiți teologi chenotici și nici nu este o hulă la adresa lui Dumnezeu așa cum socotesc sistemele filozofice pantesite și gnostice, care spun că Dumnezeu nu se poate împărtăși de cele omenești.
Aceasta este măreția unirii celor două firi în Hristos, faptul că Dumnezeirea nu a fost știrbită cu nimic, iar omenitatea a rămas ceea ce este, căci cei mai mari Teologi Hristologi din epoca Patristică și anume Sfântul Chiril al Alexandriei, Sfântul Maxim și Sfântul Ioan Damaschin adoptă următoarea formulă pentru Persoana Divino Umană a Mântuitorului
Aşadar, urmându-i pe Sfinţii Părinţi, susţinem toţi, în deplin acord, că trebuie să mărturisim pe unul şi acelaşi Fiu, Domnul nostru, Iisus Hristos, care este acelaşi desăvârşit în dumnezeire şi acelaşi desăvârşit în umanitate, cu adevărat Dumnezeu şi cu adevărat om, acelaşi din suflet raţional şi din trup, consubstanţial cu Tatăl după dumnezeire şi acelaşi, consubstanţial cu noi după umanitate, în toate asemănător nouă, fără păcat, născut din Tatăl înainte de veci, după dumnezeire şi acelaşi, în zilele din urmă pentru noi şi a noastră mântuire [născut] din Fecioara Maria, născătoare de Dumnezeu.
Unul-născut, făcut cunoscut în două naturi, în chip neamestecat, neschimbat, indivizibil, inseparabil, deosebirea naturilor nefiind în niciun caz anulată de unirea lor, iar specificitatea fiecărei naturi fiind păstrată şi având împreună ca rezultat o singură persoană şi un singur ipostas. Împărţit sau divizat ( în două persoane), în unul şi acelaşi fiu, Dumnezeu unul-născut, Cuvânt, Domnul Isus Hristos, precum ne-au învăţat mai înainte profeţii cu privire la El.
Aceasta fiind mărturia părinților, oricine cugetă altceva este anatemă și adevar nu este întru dânsul. Taina Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos cuprinde și Taina Născătoarei de Dumnezeu.
Nașterea Mântuitorului din Fecioara dă posibilitatea învingerii morții în toți frații Săi după umanitate, adică în toți oamenii. Fiul lui Dumnezeu dă o altă obârșie firii și un alt fundament spiritual. Toți oamenii trebuie să treacă de la păcatul strămoșesc la viața în Hristos și la desăvârșire. Coborârea Logosului în chip omenesc pe terenul de luptă în care pe deoparte ne ajută Sfinții Îngeri, iar pe de altă parte demonii ne stau împotrivă, este cea care ne ajută să regăsim calea către Împărăția Cerurilor.
Mântuitorul îi face pe toți cei ce vor să viețuiască în El liberi, scăpându-i de lanțurile rigidității.
Viața lui Adam din plăcere s-a făcut o pricină a morții, dar moartea Mântuitorului pentru Adam și pentru tot neamul omenesc se face născătoare a vieții veșnice, deoarece reprezintă suprema dăruire a unei vieți fără de păcat înaintea lui Dumnezeu Tatăl, pentru toți frații Săi după umanitate. Dar această bază a unei vieți fără de păcat, se pune încă de la naștere, printr-o smerenie infinită care Mântuitorul ne-o arată nouă, alegând să se nască dintr-o Fecioară Curată, dar fără bogății materiale și să se nască pe drum, nefiind primit de nimeni. De asemenea întreaga sa viață Hristos nu s-a împărtășit de cele pământești mai mult decât este de trebuință, arătând în toate o dreaptă socoteală.
Sfântul Maxim pune în evidență amploarea și adâncimea însemnătății nașterii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara pentru păcatele oamenilor. Acceptă creșterea și nașterea, le reface și le valorifică pe amândouă.
El reface modul de naștere al firii omenești atât material cât și spiritual. Își alcătuiește firea omenească cu Maica Fecioară și cu Duhul Sfânt. El fiind născut din Duh dar fiind și Dumnezeu îi poate ajuta și pe ceilalți să se nască din Duhul Sfânt în chip tainic prin Baia Sfântului Botez.
Fiul lui Dumnezeu, făcându-Se om din Fecioară, aduce în acțiunea nașterii de prunci, puterea creatoare, nu un automatism al naturii, făcându-Se noul început al umanității.
Hristos se arată începătorul tuturor în toate. Această slăbire a spiritului și punere pe primul plan a trupului, a adus din nefericire o frică speriată de moarte. Numai întruparea Mântuitorului și întreaga viață a Sa supranaturală în care a refăcut chipul lui Dumnezeu în om reprezintă o reașezare a firii omenești acolo unde trebuie să fie și anume Dumnezeu prin participare.
Maica Domnului participând activ la Întruparea și Nașterea Logosului în chip omenesc, printr-o fire omenească curățită deplin de păcat, poate participa și în toate actele sale Mântuitoare, într-o măsură spirituală. Motiv pentru care părinții bisericii au numit-O altar al Jertfei Lui și oglinda în care primesc un fel de alt chip simțirile și faptele Lui iubitoare de oameni.
Fie ca nașterea Mântuitorului Iisus Hristos și venirea Sa în lume în chip omenesc să ne umple pe toți de daruri Duhovnicești, căci această Sărbătoare unește cerul cu pământul. Minune mare este aceasta, căci Dumnezeu este pe pământ cu oamenii și omul are posibilitatea să fie cu Dumnezeu în cer.
Ziua în care S-a născut Hristos să fie ziua în care să punem și noi început bun faptelor noastre, pentru acea veșnică existență fericită la care astăzi Fiul lui Dumnezeu începe a ne chema prin modul viețuirii Sale în veci de veci, Amin!

Text: Cristian Radu