A trăit în vremea împărăţiei lui Sever (193-211) şi s-a făcut vestit cu puterea credinţei sale şi cu râvnă în propăvăduirea lui Hristos.
A fost episcop al cetăţii Magnezia, din Asia Mică, iar mai marele cetăţii era Luchian dregătorul. Acesta, nesuferind cuvintele şi zelul propovăduirii bătrânului episcop, a poruncit ostaşilor să fie prins şi dus la judecată înaintea lui Luchian. Sfântul a mărturisit cu strălucire şi fără frică, pe Hristos; drept aceea, dregătorul a poruncit să fie dezbrăcat de hainele sale şi, după ce i-au jupuit tot trupul, cu unghii de fier, i-au tăiat fâşii de piele de pe trup. Iar Sfântul Haralambie, rău rănit, a zis: "Mulţumesc vouă, fraţilor, că, strujind trupul meu cel vechi şi bătrân, m-aţi înnoit, îmbrăcându-mi sufletul cu haina cea nouă a suferinţelor pentru Hristos". Şi, văzând cei de faţă răbdarea Mucenicului în atâtea chinuri şi neîncetatele lui rugăciuni pentru toţi, mulţi din ei, bărbaţi şi femei, s-au lepădat de idoli şi au crezut în Hristos; iar dregătorul, cercetându-i şi chinuindu-i, fără milă pe aceştia, a poruncit să li se taie capetele. Se zice că însăşi fata împăratului, Galina, auzind de tăria de suflet cu care Sfântul Haralambie a răbdat cele mai grele chinuri, a crezut în Hristos şi s-a botezat. Deci, istovit de atâtea cumplite chinuri pe care a trebuit să le îndure, a fost osândit la moarte, prin sabie. Şi Sfântul Haralambie
s-a mutat la Domnul, dându-şi sufletul în temniţă, aşteptând să i se taie capul, şi s-a numărat cu Sfinţii.
Obiceiuri de Sfântul Mucenic Haralambie: se ţine pentru apărare de ciumă şi alte boli, protecţia casei, culturilor şi animalelor (se poate scărmăna lâna);
Femeile nu lucrează “ca să nu tremure ca piftia”; nu se spală rufe şi se fac pomeni pentru morţii familiei: se dau lumânări, piftii, colivă, colaci la vecini, rude, săraci “să nu fie morţii flămânzi”; nu se mătură gunoiul afară “că-l dai în gura morţilor”.
