SFÂNTA TREIME SAU IZVORUL IUBIRII VEȘNICE ȘI AL VIEȚII ADEVĂRATE
Sărbătoarea aceasta a Sfintei Treimi este prăznuită de Biserica dreptmăritoare a Mântuitorului Iisus Hristos în Lunea Rusalilor, adică la o zi distanță de Pogorârea Duhului Sfânt. Deși Teologia Ortodoxă a vorbit mereu despre măreția Sfintei Treimi și învățătura despre Ea stă la baza mântuirii oamenilor, se cuvenea ca o data pe an să fie prăznuită această sărbătoare care ne aduce aminte de toate cele 3 persoane ale divinității. Această sărbătoare își are un rol bine determinat în Ortodoxie pentru că nu există nici o altă dată în care să fie prăznuite toate cele 3 Persoane Dumnezeiești.
În Vechiul Testament cele 3 mari Sărbători și anume Sărbătoarea Corturilor, Trecerea prin Marea Roșie (Paștele Iudaic) și Cincizecimea Iudaică în care Evreii serbau primirea „Tablelor Legii” în Mâinile lui Moise pe Sinai, erau niște sărbători care aveau rolul de a îi apropia de Divinitate și de a le aduce aminte de mila pe care a avut-o Yahwe pentru ei, milostivindu-se de dânșii și scoțându-i din Robia Egipteană conducându-i prin pustietate spre pământul făgăduinței. Existau și praznice mai mici, dar în toate era preaslăvit decat Yahwe, Dumnezeu Tatăl așa cum Îl cunoaștem noi azi. În Noul Testament persoana din Treime care ni se revelează cel mai mult este fără niciun fel de îndoială Mântuitorul Iisus Hristos care ne-a adus Evanghelia dreptății Sale și a iubirii de oameni.
După ce activitatea Sa profetică și arhierească au fost încheiate prin predica și jertfa Sa, a urmat activitatea Sa de preaslăvire ca Împărat, care începe după învierea din morți si va continua până la cea de-a doua venire când toate i se vor supune Lui și El va fi acceptat și de cei care L-au iubit și de cei care nu L-au iubit, ca Împărat al dreptății și al păcii în veci vecilor. În acest răstimp între Înălțarea Mântuitorului și Judecată universală, Duhul Sfânt a fost trimis din cer pentru a îi ajuta pe oameni să se pregătească în chip spiritual de a doua venire în lume a Fiului lui Dumnezeu.
Din aceste perioade, Vechiul Testament în care Tatăl se revelează și venirea Fiului în lume se „zărește, iar Noul Testament în care Fiul grăiește față către față cu oamenii și Duhul îi călăuzește pe oameni să Îl urmeze pe Hristos, putem observa faptul că, oamenilor le-a fost dat să descopere Sfânta Treime, treptat pentru a conștientiza faptul că Taina Sfintei Treimi este una ce poate fi pătrunsă doar de mințile cele mai ascuțite și mai curate care s-au ridicat cu mintea de la lucrurile supuse simțurilor la cele cerești.
Sărbătoarea de astăzi este una cu totul specială și nu pentru că astăzi s-ar fi întâmplat vreun eveniment important în istoria mântuirii noastre, ci pentru faptul că astăzi serbăm însuși Cauza supremă a tuturor lucrurilor, Treimea de persoane prin care a luat existență timpul, Creatorul atotupternic care a adus la existență veacurile și a cărui cunoștință și pricepere a făcut toate cele ce nevăzute și cele văzute să existe și să se miște prin a Sa putere. Este paradoxal faptul că Dumnezeu care este mai presus de timp ne-a dat posibilitatea din iubirea Lui să avem o zi în care să ne amintim de bunătatea Sa Trinitara.
Sfânta Treime a fost un mister pentru oamenii cu judecata simplă, secole de-a rândul însă nu este de mirare acest lucru dat fiind faptul că nici măcar Îngerii din Ceruri ce sunt duhuri slujitoare ce stau înaintea Tronului Sfintei Treimi, nu au putut înțelege deplin Taina Treimii. Cunoașterea și înțelegerea ei i-a pasionat mereu pe Creștinii Ortodocși și a fost o temă de gândire și contemplație pentru scriitori și Părinții Bisericii care s-au străduit după a lor pricepere și după Harul ce le-a fost dat lor de Dumnezeu să ofere omenirii niște scrieri în care oamenii să poată înțelege în Cine cred.
Fericitul Augustin, scriitor creștin din veacul al IV-lea și unul dintre cei mai luminați și prolifici scriitori pe care i-a dat Apusul, mărturisește că într-o zi mergea pe malul mării și își dorea să scrie o carte despre Sfânta Treime în care să expună viziunea sa, dar încă nu se încumeta să o înceapă, neștiind dacă va fi vreodată în stare să o finalizeze. Atunci, mergând el pe malul mării, a văzut un copilaș care făcea o groapă și Fericitul îl întreba pe copil, care este scopul acelei gropi. În acel moment copilul răspunde zicând că dorește ca toată marea să o cuprindă în gropița sa, și spunea acest lucru foarte serios chiar zâmbind, sperând că va reuși. Fericitul se uita la el și pe deoparte se bucura de entuziasmul copilului, dar pe de alta, se întristează știind că micuțul nu va reuși să își ducă la capăt dorința. Atunci a conștientizat că Dumnezeu i-a dat acest semn, pentru a îi arăta cât de mici sunt oamenii înaintea Tainei Sfintei Treimi și cât de naivi ar fi, dacă, vreodată în viața aceasta ar susține că au priceput pe deplin Sfânta Treime.
Trecând de această expunere a înâmplării Fericitului Augustin, trebuie să menționăm faptul că totuși, chiar dacă Sfânta Treime este greu de înțeles, asta nu înseamnă că trebuie să rămânem mereu niște prunci din punct de vedere duhovnicesc, ci trebuie să cercetăm Sfânta Treime pentru că, de cunoaștere și iubirea față de ea, este legată mântuirea noastră.
Teologia Ortodoxă mărturisește că vorbim despre Trei persoane Dumnezeiești, Tata, Fiul și Duhul Sfânt care au însușiri comune cum ar fi: atotputernicia, cunoștința, iubirea, îndelunga răbdare, puterea creatoare, pe toate posedându-le din veșnicie și deplin, fără niciun fel de știrbire. Dumnezeu Tatăl naște pe Fiul și purcede pe Duhul Sfânt, dar aceste acte, și anume nașterea și purcederea, nu trebuiesc înțelese în sensul lumesc, ci în unul spiritual.
Felul cum cele 3 persoane ale Sfintei Treimi coexistă și ființează, iar fiecăreia în modul ei de existență concretă, I se atribuie diferite însușiri și anume Tatălui ca fiind nenăscut, Născător al Fiului și purcezător al Duhului, Fiului ca fiind Născut și Duhului Sfânt purces, acesta a fost numit „viață intratrinitară”.
Între aceste acte de Naștere a Fiului și de Purcedere a Duhului nu este nicio distanță temporală, ci ele se petrec concomitent din veșnicie. Motivul pentru care Dumnezeu Tatăl naște pe Fiul este faptul că iubirea cea mai pură care există în lume este aceea între un Tată și un Fiu. Ce lucru mai frumos există pe lume decât acela ca un Tată să îi transmită toate cunoștințele Sale Fiului Său, iar acesta să le posede și să le folosească întocmai la fel de bine cum și Tatăl le folosește. De asemenea, iubirea lor nu putea să fie una desăvârșită, dacă între ei nu era prezent un al Treilea.
Două persoane nu se pot bucura singure una de alta, pentru că iubirea lor ar însemna egosim și retragere din comunicarea cu ceilalți. De aceea trebuie să existe cineva egal în putere cu Cei doi, dar totuși diferit ca însușire. Nu puteau exista nici doi Tați și un Fiu, pentru că Fiul ar fi fost doar al Unui Tată și nu al amândorura și nici doi Fii și un Tată, pentru că atunci, Tatăl nu ar fi putut să le arate dragoste în egală măsură. Dar iată că împreună cu un Tată și Un Fiu desăvârșit există un Duh Sfânt, al comuniunii, al vieții și al adevărului.
Forma iubirii lui Dumnezeu Tatăl care purcede Duhul Sfânt, care este un Duh al iubirii veșnice și al existenței în plenitudine, este dovada că Tatăl și Fiul au pe cineva comun care le confirmă dragostea unul față de celălalt și îi leagă și mai mult. Așa cum doi oameni care ajung la cea mai mare comuniune în viața aceasta și se cunosc întru totul, ajunge să se spună despre ei că sunt într-un Duh, tot așa și Dumnezeu Tatăl cu Fiul sunt legați pe lângă relația lor, de paternitate și filiație, de către Duhul Adevărului, Persoana care îi ajută pe fiecare să se bucure și mai mult unul de altul și care, în același timp și Ea este la fel de iubită în cadrul treimii.
Întrebarea care îi mai apare omului în minte este de ce Dumnezeu trebuie să fie Tată, Fiu și Duh Sfânt, și de ce nu altceva. Părinții Răsăriteni s-au gândit și la acest lucru și ne spun nouă faptul că numai Dumnezeu fiind Tată, și având un Fiu unic din veșnicie, poate crea o lume plină de persoane, pe care să le iubească pe toate ca pe niște copii adoptați, ai Săi, infiați prin Harul Duhului.
Așa cum în viața Sfintei Treimi, Duhul Sfânt purcede din Tatăl și se odihnește întru Fiul, așa și în lumea creată, Dumnezeu Tatăl trimite pe Fiul Său în lume în chip omenesc pentru a revela, bunătatea Părintelui Luminilor și pentru a le dărui Duhul Sfânt oamenilor, prin Trupul Său Înviat și înduhovnicit, dar și prin Sfintele Taine, ca astfel Dumnezeu Tatăl să îi vadă pe oamenii care se nevoiesc în lume, ca pe niște copii ai Săi, adoptați și în același timp și Fiul Său să se bucure că are niște „frați'' ce sunt ai Lui prin harul Duhului ce se află întru dânșii. Numai o astfel de Divinitate este una reală, întrucât, numai așa poate fi mântuitoare. Numai dacă persoanele Trinitare sunt într-o strânsă legătură între ele, ce este dată de paternitate și filiație întărite prin Duhul Sfânt, numai așa are rost ca o omenire să fie creată.
Omenirea, fără un Tată desăvârșit, veșnic și corect, nu ar mai avea vreun sens. Atunci toți oamenii ar face ceea ce ar crede ei și nu i-ar mai lega nimic între ei. Faptul că Tatăl trimite pe Fiul să le grăiască toate cuvintele pe care le-a auzit și El, asta înseamnă că Tatăl nimic nu ascunde față de fiii Săi adpotați și niciodată nu va înceta să le grăiască și să îi iubească în mod egal pe toți. Le va vorbi pururea fie „față către față”, în Împărăția Sa, fie prin Fiul și Cuvântul Său, care a venit în lume pentru a se jertfi și a curăța păcatele oamenilor după cum mărturisește Scriptura, zicând „Dumnezeu Tatăl atât a iubit lumea și pe oameni, încât pe unicul Său Fiu L-a sacrificat pentru ca oamenii să aibă viață și să o aibă din belșug''.
Fiul lui Dumnezeu făcându-se pâine a vieții veșnice și Cuvânt al Adevărului predicând Evanghelia dreptății și a păcii desăvârșite, a arătat în Sine însușirile Tatălui Său după cum El le-a zis Apostolilor, „adevărat, adevărat vă zic vouă că oricine M-a văzut pe Mine L-a văzut și pe Tatăl” în sensul că învățătura Sa este una în bunătate și adevăr cu a Tatălui. De asemenea iubirea Tatălui față de oameni este descrisă și de Sfântul Apostol Pavel care spune, „Iată, Dumnezeu a trimis în inimile voastre pe Duhul Fiului Său care strigă Avva Părinte!”
Oamenii având acest Duh la fiecare greșeală și ruptură spirituală care apare între dânșii, își vor aduce aminte să îl strige pe Tatăl lor cel din ceruri care mereu îi va asculta și care, atunci când va vedea că s-au despărțit unii de alții din pricina urii și a egosimului, îi va ajuta să se apropie din nou aducându-le aminte de cele ce a pătimit Fiul Său și Fratele lor (Mântuitorul Hristos), pentru ca ei să trăiască în libertate. Oamenii având acest har al înfierii, prin Duhul Sfânt vor putea înțelege prețul scump care a fost plătit pentru ei și anume Sângele Unuia Născut Fiu al lui Dumnezeu. Păstrând această amintire a jertfei desăvârșite pururea în inima lor, vor putea ajunge să cunoască pe deplin Adevărul care S-a sălășluit între noi și care și-a descoperit slava Sa cea mai dinainte de veacuri și care ne-a mutat pe noi din Împărăția întunericului, dezbinării și egoismului, în Împărăția Vieții veșnice și a Luminii Treimii Dumnezeiești, Împărăție care va dura în vecii vecilor.
Îndemnul care l-au făcut Sfinții Părinți creștinilor de pretutindeni și oamenilor din toate timpurile, este acela care a fost făcut pentru prima oară de Sfântul Ioan Botezătorul și care este valabil și azi, „pocăiți-vă, căci S-a apropiat Împărăția Cerurilor”, căci iată, Cel ce Șade pe tronul Slavei este aproape și va veni pe neașteptate ca să vadă dacă ai Săi au păzit cuvintele Sale și numele lor este scris în cartea vieții, urmând să le rasplătească acestora nevoințele și greutățile pe care le-au răbdat aici, iar celor ce au făcut fărădelegea să le dăruiască după faptele lor.
Timpul pe care îl trăiesc oamenii este darul Treimii pentru ca noi să ne arătăm bunătatea, de aceea să ne gândim de două ori înainte de a îl irosi, căci în ziua sfârșitului acestei lumi, vom da socoteală nu numai pentru fărădelegile pe care le-am săvârșit din slăbiciune, ci și pentru binele pe care puteam să îl facem, dar nu l-am făcut din trândăvie. A Treimii celei mai presus de minte fie slava și puterea în vecii vecilor!
Cristian Radu
