Când sărbătorile de iarna bat în geam cu clinchet cristalin de clopoţei, toata omenirea, de la cel mai mic sătuc uitat de lume, până la cea mai grandioasa metropola, prinde viata sub efervescenta exercitata de magia si spiritul Crăciunului. Prilej de bucurie, revedere si adunare a întregii familii laolaltă, Crăciunul va rămâne întotdeauna, pentru aceia dintre noi, care mai ştiu încă sa “guste” din plin din spiritul sau, una dintre cele mai frumoase sărbători ale anului, răspândind în jur o atmosfera feerica, plina de basm, în care avem întreaga libertate de a visa, de a ne ruga, de a ne împăca cu sine, de a alunga orice temere dinlăuntrul nostru si ...de a ne dori.

Copil_CraciunSi ce ne dorim de Crăciun?... Eu îmi doresc zăpada... Dar mă tem ca anul trecut am primit, anticipat, “porţie dubla”, cât si pentru anul curent... la modul cum se manifesta parametrii meteorologici si la cât de capricioasa este clima acum, nu este exclus sa avem parte de noi “surprize”...
Îmi doresc o societate normala, dar rămân doar cu o utopie amara, care nici măcar “Moş Crăciun” nu mă poate scăpa de ea...
Îmi doresc ca acel părinte, oarecare, modest, care a fost “muscat” din toate părţile de un sistem economic avid, perfid si grotesc, sa nu fie nevoit în momentul când îşi priveşte copilul în ochi, sa îi transmită aceeaşi stare de nelinişte si temere creata de incapacitatea de a-i satisface micuţului sau măcar bucuria unei cetini de brad împodobite sau a celui mai mic cadou, venit din partea Moşului... Toate bogăţiile lumii nu îi vor fi de ajuns acelui părinte sa şteargă dezamăgirea din ochii copilului sau, în momentul când acesta va observa ca “Moşul” nu a venit si pe la el... Micile atenţii fac diferenţa. Si acel copil va ştii sa discerne ce doreşte si de ce are nevoie cu adevărat, daca si părinţii săi fac la fel...
Îmi doresc... Fericire... Fiecare dintre noi asemuie fericirii diverse forme, de ordin material, financiar, sentimental etc. fie ca apare sub forma lecturării unei cărţi bune, unui bilet la un spectacol sau a unei vorbe bune din partea persoanelor dragi si implicit a prezentei acestora cât mai aproape de mine...
Îmi doresc... Sănătate... Si sa învăţ cum sa am grija de ea... Este o dorinţă perfect normala, dar care va deveni încet un ideal greu realizabil, cel puţin în tara noastră..
Nu pot sa zic ca îmi doresc nimic mai mult decât linişte, înţelepciune, sa învăţ sa mă bucur în continuare de lucrurile mici, de a regăsi căldura si dragostea sfintelor sărbători, si de a mă simţi într-un final, din nou copil în aşteptarea magiei nopţii de Crăciun. Mi-as dori ca toţi cei la care ţin sa primească un dar, cât de mic, iar bucuria mea va creste cu fiecare sclipire de speranţa din ochii lor.

Tu ce îţi doreşti de Crăciun?

Echipa Infootopeni

Sarbatori nationale, locale si religioase

Reclama_Otoprint