Spre deosebire de anul civil, care începe la 1 ianuarie, anul bisericesc începe la 1 septembrie, pentru că, după tradiția moștenită din Legea Veche, în această zi s-a început creația lumii și tot în această zi. Mântuitorul a început activitatea Sa publică, atunci când a citit în sinagogă cuvintele proorocului Isaia, care profeteau despre Sine :”Duhul Domnului peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor…” (Isaia 61, 1).
Ca modalitate de comemorare a vieții și a activității de răscumpărare a Mântuitorului, anul bisericesc ortodox are în centrul său sărbătoarea Sfintelor Paști și se poate împărți în trei mari perioade, numite după cartea principală de slujbă folosită de cântările bisericești în fiecare din aceste perioade:
- perioada Triodului sau perioada prepascală;
- perioada Penticostarului sau perioada pascală;
- perioada Octoihului sau perioada postpascală.
Una dintre cele mai importante perioade ale anului bisericesc este cea a Triodului. Ea a fost rânduită de Sfânta noastră Biserică să fie vreme de pregătire pentru întâmpinarea după cuviința a celei mai mari sărbători creștine, Învierea Mântuitorului, temelie a credinței noastre creștine: "Dacă Hristos n-a înviat, zădarnică este atunci și propovăduirea noastră zadarnică și credința voastră" (I Cor. 15,14).
Perioada Triodului este cuprinsă între Duminica Vameșului și Fariseului și Duminica Paștelui, perioadă care comemorează slujirea arhierească a Mântuitorului Hristos sau activitatea Sa de Mare Preot, îndeplinită mai ales prin Jertfa, adică prin Patimile şi moartea Sa pe cruce. Este vreme de pocăință, post și rugăciune pentru ca, scăldați în baia iertării și a curățirii de păcate, a reînnoirii noastre sufletești, să-L întâmpinăm pe Hristos cel înviat.
Triodul îmbină pregătirea liturgică pentru praznicul Paștilor cu pregătirea duhovnicească a creștinilor. Prin frumusețea și sobrietatea slujbelor, prin conținutul cântărilor și citirilor, Triodul face ca această perioadă să fie de un farmec deosebit și de o trăire atât de puternică, încât cel care se apropie cu credință, trece și merge cu el, simte în toată ființa lui fiori pe care numai o adevarată și înaltă trăire spirituală îi poate da. Toate cântările și citirile care alcătuiesc Triodul se caracterizează printr-o adâncă înțelegere și analiză psihologică a sufletului omenesc și îndeamnă și predispun pe credincioșii, care ascultă slujbele divine și participă efectiv la ele, la o rugăciune sinceră, trezesc simțul regretului sau părerii de rău pentru păcatele săvârșite, dorința și setea de a posti, de a se pocăi și de a-și îndrepta viața.
Triodul este prin excelență cartea pocăinței. Această pocăință nu se face însă decât proiectată în perspectiva învierii, o altă idee majoră a Triodului. Căci nu se poate concepe înviere fără pocăință și nici pocăința nu se face decât spre sau pentru înviere.
Pocăința este un act complex care angajează întreaga noastră ființă. Pocăința nu înseamnă numai mărturisirea păcatelor, cum suntem învățați să credem, în general. Ea înseamnă cutremurarea omului care, văzând înălțimea sau imaginea slavei dumnezeiești din care a căzut, întinându-o cu păcatul, tinde să se întoarcă la frumusețea ei.
Pocăința este o părere de rău care vine din adâncimea cea mai profundă a conștiinței omenești, este dorința de reîntoarcere ca încredințare, în iubirea și milostivirea lui Dumnezeu.
De aceea, nu este deajuns să spunem "am păcătuit", cum facem de obicei în spovedanie, ci mărturisirea capătă sens și devine lucrătoare numai dacă păcatul este înțeles și trăit în toată adâncimea și tristețea sa.
