DESPRE SFÂNTUL BOTEZ
PREÎNCHIPUIRI ALE BOTEZULUI
ÎN VECHIUL TESTAMENT
BOTEZUL ÎN NOUL TESTAMENT.
FELURILE BOTEZULUI
ÎN VECHIUL TESTAMENT
Întâlnim în Cartea Facerii, Capitolul 8:16 “Şi porumbelul s-a întors la el spre seară; şi iată, avea în cioc o ramură verde de măslin. Atunci a cunoscut Noe că apele se scurseseră de pe faţa pământului.” De asemenea întâlnim și în Cântarea A Treia A Sfântului Maslu “Stâlparea cea de măslin ai arătat-o odinioară spre încetarea potopului; mântuieşte, Doamne, prin untdelemnul Tău cel sfânt şi pe acesta ce pătimeşte.”
Sfinţii Părinţi tâlcuiesc Potopul planetar care a avut loc pe vremea lui Noe ca o preînchipuire a Botezului Creştin, iar porumbelul care i-a adus lui Noe stâlparea, închipuind pe Duhul Sfânt care s-a pogorât la Iordan peste Mântuitorul precum ne încredinţează Evanghelia de la Matei “Iar botezându-se Iisus, când iese din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El.”
Amintim că Duhul Sfânt este nemărginit, infinit şi nematerialnic, iar chipul de porumbel nu înseamnă că Duhul Sfânt arată în vreun fel anume. În Sfatul Treimic, cele 3 persoane dumnezeieşti au ales ca Duhul Sfânt să ia chip de porumbel, fiindcă porumbelul e cel mai neprihănit din păsările cerului. Evanghelia de la Ioan cap. 1:33 ne face cunoscut acest mare moment din istoria mântuirii noastre: “Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul pogorându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt”.
Precum toată lumea a fost curăţită de păcat atunci aşa şi noi suntem născuţi din nou prin apele botezului.
În Vechiul Testament mai avem preînchipuirea Botezului la Tăierea împrejur, această lege pornind de la Avraam, părintele evreilor.
Scriptura ne încredinţează acest lucru: Facerea Cap. 21:4 “Şi Avraam l-a tăiat împrejur pe Isaac, fiul său, în ziua a opta, după cum îi poruncise Dumnezeu”. De asemenea găsim în Legea lui Moise, aceasta tăiere împrejur - Ieşire Cap. 13:2 “Sfințește-Mi pe tot întâiul-născut, pe cel dintâi la sânul mamei între fiii lui Israel: de la om pân' la dobitoc, el este al Meu!” Această tăiere împrejur preînchipuia Botezul Creştin şi era poruncă pentru întreg poporul evreu, aceasta orânduială ţinându-se de la Moise până când Mântuitorul Iisus Hristos a întemeiat Taina Sfântului Botez, după Învierea sa - Matei, Cap. 28:18-20 “Şi apropiindu-se Iisus, le-a grăit, zicând: «Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit Eu vouă. Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.»”
Altă preînchipuire găsim în cartea Ieşirea Cap. 13:21-22, “Iar Domnul îi călăuzea mergându-le înainte şi arătându-le calea; ziua, în stâlp de nor; noaptea, în stâlp de foc. Şi n-a lipsit stâlpul de nor, ziua, nici stâlpul de foc, noaptea, de dinaintea-ntregului popor”. Şi se continua în Cap. 14:22-24, “Moise şi-a întins mâna asupra mării, iar Domnul a mânat marea toată noaptea cu vânt puternic de la răsărit; şi a făcut din mare uscat, ca apele se despicaseră. Iar fiii lui Israel mergeau prin mijlocul mării ca pe uscat; apele le erau perete de-a dreapta şi perete de-a stânga.
Dar Egiptenii s-au pus pe urma lor, şi au intrat după ei toţi caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui, în mijlocul mării. Dar în straja dimineţii a căutat Domnul din stâlpul cel de foc şi de nor, spre tabăra Egiptenilor şi a umplut tabăra de spaimă.”
Acestea ne spun nouă Sfinţii Părinţi că au preaînchipuit Botezul creştin; stâlpul cel de foc era Marele Arhanghel Mihail, care a fost ca un înaintemergător al poporului evreu aşa cum am auzit în acatistul Sfinţilor Arhangheli. Asemeni cum evreii au trecut prin Marea Roșie călăuziţi de nor prin mijlocul apei, asemeni şi noi, creştinii, ne botezăm cu botezul instituit de Mântuitorul Iisus Hristos prin puterea Duhului Sfânt, lepădând astfel păcatul strămoşesc. Precum au murit oștile egiptenilor, aşa mor şi păcatele săvârşite până la botez, dar în primul rând ne lepădăm de omul cel vechi, Adam, şi ne îmbrăcăm cu omul cel nou care este Mântuitorul Iisus Hristos. Aşa auzim şi în cântarea “Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat.”
ÎN NOUL TESTAMENT
Întâlnim pe Sfântul Ioan Botezătorul care botează, dar însuşi el este cel care mărturiseşte că botezul său este un botez simbolic, un botez al pocăinţe, “Şi aceasta este mărturia lui Ioan, când au trimis la El iudeii din Ierusalim, preoţi şi leviţi, ca să-l întrebe: cine eşti tu? Şi el a mărturisit şi n-a tăgăduit; şi a mărturisit: Nu sunt eu Hristosul. Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt. Eşti tu Proorocul? Şi a răspuns: Nu. Deci i-au zis: Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuţi? El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: «Îndreptaţi calea Domnului», precum a zis Isaia proorocul. Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se afla Acela pe care voi nu-L ştiţi, cel care vine după mine, care înainte de mine a fost şi căruia eu nu sunt vrednic să- I dezleg cureaua încălţămintei.” Vedem că însuşi Înaintemergătorul şi Botezătorul lui Hristos ne spune că botezul său este doar până când va veni acela care botează cu Duhul Sfânt.
Cu ocazia botezului Domnului, Sfinţii Părinţi au alcătuit un citat foarte frumos spunând: “A fost nevoie ca Dumnezeu Fiul să ia trup omenesc şi Duhul Sfânt să se pogoare peste ape pentru ca astfel Mântuitorul Iisus Hristos intrând în ape să ne dea nouă puterea să ne botezăm în numele Sfintei Treimi, prin puterea Duhului Sfânt şi să ajungem în Împărăţia Părintelui ceresc, vieţuind întru Hristos prin puterea Duhului Sfânt ce sălăşluieşte întru noi.”
Mântuitorul Iisus Hristos întemeiază Taina Sfântului Botez imediat după învierea sa din morţi când se arată în Galileea celor 11 Ucenici ai săi. Matei cap 28:16-20 “Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le-a poruncit Iisus; şi văzându-L, I s-au închinat, iar unii s-au îndoit. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a grăit, zicând: «Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit Eu vouă. Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin»”
În Noul Testament, ca botez, Sfinţii Părinţi numesc şi Taina Spovedaniei, aceasta deoarece aşa cum Botezul spală toate păcatele făcute până în momentul săvârşirii lui, aşa şi Taina Spovedaniei ne curăţeşte de toate păcatele dacă ne mărturisim sincer.
Important este a şti că în perioada apostolică, botezul se făcea după o scurtă cuvântare a apostolilor asupra celor ce voiau să se boteze, după care urma mărturisirea de credinţă în Sfânta Treime şi în Mântuitorul Iisus Hristos ca Fiul lui Dumnezeu.
De ştiut că în perioada patristică, secolele II-IX, Botezul, se dădea foarte greu celor ce doreau aceasta, tocmai pentru că Episcopii şi preoţii care botezau voiau să fie siguri de mărturisirea de credinţă a oamenilor. Cei ce voiau a se boteza se numeau Catehumeni, iar pe o perioadă mai îndelungată de timp erau catehizaţi de preoţi şi episcopi pentru a primi cum se cuvine luminarea Sfântului Botez.
Întâlnim la Sfântul Chiril, Episcopul Ierusalimului, o carte în care sunt scrise toate catehezele pe care acesta le făcea pe durata întregului post mare, tâlcuind fiecare articol din simbolul de credinţă şi pregătindu-i cum se cuvine pe cei care voiau a veni la Sfânta lumânare.
Găsim în cartea sa o foarte frumoasă tâlcuire la momentul în care Mântuitorul este împuns cu suliţa de către unul din ostaşii romani şi în acel moment curge din coasta lui sânge şi apă.
Spune Sfântul Chiril că aceasta s-a întâmplat pentru a arăta cele 2 botezuri. Botezul care se face în apă prin puterea Sfântului Duh, iar sângele care a curs, tâlcuiesc mai mulţi sfinţi părinţi, că a fost pentru a preînchipui Botezul cu sânge, numit şi Botez mucenicesc. Iarăşi Sfântul Chiril mai tâlcuieşte acestea, că apa ar fi curs pentru cei drepţi, poporul creştin “Noul Israel” aşa cum suntem numiţi după proorocul Isaia cap. 14:1 “Dar Domnul Se va milostivi de Iacov şi va alege încă o dată pe Israel şi îl va statornici în pământul lui. Cei străini se vor alătura şi se vor uni cu casa lui Iacov.”
Sfântul Vasile mai spune că precum omul are o constituţie dihotomică (formată din trup şi suflet) aşa Dumnezeu a rânduit ca Botezul să fie făcut prin apă şi prin Duh, că apa să curățească trupul, iar Prea Sfântul Duh, pe cele ale sufletului.
Botez, mai numesc Sfinţii Părinţi şi pogorârea Sfântului Duh peste Apostoli, căci noi ştim că Mântuitorul este cel ce a botezat cu Duhul cel Sfânt. Fapte. Cap. 1:3-5 “Şi în timp ce era împreună cu ei le-a poruncit să nu se-ndepărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, «pe care aţi auzit-o de la Mine; ca Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi întru Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile».”
Cel din urmă botez despre care tâlcuiesc Sfinţii Părinţi “Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie. Şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului. - Foc înaintea Lui va arde şi împrejurul Lui vifor mare (Ps. 49, 3-4). Foc înaintea Lui va merge şi va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui (Ps. 49, 3-4).” Această spun Sfinţii Părinţi că este potopul cu foc care va fi la sfârşitul veacurilor când lumea va fi curăţita prin foc, după care va veni Mântuitorul Iisus Hristos pentru a judeca lumea.
DESPRE SFÂNTUL BOTEZ. GENERALITĂŢI
Botezul se săvârşeşte în numele Sfintei Treimi, şi se poate săvârşi numai de către preoţi şi episcopi. Diaconul poate săvârşi Sfântul Botez numai în caz de urgență, pruncul fiind în pericol de moarte. Sfinţii Părinţi zic de nu va fi nici deacon, atunci orice om de parte bărbătească, iar dacă nu şi de parte femeiască, imediat cum se naşte pruncul, dacă este în pericol de moarte, să fie botezat, căci de nu va fi, se va duce în iad fiindcă are păcatul strămoşesc.
Dacă pruncul va trăi, atunci se va duce la preot să se boteze după rânduială, citindu-se toate rugăciunile, dar nu se va mai face întreita afundare în cristelniţă.
Sfântul Vasile cel Mare şi mai mulţi sfinţi părinţi, aseamănă Sfântul Botez cu moartea şi învierea Mântuitorului. Auzim în Ectenia Mare de la Sfântul Botez “Încă ne rugăm pentru robul lui Dumnezeu să se facă părtaş morţii şi învierii lui Hristos.”
Găsim în Apostolul de la Botez următoarele versete “Pentru că de vreme ce am fost împreună odrăsliţi cu asemănarea morţii Lui, deci vom împărtăşi şi învierea Lui. Cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului. Căci Cel care a murit a fost curăţit de păcat. Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El, ştiind că Hristos, înviat din morţi, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui, căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna, iar ce trăieşte, trăieşte lui Dumnezeu. Aşa şi voi, socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru.”
Prin răstignirea Mântuitorului pe Sfânta Cruce, care era fără de păcat, a luat asupra sa păcatele noastre şi în primul rând, păcatul strămoşesc, pironindu-l pe cruce. Sfinţii părinţi ne zic, precum printr-un om a intrat păcatul şi o dată cu el moarte, tot printr-un om trebuie să iasă. Acel om este Omul cel nou, Mântuitorul Iisus Hristos.
Înviind întru Hristos prin apele botezului, Sfântul Vasile ne îndeamnă să facem precum zice versetul din Apostol “Ştiind că Hristos înviat din morţi nu moare, moartea nu mai are stăpânire asupra sa”. Făcând o scurtă tâlcuire, ne spune că Mântuitorul o dată înviat, nu mai moare. Învierea Mântuitorului este numită de Sfinţii Părinţi, Omorârea de moarte în trupul său. Aceasta se deosebeşte de celelalte învieri pe care le-a făcut Mântuitorul prin faptul că cei înviaţi de El, şi de Sfinţii Apostoli, au murit din nou. Acelea, Mântuitorul le-a făcut pentru a arăta că este cu adevărat Fiu al lui Dumnezeu, iar proorocii şi apostolii pentru a se arăta întru dânşii puterea Lui Dumnezeu. Această înviere care a avut-o Mântuitorul, sculându-se din morţi o vom avea fiecare dintre noi la sfârşitul veacurilor, când prin puterea Sfântului Duh, toţi vom învia la glasul Fiului lui Dumnezeu.
Revenind la Apostolul de la Botez, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel, trebuie să ne socotim morţi păcatului căci prin Sfântul Botez, noi trebuie să murim faţă de Adam, omul vechi, şi să înviem faţă de Hristos, omul cel nou. Suntem datori a ne îmbrăca cu această armură a luminii prin Duhul cel Sfânt şi a nu mai păcătui o dată ce ne-am botezat.
După Sfântul Botez toţi primim pecetea darului Sfântului Duh sau Taina Mirungerii, această taină având ca scop de a ne menţine pe noi oamenii, în starea de curăţire de după Sfântul Botez, dar depinde şi de noi dacă alegem să înmulţim darurile Sfântului Duh.
Un alt frumos verset al Sfântului Apostol Pavel despre Botez este cel din Epistola către Coloseni cap. 3:1-6 “Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se afla Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu; cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ, căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu. Iar când Hristos, care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă. Drept aceea, omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patimă, pofta rea şi lăcomia, care este închinare la idoli, pentru că vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.”
Se cuvine a aminti cuvânt despre Sfântul Botez cu amintirea marii minuni ce se petrece în Țara Sfântă în ziua de Bobotează. După cum ştim, de Schimbarea la față apare un nor luminos pe Muntele Tabor, de Înviere, lumina sfântă la Ierusalim, de Naşterea Mântuitorului, Steaua de la Betleem, aşa şi în ziua de Bobotează, apele râului Iordan se întorc înapoi. Acest lucru este o întărire pentru cei mai puţini credincioşi, dar şi o mângâiere sufletească pentru cei mai mult credincioşi.
Menţionăm că aceasta se întâmplă la data de 19 ianuarie pe stilul vechi, dar prin aceasta se arată că la Dumnezeu nu există timp, după cum ne încredinţează Scriptură. Psalmul 89:4-5 “Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca straja nopţii. Nimicnicie vor fi anii lor; dimineaţa ca iarba va trece”. Dacă Dumnezeu face minuni pentru oameni şi pentru ca oamenii să creadă, datoria noastră ca popor român este să ascultăm de mai marii noştri, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel din Epistola către evrei cap. 13:17 “Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea ele de seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos.”
Se cuvine a încheia cuvântul cu o frumoasă doxologie adusă marelui Dumnezeu celui întreit în persoane, dar mai ales celei de a doua persoană a Sfintei Treimi, Domnul Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu întrupat “De Tine se cutremură toate puterile îngereşti. Pe Tine Te laudă soarele. Pe Tine Te slăveşte luna. Ţie se supun stelele. Pe Tine Te ascultă lumina, de Tine se îngrozesc adâncurile. Ţie slujesc izvoarele. Tu ai întins cerul ca un cort. Tu ai întărit pământul peste ape. Tu ai îngrădit marea cu nisip. Tu ai revărsat aerul spre răsuflare. Puterile îngereşti Ţie slujesc şi cetele arhanghelilor Ţie se închină. Heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, împrejur stând şi zburând, de frica slavei Tale celei neapropiate se acopăr. Că Tu, Dumnezeu fiind, necuprins de gând şi de cuvânt şi fără de început, ai venit pe pământ, chip de rob luând, întru asemănarea omenească făcându-Te. Că n-ai suferit, Stăpâne, pentru îndurările milei Tale, să vezi că neamul omenesc era chinuit de diavolul; ci ai venit şi ne-ai mântuit pe noi. Mărturisim harul Tău, vestim mila Ta, nu tăinuim facerea Ta de bine. Toată firea omenească ai izbăvit-o; pântecele Fecioarei l-ai sfinţit cu naşterea Ta. Toată făptura Te laudă pe Tine, Cel ce Te-ai arătta. Că Tu, Dumnezeul nostru, pe pământ Te-ai arătat şi cu oamenii împreună ai petrecut. Tu, trimiţând din cer Duhul Tău cel Sfânt, ai sfinţit apele Iordanului, şi capetele balaurului care se încuibaseră acolo le-ai zdrobit.”
Vedem în această pericopă din Rugăciunea de sfinţire a Aghiasmei celei Mari, dragostea eternă a lui Dumnezeu faţă de omul pe care l-a creat, care deşi a păcătuit, nu l-a lăsat în veşnică moarte şi aşa cum un medic aşteaptă ca boala să fie cât mai accentuată să dea antiboticul spre vindecare, aşa şi Dumnezeu a aşteptat împlinirea vremii ca Fiul să ia trup omenesc din Sfânta Fecioară de Dumnezeu Născătoare.
Aceasta este marea înţelepciune a lui Dumnezeu şi îndelunga să pricepere, ne spune nouă Sfântul Vasile cel Mare, “Căci precum medicul face antidotul împotriva muşcăturii de şarpe din veninul şarpelui, aşa şi Dumnezeu Fiul, a luat trup omenesc, şi a biruit moartea de care toată lumea se temea, înainte de venirea sa din pricina diavolului, cu moartea Sa de pe Sfânta Cruce. Desăvârşit ca Dumnezeu, desăvârşit ca om, este slavă, împreună cu Cel fără de început al său Părinte, şi cu Preasfântul şi de viaţă Făcătorul Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin!”
SFINŢII TREI IERARHI
30 IANUARIE
SFÂNTUL VASILE CEL MARE
Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în anul 330 în Cezareea Capadociei. Părinţii săi se chemau Vasile şi Emilia.
El a copilărit în Neocezareea, o regiune apropiată de Cezareea Capadociei. Lângă Neocezareea, la Annisa mai exact, părinţii săi deţineau o mare avere în pământuri şi animale.
De mic, Sfântul Vasile a fost foarte slab încât era să moară la naşterea sa, dar prin rugăciunile maicii sale Emilia şi ale bunicii sale Sfânta Macrina, a fost ocrotit de Dumnezeu, căci Dumnezeu a voit ca acest mare Sfânt să trăiască pentru ca Turma lui Hristos să aibă un mare pastor şi un călăuzitor de suflete în cruntă perioadă a arianiștilor.
Sfântul Vasile cel Mare, crescând, a plecat să studieze mai întâi la şcoala din Cezareea Capadociei unde l-a întâlnit pe bunul său prieten Grigore Teologul. Aici, în Cezareea s-a legat o prietenie pe viaţă între cei doi.
Sfântul Vasile cel Mare pleacă după ce îşi termină studiile din Cezareea în Constantinopol, iar după aceea la Atena.
La Atena aduce pe mulţi oameni la credinţa ortodoxă căci mereu Sfântul Vasile mărturisea “deşi am aprofundat toate lucrurile pe care le-am studiat, niciodată nu am schimbat ceea ce am primit de la bunica mea Macrina, căruia îi datorez enorm”.
Îl aduce la credinţă şi pe unul dintre profesorii săi filosofi de la Atena care îl întreabă o dată “Care este adâncul înţelepciunii?”, iar la această întrebare Sfântul Vasile răspunde “Cugetarea la moarte este adâncul înţelepciunii”, cu acest răspuns făcându-l să creadă în Sfânta Treime pe dascălul său.
După aceea, terminând studiile la Atena, merge în Țara Sfântă unde se închină la locurile pe unde a umblat şi a făcut minuni Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Primeşte Botezul în râul Iordan, iar după aceea pleacă în Alexandria, capitala Egiptului şi vede toate schiturile întemeiate de Marele Antonie, părintele pustiului şi vede nevoinţele lor aspre. Aceste experienţe l-au ajutat să alcătuiască regulile vieţuirii monahale după care şi astăzi toate mănăstirile se călăuzesc.
Întors în Cezareea Capadociei el îşi face schit nu departe de Annisa, lângă un rău numit Iris. Viaţa pe care Sfântul Vasile şi-o dorea era o viaţă de sihăstrie, dar Dumnezeu nu a lăsat acest vas ales să stea numai în sihăstrie, căci ar fi fost păcat să se piardă un aşa mare talent. Mereu veneau la el oamenii din Cezareea şi Neocezareea, pentru a îi cere sfaturi duhovniceşti, dar şi sfaturi legate de probleme administrative. Adesea Sfântul Vasile neputându-se deplasa din cauza bolii sale de ficat, scria epistole către diferite persoane din Cezareea şi Neocezareea. Întâlnim un număr destul de mare de epistole scrise înainte de a deveni episcop. Dar şi după ce este aşezat în rangul de Episcop al Cezareii Capadociei, activitatea sa este foarte bogată şi vedem că adesea comunica prin epistole cu Marele Atanasie, Episcopul Alexandriei, cu Ambrozie al Milanului, pe care îl felicită pentru ocuparea postului de Episcop al Mediolanului (oraşul Milano de astăzi). Mai scrie şi către Eusebiu de Samosata, un bun prieten de al Sfântului Vasile, care îl ajută în lupta împotriva Arianiștilor.
În jurul anului 365 când încă în Cezareea era Episcop Eusebiu, Sfântul Vasile merge la el şi îi spune: “Părinte, binecuvântează şi dă-mi voie să scriu Hexaimeronul (tâlcuire la cele 6 zile ale facerii din Întâia carte a lui Moise) căci lumea s-a pierdut, este dornică de apostazie”. (depărtarea de la credinţa cea adevărată).
În anul 370 este hirotonit episcop în Cezareea. Această decizie de întronire este susţinută puternic de bătrânul Grigorie, tatăl prietenului său, Grigorie Teologul, care la acea vreme fiind înaintat în vârstă, aproape de 100 de ani, vine în Cezareea, bolnav fiind, însoţit de fiul său, pentru a susţine pe Sfântul Vasile la ridicarea în rangul de episcop. Sfântul Vasile a avut nevoie de acest sprijin al bătrânului Grigorie, căci arianițtii voiau să îşi pună un om al lor în Cezareea, dar Dumnezeu a avut grijă ca acest lucru să nu se întâmple.
Pe vremea când Sfântul Vasile era episcop în Cezareea a făcut multe lucruri, a construit Vasiliadele (primele spitale pentru bolnavi), acestea găsindu-se lângă oraşul Cezareea şi cuprinzând azile pentru bătrâni, case de oaspeţi, spitale şi biserică.
Când împăratul Vales, un mare prigonitor al creştinilor, a trimis în Cezareea pe marii lui învăţaţi să îi convingă pe oameni să se supună Arianismului, Sfântul Vasile intervenind, i-a trimis pe aceşti blestemaţi înapoi la împăratul Valens, spunându-i că nu a putut sta în faţa înţelepciunii cu care Sfântul Vasile le-a vorbit.
Tot în această vreme, era un mare împărat păgân numit Iulian Apostatul care ducea război cu creştinismul. Acesta ducea lupta cu perşii, dar Sfântul Vasile se ruga într-o seară în biserica din Cezareea, în faţa icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ca acest Iulian să nu se mai întoarcă din acel război. Atunci din icoana Sfântului Mucenic Mercurie care era lângă cea a Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, a plecat Sfântul dispărând din icoană, şi separat după mărturiile soldaţilor lui Iulian Apostatul când aceasta ducea războiul cu perşii. Soldaţii săi au spus că a apărut un soldat necunoscut şi a ucis cu suliţa după care a dispărut. Iulian Apostatul când a murit, a luat sânge din rană şi a recunoscut biruinţa Mântuitorului Iisus Hristos, dar a vrut să moară ca un adevărat fiu al satanei, spunând “Ai biruit Galileene”, neputând să vadă din pricina urii lui, Dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos. Această minune a avut loc înainte de anul 370, mai precis prin anul 365.
În ultimii ani ai vieţii, Sfântul Vasile era chinuit de boala sa de ficat şi aşteptă moartea. În acea vreme, Sfântul Efrem Sirul 306 – 383, un mare imnograf al bisericii trebuia să vină în Cezareea pentru a fi hirotonit preot de către Sfântul Vasile. În acea noapte se gândea Sfântul Efrem cum o fi ca om Sfântul Vasile şi Dumnezeu i-a arătat în vis în acea noapte, un stâlp de foc şi i-a zis, “Aşa este Vasile, ca un stâlp de foc”.
În perioada în care era Episcop în Cezareea, a venit la el Sfântul Ioan Antiohianul, care avea să devină preot în Antiohia, şi Episcop al Constantinopolului. Sfântul Ioan Gură de Aur mărturiseşte că mult preţ a pus pe prietenia cu Sfântul Vasile şi multe a învăţat de la acesta în scurta sa vizită în Cezareea.
Din scrierile Sfântului Vasile amintim tâlcuiri la mai mulţi psalmi din Sfânta Scriptură, câteva omilii (cuvântări la Hexaimeronul pe care l-a început), scrieri dogmatice despre Sfântul Botez, despre Rai şi tratatul despre Sfântul Duh.
Înainte să moară, botează pe fiecare evreu cu numele Iosafat, cu toată familia lui şi îi spune prietenului său Grigorie, “ai grijă de Biserica lui Hristos, mergi la Constantinopol şi ai grijă să nu câştige ariniştii”, şi Grigore Teologul așa a făcut. A mers la Constantinopol şi a condus al doilea Sinod Ecumenic din anul 381, fiind ajutat de fraţii Sfântului Vasile, Sfântul Grigorie, episcopul Nyssei şi Sfântul Petru, Episcopul Sevastiei.
Cea mai mare operă a sa putem spune că este Liturghia sa pe care a lăsat-o din nespusa sa dragoste, Sfintei Biserici, căci rugăciunile alcătuite de Sfântul Vasile sunt scrise sub insuflarea Duhului Sfânt şi sunt de o rară frumuseţe.
Din Panegiricul funebru alcătuit de Sfântul Grigorie Teologul la înmormântarea prietenului său Vasile, amintim câteva cuvinte frumoase: “Sfântul Vasile a fost pentru toţi un fel de lege a virtuţii, şi a fost mai presus de trup înainte de a se muta din această viaţă. A preamărit virtutea şi a urgisit viciul, mustra având multă blândeţe şi avea grijă ca mustrarea să nu devină sălbatică, avea indulgenţă, dar nu o lăsa să se ducă până la slăbiciune, inteligența şi elocinţa lui lăsau în urmă pe toţi oamenii. S-a curăţit pe sine pentru a primi Duhul Sfânt care să îl ajute să tâlcuiască scripturile şi să găsească cuvintele potrivite pentru fiecare lucru corespunzător, măreţia lui a fost Vorbirea despre Dumnezeu, întreaga lui viaţă nu a fost decât o înălţare spre cer dovedindu-se un om desăvârşit într-o viaţă desăvârşită.”
Amintim un frumos citat al Sfântului Vasile:
“Uşor este să admiri ceea ce este frumos, dar greu şi cu anevoie de înţeles este să înţelegi ceea ce admiri, căci precum vezi cât de frumos este soarele care luminează pe cer, dar privind îndelung la el poţi pierde vederea, aşa este şi cu Sfânta Scriptură, frumoase sunt învăţăturile din ea, dar nu sunt lesne de înţeles pentru oricine, căci cine nu va avea luminarea Duhului Sfânt, acela nu va putea înţelege Sfânta Scriptură, şi cu cât va cerceta mai mult înţelepciunea cea neînţeleasă şi adâncul tainelor fără călăuzirea Duhului Sfânt, cu atât se va înfunda mai mult în adâncul nesecat al Scripturii.”
“În tot pământul a ieşit vestirea ta, că acela a primit cuvântul tău, prin care cu dumnezeiască cuviinţă ai învăţat firea celor ce sunt, obiceiurile oamenilor le-ai orânduit, Împărăteasca preoţie, Părinte cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeul nostru să ne dăruiască mare milă.”
SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR
Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în anul 347 în Antiohia Siriei. Tatăl său se numea Secundus şi mama sa, Antuza. Tatăl său moare când încă Sfântul Ioan avea o vârstă tânără. Sfântul Ioan a studiat la şcoala sa din Antiohia învăţătura elinească având ca profesori pe Libanie sofistul şi pe Andagrade filosoful. Crescând cu vârsta şi cu înţelepciunea, l-a cunoscut pe adevăratul Dumnezeu “Treimea cea Preasfânta şi pricinuitoare a tot binele din lume” şi a mers la Episcopul Meletie ce era în acea vreme în Antiohia ca să primească Botezul creştin. Peste puţin timp a murit şi mama sa şi după ce a înmormântat-o a dat toată averea săracilor, iar slujitorilor de la curte le-a redat libertatea. După moartea mamei sale, a mers la Atena pentru a studia, aducându-i pe mulţi de acolo, cu înţelepciunea sa de la Sfântul Duh, la credinţa cea adevărată.
Venind de la Atena a mers într-o mănăstire unde s-a călugărit şi slujea neîncetat lui Dumnezeu.
În acea mănăstire era un bătrân care avea darul înainte vederii şi într-o noapte a avut o vedenie cu Sfântul Ioan Gură de Aur în chilia sa, şi a văzut doi bărbaţi venind la el, unul ţinând o cheie, iar altul o carte, aceştia doi fiind Apostolul Petru şi Apostolul Ioan Evanghelistul, cei care i-au zis Sfântului: “Bucură-te, noule Daniel, căci ai aflat har de la Dumnezeu şi mulţi vor auzi de numele tău şi pe mulţi îi vei aduce la dreapta credinţă”.
O altă vedenie ce a avut-o un călugăr din acea mănăstire, frumoasă de menţionat este că într-o seară venind la chilia Sfântului Ioan Gură de Aur, a văzut privind pe geamul de la chilie pe Sfântul Ioan tâlcuind din epistolele Sfântului Apostol Pavel şi lângă el un bărbat stând cu o sabie. A doua zi i-a spus Sfântului că nu a îndrăznit să îl viziteze cu o seară în urmă, căci avea pe cineva la el. La aceasta, Sfântul Ioan îi răspunde că nu a primit pe nimeni, atunci cei doi îşi dau seama că cel care se arătase în acea vedenie era Apostolul Neamurilor, Marele Pavel. Sfântul Ioan s-a veselit bucurându-se că Apostolul Pavel a văzut făpturile sale. (Sfântul Apostol Pavel se pictează cu sabia în mâna reprezentând puterea cuvântului pe care a avut-o asupra neamurilor unde a predicat Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos).
Sfântul Ioan Gură de Aur a făcut multe minuni. Mulţi bolnavi veneau la el şi Sfântul se rugă pentru ei lui Dumnezeu, aceştia primind tămăduire.
A lăsat o mulţime de scrieri bisericii, de o mare frumuseţe din care amintim: Tâlcuire la Evanghelia de la Matei, Tâlcuiri la Curtea Facerii, la Psalmi, Omilii la Serafimi, Omilii la regele Saul şi Împăratul şi Proorocul David, dar cele mai de seamă sunt Moliftele sale şi Liturghia să care a lăsat-o Bisericii lui Hristos.
Fiind Episcop al Constantinopolului era foarte dur cu oamenii ce veneau la biserică, mereu având grijă în a-i mustra pe păcătoşi şi a apăra credinţa cea adevărată.
Trece de la cele veşnice în anul 407 lăsând în urma sa o bogată moştenire.
“Crede că după cum în vremea potopului s-a mântuit numai aceia care au intrat în corabia lui Noe, tot aşa şi acum, numai aceia câştiga mântuirea şi se fac moştenitori ai vieţii veşnice, care se afla în Biserica lui Hristos.”
SFÂNTUL GRIGORIE TEOLOGUL
Mama Sfântului Grigorie Teologul se chema Nonna, iar tatăl său se chema tot Grigorie. Mama sa era o femeie credincioasă, iar după multe rugăciuni înălţate Bunului Dumnezeu a reuşit să îl convingă şi pe bărbatul ei să primească Ortodoxia. În anul 330 el îl primeşte ca rod al rugăciunii ei pe Sfântul Grigorie Teologul. Înainte de a-l zămisli în pântece are o vedenie în care vede cum va arăta copilul ei, şi i se va spune că se va numi Grigorie.
Născându-se, Grigorie, primeşte de la mama sa o educaţie religioasă corespunzătoare care îi va fi de mare folos pe parcursul vieţii sale. El de mic copil avea dorul de vieţuire în sihăstrie, dar Dumnezeu a ştiut încă de când i-a vestit mamei sale că îl va naşte, că el va ajunge un mare ierarh al bisericii şi un adevărat apărător al Dogmei Sfintei Treimi. Primele studii le face în Cezareea Capadociei unde îl întâlneşte pe prietenul Vasile cu care va rămâne prieten pe viaţă. După aceea pleacă la Atena pentru a studia. Acolo se întâlneşte cu bunul prieten Vasile şi ajung să fie foarte îndrăgiţi de întreaga suflare din Atena. Deci, petrecând Grigorie şi Vasile ani mulţi în Atena şi trecând toată învăţătura desăvârşit, chiar şi mai presus de toată înţelepciunea atenienilor, Vasile s-a dus în Egipt, la părinţii insuflaţi, ca să înveţe înţelepciunea cea duhovnicească. Iar Grigorie a fost ţinut de atenieni prin rugăminte şi puţin după Vasile stând acolo, a auzit că tatăl lui a fost ales episcop în Nazianz. Deci, zăbovind, s-a întors de acolo în patria tatălui său, după treizeci de ani de la naşterea sa şi a primit Sfântul Botez chiar din mâinile tatălui său, dar voia ca îndată să se lepede de lume şi să se ducă în pustie. Oprit însă, de tatăl său, a petrecut lângă dânsul, acasă. Şi şi-a pus orânduială ca niciodată să nu înjure, nici să cheme numele lui Dumnezeu în deşert, şi a păzit aceasta pană la sfârşitul vieţii sale. Neîncetat stătea la citirea dumnezeieştilor cărţi, în gândirea de Dumnezeu petrecând ziua şi noaptea, de multe ori văzând pe Hristos în vedenie.
Este hirotonit preot de tatăl său, iar după aceea episcop, de către Sfântul Grigorie de Nyssa şi de tatăl său, Grigorie.
Prima sa episcopie se chema Episcopia Zasimelor.
Se simţea oarecum stingher în postura în care se afla, căci mereu avusese dorul de sihăstrie, dar niciodată cererilor creştinilor şi mai ales atacurile arienilor din acea perioadă nu îi dădeau pace. De multe ori, Sfântul Grigorie Teologul mergea la Sfântul Vasile în vizită la Cezareea şi mergând la schitul pe care îl avea Sfântul Vasile pe malul râului Iris, acolo mereu se ruga şi făcea tâlcuiri Sfintei Scripturi, cei doi alcătuind Filocalia lui Origen.
De multe ori şi Sfântul Vasile îl vizita pe prietenul Grigorie la schitul sau de la Arianz - Tiberinii, o regiune destul de apropiată de Nazianz.
Sfântul Grigorie cu tatăl său, l-au susţinut pe Sfântul Vasile la urcarea pe tron şi tot el alături de Sfântul Vasile, Eusebiu de Samosata, Petru al Sevastiei şi Sfântul Grigorie de Nyssa se luptau cu arianiștii.
Înainte de moartea prietenului său Vasile din anul 379, i-a făgăduit acestuia că va merge la Constantinopol şi îi va doborî pe arianiști.
În anul 380 la 27 noiembrie este întronizat că Episcop al Constantinopolului. Ţine câteva cuvântări în Biserica Anastasiei (Biserica Învierii) unde învie ortodoxia şi îi doboară pe arieni.
Aceştia pun mai multe atacuri la cale împotriva sa vrând să îl asasineze la un moment dat, dar prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Sfântul a fost ocrotit. Arianiștii pierdeau teren în fața Ortodoxiei şi lumea îl iubea pe Sfântul Grigorie.
Către sfârşitul vieţii pleacă de pe tronul din Constantinopol undeva după anul 383, îşi face testamentul, dă toate averile sale Bisericii lui Hristos, şi se retrage la Schitul sau de la Arianz. Acolo trăieşte în sihăstrie, dar nici acolo nu are pace din pricina arienilor care deţineau numeroase pământuri pe lângă zona unde Sfântul Grigorie îşi avea Schitul.
Pleacă după aceasta la Karvali unde îşi dă sufletul în mâinile Împăratului Hristos. Trecerea sa la cele veşnice a avut loc în dată de 27 ianuarie 390 doar cu patru oameni în mica sa chilie de la Karvali. Doi călugări Eustatie şi Eupraxia, prieteni ai săi şi ucenici de la Nazianz şi cu 2 ciobani. Acesta a fost sfârşitul pe care şi l-a dorit marele teolog al Bisericii căci a zis: “Nu am dorit tronurile şi slava lumii, nu am vrut palate de aur şi le-am preferat pe cele din ceruri după cum ne-am îndemnat Mântuitorul Iisus Hristos. Nu vă strângeţi comoara aici, căci o mănâncă rugina şi adunaţi-vă comoara nepieritoare în Ceruri unde nimic nu o poate atinge.”
Un frumos citat al Sfântului Grigorie Teologul
“În ziua în care am aflat credinţa în Sfânta Treime şi am putut-o pricepe cu adevărat luminat fiind de Duhul Sfânt, lumea a murit faţă de mine şi eu faţă de lume, şi toată viaţa mi-am dedicat-o studiului şi rugăciunii către Preasfânta şi de Viaţă Făcătoare Treime.”
Treimei de Arhierei, arătători ai Dumnezeieştilor taine ,Temple ale Duhului Sfânt care acum sălăşluiţi în lumina cea neînserată şi vedeţi pe Marele Domn şi Mântuitor Iisus Hristos, rugaţi-l pe acesta, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.
Texte: Cristian Radu, Anul IV, Liceul „Ioan Petruș”
