Ziua de 14 februarie a intrat în ultimii aproximativ 10 ani în nomenclatorul neoficial al sarbatorilor care atrag marea massă a consumatorilor de publicitate in virtutea faptului că este considerată a fi o așa zisă ,,zi a îndrăgostiților,, . Sărbătoarea Sfântului Valentin prezentă în calendarul catolic reamintește martiriul unui preot roman petrecut la data de 14 februarie 269. Despre acest Valentin nu se știu prea multe lucruri care să-l pună în legătură cu sensul modern al acestei zile : el a fost martirizat pentru credință, tradiția spune că ar fi fost autorul unor miracole ,a combătut desfrâul din Roma acelor vremuri și a oficiat căsătorii în rândul militarilor ,cărora le era interzis prin lege ,dar nu numai, numele său rămânând legat de rolul său de protector al familiei.
Deci sensul inițial este departe de cel actual. Valentainsdei apare spre sfârșitul evului mediu și începutul epocii moderne în lumea anglo-saxonă, unde s-a făcut pentru prima dată asocierea asocierea dintre comemorarea acestui martir creștin și o serie de mituri păgâne legate de începutul primăverii și de cultul fertilității și fecundității,mit care a jucat un rol important în manifestările cu caracter religios ale celților precreștini. Această sărbătoare, Valentainsdei a devenit o marcă de succes și bună de dat la export în Statele Unite în cursul sec. XX ,perioadă în care începe a fi exportată în întreaga lume, devenind una dintre acele momente festive kitschoase și lipsite de substanță ,un mesaj care nu face altceva decât să polueze adevăratele valori ale civilizației moderne occidentale, valori de extracție creștină în principal. Sensul acestei zile ce comemorează martirajului preotului roman din secolul III a fost total denaturat și a mers în direcția obositoarelor inimioare roșii ,a suvenirurilor din categoria ,,poneiului roz,, și a repetabilelor petreceri cu striperi.
Dar mai avem și un alt motiv pentru care putem considera acest import nociv : pe data de de 24 februarie,în calendarul popular româesc avem Dragobetele, veche sărbătoare precreștină care amintește despre miturile legate de renașterea naturii existente la strămoșii geto-daci. Despre Dragobete, care este un premergător al Mărțișorului și al Zilelor Babelor în tradiția românească, se spune că ar fi chiar fiul Babei Dochia, deci implicit nepotul ultimului rege al Daciei, Decebal. Deasemenea unii cercetători cred că Dragobetele este un zeu tracic al fecundității, în timp ce alții îl asociază pe acesta cu mitul Zburătorului ,ființă supraomenească despre care se spunea că răpește fetele în somn și care a inspirat și o serie de poezii ale lui Mihai Eminescu.
Așadar, toți cei care doresc să sărbătorească o ,,zi a îndrăgostiților ,, în fel românesc , adevărată și cu vreo câteva milenii bune de datină în spate ar putea să se bucure de ziua Dragobetelui !
Cât despre Valentainsdei rămân la părerea că această celebrare este în fond doar afirmarea unuia din ,,micile,, simboluri ale unei lumi în curs de globalizare, ale unei lumi ,,desvrăjite,, de toate eresurile sale ,,străvechi,, și al unei societăți care caută în numele marketingului și al vânzării de imagine să relativizeze tot ceea ce este unanim recunoscut. Cred că Sf. Valentin a dorit să dea un cu totul și cu totul alt sens sacrificiului său!
Nu știu însă câtă lume își amintește că pe data de 14 februarie 2011 orașul Otopeni împlinește 424 de ani de la prima sa atestare documentară ,în timpul domniei lui Mihnea Turcitul ,singurul domnitor român trecut la islamism. Era data de 14 februarie 1587. Poate că este o ironie a destinului ori nu, dar pe Mihnea, asemeni celor care promovează astăzi proiectul ,,zonei metropolitane,, , îl interesa moșia satului Otopeni, deci patrimoniul imobiliar al localității noastre. Una peste alta cred pe 14 februarie este mai firesc să ne amintim de prima atestare documentară a orașului nostru decât de ieftinul Valentainsdei.
La mulți ani, otopenari !
