Viaţa profetului
Proorocul Zaharia fiind încă în robia babiloniană avea de la Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, darul proorociei. Pe vremea când se afla în Babilonia el l-a binecuvântat pe Salatiel, din tribul lui Iuda şi i-a prevestit că i se va naşte un fiu pe nume Zorobabel care va fi guvernator al iudeilor.
Proorocul Zaharia făcea parte din seminţia lui Levi; date exacte spun că era preot, dovada dând-o cărturarul şi istoricul Vechiului Testament Neemia în Cap. 12:16 în care se face genealogia preoţilor şi a leviţilor între anii 520 şi 335. Găsim „Zaharia, preot pentru casa lui Ido. Ido era bunicul lui Zaharia, după cum întâlnim în primul verset al întâiului capitol al cărţii lui Zaharia. Zaharia fiind contemporan cu preotul Agheu, au condus rezidirea templului din Ierusalim împreună cu Arhiereul Iosua şi cu Zorobabel, carturarii Ezdra şi Neemia. Ca şi proorocul Agheu, Zaharia a fost preocupat cu reînnoirea spirituală a poporului, care din cauza robiei babilonice ajunsese cu multe obiceiuri greşite. În perioada de la reîntoarcerea din robia babilonică până la Naşterea Mântuitorului, poporul a fost condus de arhierei.
Trebuie să ştim să îl deosebim pe proorocul Zaharia despre care vorbim aici, de un alt prooroc cu acelaşi nume, care a trăit în Ierusalim între anii 835-796 i.Hr. Nici nu avem cum să îi încurcăm deoarece la acea vreme peste regatul Iuda care avea capitala la Ierusalim, domnea regele Ioas. Aici vorbim deja de o altă epocă a poporului evreu. De asemenea nu îl confundăm nici cu preotul Zaharia de la templul din Ierusalim, care era tatăl Sfântului Ioan Botezătorul şi care avea ca soţie pe Elisabeta, care se trăgea din neamul lui Aaron. Proorocul Zaharia despre care vorbim este autorul cărţii ce îi poartă numele în Sfânta Scriptură.
Contextul istoric
Circumstanţele în care a acţionat profetul Zaharia sunt similare cu cele ale profetului Agheu. În anul 539 regele Cirus a cucerit Babilonul, iar la scurt timp a dat edictul conform căruia evreii puteau să se reîntoarcă în ţara lor şi să reconstruiască templul. De menţionat că robia suferită de poporul evreu, pedeapsă pentru păcatele lor, nu a fost un lucru întâmplător. Dovada ne face cartea a doua a cronicilor sub denumirea de Paralelipomenia, întâlnită în Sfânta Scriptură Cap. 21:23: «Cine din poporul său întreg mai este printre voi? Dumnezeul sau fie cu el şi să plece!» În primul an de domnie a lui Cirus, regele Perșilor- la capătul profeţiei pe care Domnul o rostise prin gura lui Ieremia, Domnul trezise duhul lui Cirus şi i-a poruncit să vestească în scris prin toată împărăţia lui, zicând: Aşa grăieşte Cirus, regele perşilor: «Domnul, Dumnezeul cerului, mi-a dat mie toate regatele pământului şi mi-a poruncit să-I zidesc templu în Ierusalim, în Iudeea. Cine din poporul său întreg mai este printre voi? Dumnezeu sau fie cu el, şi să plece!» Atunci s-au întors în Babilon ca la 50 000 de iudei aflaţi sub conducerea civilă a lui Zorobabel şi sub cea religioasă a marelui arhiereu Iosua.
Bazele templului au început a se pune încă din anul 537 i.Hr. după cum spune cartea lui Ezdra Cap. 1-5.
Cartea proorocului Zaharia este de o reală importanță chiar dacă este socotită a 11 a între proorocii. După proorocul Isaia, proorocul Zaharia prezintă cele mai multe învăţături hristologice, dar şi la propovăduirea apostolilor. Din pricina lungimii tâlcuirii lor, nu se cuvenea să obosim cititorii şi am făcut o selecţie a celor mai importante proorocii.
Exegeza cărţii proorocului Zaharia
Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos
Bucură-te şi te veseleşte fiică a Sionului, căci iată Eu vin să locuiesc în mijlocul tău, zice Domnul Cap 2:10
Răsăritul este numele lui Zaharia 3:8, 6:12
Sfântul Atanasie tâlcuind acest verset vede în el proorocie referitoare la Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos din Sfânta Fecioară, dar şi o legătură cu versetul 6 din Psalmul 2 «Iar eu sunt pus împărat de El peste Sion, muntele cel sfânt al Lui, vestind porunca Domnului.»
Ca Dumnezeu întrupat, Mântuitorul nostru este un împărat peste muntele Sionului unde se află Ierusalimul, căci mereu când Mântuitorul învăța în templu, dar şi în împrejurimile Ierusalimului, mulţime de oameni veneau la El pentru a asculta cuvintele învăţăturilor Sale dumnezeieşti. Cu adevărat învăţătura Mântuitorului Hristos era hrană duhovnicească pentru mulţi oameni căci nu numai cu pâine va trăi omul ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.
Mântuitorul este numit „Răsăritul cel de sus”, după cum vedem şi din proorocia lui Balaam din Cartea Numerelor 24:17 „O stea va răsări la Iacob, un om se va ridica din Israel”. Aceasta proorocie se împlineşte în persoana lui Iisus Hristos, căci El este adevăratul soare al dreptăţii care a risipit întunericul acestui veac şi a izbăvit neamul omenesc de la veşnică moarte pricinuită de Adam, căci toţi cei morţi în Adam au fost înviaţi întru Hristos.
Acest nume de Răsărit, încă este şi mai potrivit Mântuitorului, căci El a risipit întunericul neştiinţei şi al răutăţii. El este „Lumina ce luminează în întuneric” şi cel care umblă în această lumină, ştie unde merge şi nu se împiedică în marea sărată a acestei vieţi.
În fiecare an din mărturiile creştinilor care merg în pelerinaj la Betleem, auzim că se arată în Ajunul Naşterii pe cer o stea, care, când stă, când se mişcă, asemeni celei care s-a arătat la Naşterea Mântuitorului.
Intrarea Mântuitorului în Ierusalim
Zaharia 9:9 «Bucură-te foarte fiică a Sionului, veseleşte-te fiică a Ierusalimului, căci iată împăratul tău vine la tine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei.»
Acest lucru îl găsim şi la patriarhul Iacob în Cartea Facerii 49:11 «Va lega de vită asinul lui şi de cepul viei pe mânzul asinei, asinul Lui.»
Mântuitorul în Evaghelia de la Matei le spune ucenicilor săi să aducă o asină şi un mânz al acelei asine pentru a intra pe el în Ierusalim. Înţelesul duhovnicesc al acestui lucru ni-l fac nouă cunoscut Sfinţii Părinţi; asina simbolizează poporul iudeu, iar mânzul asinei simbolizează Biserica Neamurilor (popoarele păgâne care au fost convertite prin trimiterea apostolilor la propovăduire).
Sfântul Iustin Martirul spune că aceste două animale, asina împreună cu mânzul sau, sunt o prevestire a faptului că o parte a iudeilor şi a multe din popoarele păgâne vor crede în Mântuitorul Iisus Hristos. Puiul de asină sălbatic este asemănat aici cu barbaritatea popoarelor păgâne care au primit propovăduirea apostolilor şi au lăsat armele şi suliţele lor pentru a accepta credinţa în Sfânta Treime, în Înviere şi în Viaţa Veşnică.
Dezlegarea asinei şi a mânzului ei de către ucenicii Mântuitorului, reprezintă ieşirea la propovăduire a apostolilor şi scăparea popoarelor păgâne din mâinile Satanei prin învăţătura Evangheliei sub călăuzirea harului Prea Sfântului Duh.
Vremea Judecăţii Mântuitorului Iisus Hristos
Zaharia 14:6-7 «În vremea aceea nu va fi nici lumină, ci frig şi ger. Va fi o zi desigur deosebită pe care Domnl singur o ştie, nu va fi nici zi, nici noapte, ci în vremea serii va fi lumina.»
Sfântul Chiril întreabă, „Spuneţi-ne proorocilor cum va fi ziua Răstignirii Domnului, cum va fi când se va răstigni?”
„A fost răstignit în ceasul al 3-lea, iar de la ceasul al 6-lea până la ceasul al 9-lea a fost întuneric mare (de la ora 9 dimineaţa până la 3 după amiază) cu adevărat frig şi ger a fost căci Sfântul Apostol Petru s-a apropiat de foc să se încălzească.” (Marcu 14:54)
Cu adevărat nu a fost nici zi, căci soarele şi-a urmat cursul său firesc, dar nici noapte nu a fost căci în vremea serii, a fost lumină.
Învierea Mântuitorului
Zaharia 9:11 «Iar pentru Tine, pentru sângele legământului Tău, voi da drumul robilor tăi din fântâna fără apă.»
În aceste verset, vedem pe Dumnezeu Tatăl adresându-se Mântuitorului ca om, căci jertfă Mântuitorului este îndreptată către Dumnezeu Tatăl pentru păcatele noastre. Se arată aici că, datorită jertfei Mântuitorului Iisus Hristos şi a pogorârii lui la iad, toţi drepţii Vechiului Testament, dar şi cei care au vieţuit cum se cuvine după legea morală, căci nu ar fi fost corect ca Dumnezeu să îi scape doar pe cei drepţi ai Vechiului Testament, ci şi pe toţi oamenii care au vieţuit şi au iubit pe aproapele şi au avut cunoştinţă, din natură, şi din buna rânduire a universului, a anotimpurilor, a anilor, că există Dumnezeu.
Sfântul Chiril îi atribuie iadului această însuşire de fântâna fără apă, căci până la urma asta este iadul, un loc unde omul însetează de cunoştinţă lui Dumnezeu, ba chiar încă şi mai rău, uita că mai există Dumnezeu sau cine este El. Este închis într-o lume a propriilor lui gânduri rele. Această mergere la iad fiind proprie tuturor oamenilor până la venirea Mântuitorului datorită faptului că raiul era închis pentru păcatele primilor oameni, „pe când în rai, râuri de apă veşnică curg în pântecele celui ce crede”. Versetul acesta trebuie înţeles că o revărsare de daruri duhovniceşti ale Sfântului Duh.
Înălţarea Mântuitorului Hristos de pe Muntele Măslinilor
Zaharia 13:6 - 14:4 «Şi în vremea aceea se vor sprijini picioarele Lui pe muntele Măslinilor, care este în fața Ierusalimului, la răsărit, iar muntele Măslinilor se va crăpa din două de la răsărit la apus.»
Această pericopă se citeşte şi în una din paremiile (învăţături) la Vecernia dinaintea Înălţării Domnului.
De asemenea cartea proorocului Zaharia mai face referire la Sfinţii Apostoli, la Antihrist, la Sfârşitul Veacurilor şi la cea de-a doua venire a Mântuitorului.
Proorocul Zaharia este înaintea tronului Presfintei Treimi, mijlocind necontenind pentru mântuirea sufletelor noastre, pentru aceea şi noi grăim către dânsul, „Având pe Dătătorul de Lumină ascultător al rugăciunilor tale, pe acela roagă-L să ne dăruiască nouă pacea Sa cea mai presus de minte, totdeauna acum şi pururea şi în vecii veciilor, Amin!”
Text: Cristian Radu, Liceul
„Ioan Petruș”, Anul IV
