SFÂNTUL VASILE CEL MARE
(MODELUL IERARHULUI ORTODOX)

Mare dragoste are lumea față de Sfinții Ierarhi ai Bisericii Răsăritene însă atunci când îi spui unui creștin de Sfântul Vasile cel Mare parcă îl vezi tresărind, iar după aceea rămânând înmărmurit vreme de o clipă, neștiind exact ce să grăiască despre această personalitate a acestui ierarh ce a avut un rol crucial în apărarea Dogmei Sfintei Treimi, îndeosebi în respectarea învățăturilor corecte privind deoființimea Fiului cu Dumnezeu Tatăl și egalitatea Sfântului Duh cu celelalte două persoane ale Sfintei Treimi.
Când auzi de el și îl vezi în icoană, simți nevoia să îi mulțumești lui Dumnezeu pentru că a existat o asemenea persoană care să apere Ortodoxia cu atâta râvnă nefiind interesat de vreun bun pământesc, dar totodată privind la el, un sentiment adânc de respect te cuprinde încât conștientizezi că nu îl poți privi în ochi și să spui că ești un creștin desăvărșit și că ai reușit să faci totul pentru alții așa cum a făcut el. Cu adevărat puțini oameni în viață s-au asemănat lui întrucât prin viețuirea lui ascetică a fost ca un înger în trup, și a fost oricând gata de a renunța la viața sa dacă situația i-ar fi cerut-o pentru a apăra credința în Hristos Iisus Dumnezeul nostru.
S-a născut în anul 330 într-o familie strălucită în Cezareea Capadociei, ca rod al rugăciunii părinților lui: Vasile tatăl său, care era de profesie avocat și mama sa Emilia o femeie evlavioasă ce se trăgea dintr-o familie nobilă din a cărei membri avuseseră în trecut funcții militare și politice. Primi ani ai vieții sale a fost încredințat unei doice care avea grijă de el în Neocezareea Pontului. Această familie era una săracă dar părinții Sfântului Vasile erau milostivi și le dăruiau cele necesare traiului dar și creșterii micului Vasile. După ce s-a făcut mai mare și putea suporta greutatea unei călătorii Vasile stătea când în Neocezareea când în casa părintească de la Annisa acolo unde se afla Macrina cea bătrână, cea care l-a învățat pe Sfântul Vasile primele lucruri despre Dumnezeu și cel mai important, i-a spus că decizia Celor 318 părinți de la Niceea din anul 325 nu trebuie să fie schimbată niciodată. Deși Sfântul Vasile era încă „prunc duhovnicește” la acea vreme și poate că încă nu înțelegea pe atunci întru totul Dogmele bisericii, el va păstra tot ceea ce i-a transmis bunica sa Macrina prin viu grai, și va lupta toată viața pentru păstrarea adevărului în inimile oamenilor.


Vasile a crescut, și se știe despre el că a studiat în Cezareea unde la întâlnit pe cel care îi va fi prieten toată viața (Grigorie de Nazian) și susținător în lupta împoriva ereticilor care vor ataca Biserica lui Hristos. Totodată această persoană va fi și cea care l-a ajutat în descoperirea tainelor cerești și adâncirea stării de trezvie neîncetată în timpul rugăciunilor sale către Dumnezeu. De aici din Cezareea, Sfântul Vasile cel Mare pleacă să studieze în Constantinopol și apoi la Atena unde îi va avea profesori pe Libaniu, Proheresiu și Himeniu. După ce se întoarce în patria sa predă o perioadă de timp retorica, iar după aceea alege să își întemeieze o mânăstire pe malul Râului Irys un loc aflat la câțiva kilometri de satul Annisa. În acest loc era adesea vizitat de către oamenii care căutau o mângâiere duhovnicească și vedeau în el un adevărat sfânt în viață care era tot timpul gata să le ofere răspunsul la întrebările lor duhovnicești.
Aici, în această mânăstire, Sfântul Vasile cel Mare se ocupa destul de mult cu munca fizică în grădina mânăstirii, iar după aceea cu citirea și tălcuirea psalmilor. Peste ceva perioadă de vreme i s-a alăturat aici în viața ascetică Sfântul Grigorie de Nazian care a fost chemat prin corespondență de Sfântul Vasile pentru a i se alătura în viața ascetică și totodată pentru a îl ajuta să alcătuiască o carte ce va avea o importanță crucială pentru creșterea spirituală a creștinilor din acea vreme, iar acea lucrare va fi numită „Filocalia lui Origen”. Cuvântul filocalie însemnând „iubire de frumusețe Divină” sau „iubire de înțelepciune Dumnezeiască”, această lucrare conține lucrurile cele mai de preț din scrierile marelui Dascăl al școlii Alexandrine și ea îi învață pe oameni cum să citească Sfânta Scriptură pentru a o înțelege în sensul ei spiritual.
Adeseori cei doi mari sfinți, părinți Vasile cel Mare și Grigorie, primeau des vizite de la diverse personalități de seamă ale vremii care le cereau ajutorul în problemele lor spirituale, dar cei doi rămâneau și în legătură cu alți Episcopi care luptau împotriva ereziei Arianiste, prin epistole.
Sfântul Vasile cel mare nu a apucat însă să stea prea multă vreme la Schitul de pe malul Râului Irys dat fiind faptul că în anul 362 trece la cele veșnice Episcopul Dianios al Cezareii și ca atare era nevoie de un nou episcop. Deși nu este chemat el să fie episcop chiar dacă mulți l-ar fi văzut ca fiind persoana cea mai potrivită pentru a se lupta cu Arienii, în locul lui este numit Episcop cunoscutul istoric Biseriesc Eusebiu al Cezareii. Dat fiind faptul că acesta nu era familiarizat cu termenii ce se foloseau în teologie și cu rânduiala slujbelor Bisericești, avea nevoie de cineva priceput care să îi fie susținător, dar și om de încredere. Susținător în poziția ocupată de el i-a fost Grigorie de Nazian, dar care totodată i l-a recomandat pe Sfântul Vasile să fie ajutorul său, menționând faptul că dacă nu îl va hirotoni pe Vasile preot, atunci Eusebiu nu va mai beneficia de susținerea sa. Eusebiu trebuia să aleagă rapid , să îl hirotonească pe Vasile preot care era un iubitor de liniște, să meargă de unul singur luptând împoriva Arienilor și să riște să fie prins în cuvânt sau să nu îl cheme pe Vasile preot și să găsească pe altcineva, dar să piardă susținerea lui Grigorie de Nazian. În cele din urmă alege cea mai bună variantă și îl hirotonește pe Sfântul Vasile diacon și apoi preot, iar după aceea se consulta mereu cu el în problemele legate de cum trebuie formulată dogma despre Fiul lui Dumnezeu, astfel încât ea să rămână în legătură cu ceea ce au stabilit cei 318 părinți la Niceea.
Din momentul în care Vasile a fost hirotonit preot pur și simplu, nu a făcut decât să crească, să devină un adevărat pastor de suflete neîncetând a se nevoii duhovnicește, dar și a împărtăși cuvântul Evangheliei tuturor oamenilor care erau însetați după adevăr. Din timpul perioadei în care a fost preot avem una dintre cele mai frumoase scrieri ale sale și anume Hexaimeronul sau o exegeză amănunțită la primele șase zile ale creației așa cum le descrie Moise în cartea Facerii. Sfântul Vasile cel Mare încearcă să demonstreze prin această Scriere a sa faptul că Dumnezeu este creatorul lumii acesteia și El a creat-o din nimic, scopul creației fiind acela ca și alte ființe mărginite cum sunt oamenii, să se împărtășească de bunătatea Lui veșnică și să crească în dragoste față de El. De asemenea Sfântul Vasile explică clar în această lucrare faptul că timpul a luat ființă o dată cu lumea creată după cum spune Sfânta Scriptură că Dumnezeu Tatăl a întemeiat veacurile prin Fiul și Cuvântul Său, iar oamenii trebuie să se folosească de timp pentru a crește în comuniunea cu Creatorul. Fiind și un poet și iubitor de frumusețea din natură, Sfântul Vasile arăta creștinilor faptul că măreția lui Dumnezeu se cunoaște din lucrurile din natură și că El este Marele meșter al universului care numai El singur cunoaște alcătuirea fiecărui lucru și scopul acestuia în ansamblul universului.
Aceste cuvântari ale Sfântului Vasile cel Mare la primele 6 zile la Cartea Facerii au fost primite cu bucurie de creștinii din vremea de atunci și le-au fost de folos multora care din nepricepere căzuseră în diverse învățături greșite cu privire la originea lumii și la existența unui creator. În exprimarea Sfântului Vasile cel Mare se vedea faptul că el este un bun cunoscător al filosofiei Eline, că a studiat mult retorica, dar totodată și faptul că adevărul Scripturistic a rămas pentru totdeauna ancorat în inima sa și indiferent câte zile ar fi trăit, mesajul mântuitor al Evangheliei va propovădui.
În jurul anului 370 este ales ca succesor al Episcopului Eusebiu de Cezareea, și de aici începe adevărata misiune în Biserica Universală. Deși Arienii au căutat prin diferite meșteșuguri să nu îl lase pe Vasile să ocupe acest scaun al Cezareei Capadociei, totuși Sfântul Vasile a reușit având de partea lui susținerea populației, dar si a Episcopilor care luptau împotriva Arianismului și cel mai important al Bătrânului Grigorie, tatăl Sfântului Grigorie de Nazian, care a garantat că Sfântul Vasile este omul potrivit pentru a ridica poporul la o stare spirituală mai înaltă, dar și pentru a ține piept cum se cuvine disputelor doctrinare cu Arianiștii. După întronizarea sa ca Arhiepiscop al Cezareei Capadociei începe și adevărata lui perioadă de glorie în care el a împlinit, poate, mai mult decât oricare ierarh cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos și a reușit să fie omul care s-a preocupat cel mai mult de soarta semenilor săi.
Deși Sfântul Vasile cel mare a fost hirotonit Episcop, el începuse să ajute oamenii cu multă dragoste încă dinainte de acest eveniment, una din faptele sale vredncie de pomenire fiind combaterea foametei ce a bântuit în Cezareea în anul 368 când Sfântul Vasile cel Mare a dăruit din averile sale săracilor, dar totodată, prin măiestria cuvântului său duhovnicesc a reușit să îi înduplece pe oamenii mai înstăriți care mai aveau resurse de hrană să le dăruiască și celor nevoiași.
Biserica Răsăriteană i-a acrodat titlul de „Cel Mare”, dar și de model al ierarhului ortodox, nu numai datorită acestei acțiuni a sa, ci și datorită faptului că el a fost un arhipastor al Bisericii și bun organizator al activităților religioase din Arhiepiscopia sa.
Ca arhipastor a fondat spitale pentru bolnavi, case pentru leproși, cămine pentru cei săraci și azile pentru călători și străini, toate aceste instituții de binefacere au fost construite de către Sfântul Vasile cel Mare în afara Cezareei, nu la o distanță foarte mare de oraș, astfel încât cei care vizitau orașul și nu aveau unde rămâne peste noapte să poată fi găzduiți. Acest ansamblu de instituții de binefacere au căpătat numele de Vasiliada, locul în care oamenii care au fost dați la o parte din lumea aceasta, primeau un ajutor material și spiritual de la cel ce a fost „trâmbița cea cu dumnezeiască glăsuirea Arhiereului celui veșnic” care i-a cheamt pe toți la mântuire oferindu-le mereu cele necesare creșterii lor spirituale.
El își merită pe deplin supra-numele de „Cel mare” pentru că datorită vieții sale ascetice a ajuns la un stadiu de desăvârșire asemenea ființelor îngerești căci întreaga lui viață a fost un urcuș din ce în ce mai mare către Împărăția lui Dumnezeu. A fost unul dintre cei mai mari exponenți ai doctrinei creștine și totodată, un autor al multor omilii ziditoare de suflet cu bogate învățături duhovnicești.
Lucrul cel mai important este faptul că niciodată nu i-a fost teamă să mărturisească adevărul despre Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru mântuirea noastră, mărturisindu-L mereu ca fiind de o ființă cu Tatăl după dumnezeire și de o ființă cu noi după umanitate. Chiar și când a fost dus înaintea împăratului Valens cel care nu împărtășea adevărul dogmatic stabilit la Niceea, Sfântul Vasile nu s-a dat înapoi de la a mărturisi dogma așa cum era corect, ci cu tot curajul l-a mustrat pe Valens pentru că împărtășea o idee greșită.
Sfântul Vasile, dacă ar fi fost nevoie, și-ar fi dat oricând viața pentru cei care erau sub îndrumarea lui duhovnicească. Deși a fost Ierarh pentru doar 9 ani de zile, el a fost un ierarh autentic datorită faptului că nu și-a legat inima de nimic din cele ale veacului acesta atât de înșelător încât atunci când a fost amenințat de Împăratul Valens cu confiscarea averilor sale el a răspuns „gol am ieșit din pântecele maicii mele și gol mă voi întoarce în mormânt'', de asemenea nu s-a temut nici de faptul că ar putea fi exilat știind faptul că Dumnezeu este Duh și oricât de departe l-ar trimite Împăratul, el se va putea ruga și acolo mărețului Creator.
Pe Sfântul Vasile cel Mare, când îl vedeau oamenii, nu îl găseau făcând altceva decât fiind pururea cu mintea către cele cerești, fie îl întâlneau slujind Sfânta Liturghie în Biserică, fie adâncindu-și mintea în Sfânta Scriptură și încercând să tălcuiască omenirii bogăția de învățătură ce Dumnezeu a lăsat-o acolo pentru a fi cercetată, fie îl întâlneai în noul oraș Vasiliada, fiind alături de cei necăjiți, spunându-le un cuvânt de încurajare și încredințându-i că pentru suferințele lor răbdate aici de bunăvoie, Mântuitorul Iisus Hristos le va arăta multă milă la judecată și îi va face părtași de viața cea veșnică împreună cu sfinții.
Atenția sa era îndreptată întodeauna și spre atacurile ce veneau din afară, din partea celor ce împărtășeau credința greșită. Neîncetat avea grijă la mișcările Arienilor și ale Eunomienilor scriind împotriva conducătorului celor din urmă, chiar 4 cărți combatând în ele învățăturile lui greșite. Diferite personalități ale vremii susțin că ereticul Eunomie atât de rușinat a fost încât nu a mai îndrăznit să spună ceva despre Sfântul Vasile , atâta timp cât Vasile a fost în viață.
Trebuie să stim faptul că Sfântul Vasile nu a acordat timp cercetărilor teologice doar de dragul muncii, el nu și-a propus să lase în urmă o așa zisă moștenire a sa, ci totul a făcut pentru oamenii împovărați de greutăți, care să găsească un pic de mângâiere spirituală în scrierile sale. Fiind un renumit predicator și omilet el nu pierdea nicodată ocazia de a se adresa personalităților de seamă din vremea sa și a vorbit despre probleme doctrinare, așa cum reiese din conținutul scrierilor Sale epistolare în care se dovedește a fi un mare dogmatist și orator reușind să alcătuiască din cuvinte omenești adevărate tratate în care să fie expusă Credința Ortodoxă. Exprimarea sa este una atât de variată și de profundă încât poate adăpa și cele mai pretențioase minți însetate de cunoștință.
Despre Sfântul Vasile cel Mare se pot scrie lucrări întregi, cum de altfel s-au și alcătuit de diverși Patrologi care au fost interesați de a expune într-un mod cronologic faptele din viața sa și lucrările sale pentru a le putea oferi mirenilor de rând posibilitatea de a lua contact cu personalitatea istorică autentică a Marelui Ierarh Capadocian.
El este acum cu sufletul în Împărăția neînserată a Sfintei Treimi, locul de odihnă în care trebuie să ajungem cu toții ce L-am cunoscut și L-am primit în inimile noastre pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii Iisus Hristos, iar noi cei de azi care trăim pe mai departe în această lume, suntem deplin încredințați de faptul că acest mare ierarh al Bisericii Răsăritene se roagă pentru noi ca să avem biruință asupra patimilor. Cu ale lui sfinte rugăciuni Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi, Amin!

Cristian Radu

Sarbatori nationale, locale si religioase

Reclama_Otoprint