Învierea lui Hristos și importanța ei universală
Învierea Domnului este evenimentul fără pereche în istoria lumii. Importanța sa întrece absolut tot ceea ce se poate întâmpla în Univers, deoarece este o acțiune unică, și Supranaturală a Dumnezeului celui Viu, întrupat în persoana divino-umană a lui Hristos Iisus. Singurul lucru care poate fi comparat cu acest mare eveniment este crearea lumii. Dar nici crearea lumii, de către Dumnezeu Tatăl prin Fiul și desăvârșită prin Duhul, nu poate fi considerat eveniment istoric, deoarece, acea stare din Raiul Edenic, nu era supusă timpului, ci era o stare în care erau toate făpturile, într-o nestricăciune și harul lui Dumnezeu era prezent în toate lucrurile înconjurătoare. De asemenea crearea lumii nu poate fi explicată de nici o formă inteligentă din acest univers, ci doar mărturisită că există. Martori, fiind doar Sfinții Îngeri la crearea lumii. Revenind la importanța universală a evenimentului Învierii, constatăm că Învierea lui Hristos, este pârga vieții celei veșnice pentu toți creștinii de pretutindeni din toate timpurile și din toate locurile. El este un eveniment petrecut în istorie, dar în același timp este mai presus de istorie, deoarece influențează întreaga omenire, toată lumea măsurând timpul prin notița Î.Hr. și D.Hr., dar totodată descoperindu-se omenirii că viața noastră nu aparține numai cotidianului vietii în timp.
Învierea lui Hristos aruncă o lumină asupra Eshatologiei. Acest lucru ne face pe noi oamenii viețuitori în timp, să ne deschidem spre ceva mai bun. Acum lumea știe că moartea poate fi biruită prin Înviere și astfel se poate ajunge la viața veșnică. Este un eveniment mai presus de istorie, deoarece persoana care produce evenimentul, nu este un simplu om, care înviază printr-o putere Dumnezeiască primită din afară, de la altă persoană, așa cum avem cazul proorocilor Ilie care îl înviază pe proorocul Iona și al Proorocului Elisei care înviază doi oameni în istoria Vechiului Testament. Acești doi prooroci au primit puterea de la Dumnezeu pentru aceste minuni. Fiul lui Dumnezeu prin Învierea Sa, Sfințește timpul și îi dă un sens, dar o face prin puterea Sa Proprie, având acest plan din veșnicie. Lumea aceasta a fost construită fiind un rod al Iubirii Trinitare, dar totodată Sfânta Treime a avut planul ca aceasta să devină sub timp o Hristosferă. Astfel, sub timp, cea de a doua persoană a Sfintei Treimi (Fiul lui Dumnezeu), Cel prin care au fost făcute toate ca Dumnezeu, la începutul lumii, fie Domnii, fie începătorii, fie stăpânii, Fiul se întrupează ca om și își manifestă dragostea sa și ca om față de Dumnezeu Tatăl și ca Dumnezeu față de oameni.
Prin acest eveniment supranatural, în care revelația supranaturală a lui Dumnezeu, cel în Treime este prezentă în timpul nostru, se arată puterea pe care Dumnezeu o are, de a da cosmosului acesta, o direcție și își manifestă puterea Proniatoare asupra lui.
Aceste fapte minunate s-au răsfrânt și asupra naturii, biserica exprimând prin Prohodul Domnului anumite stări sufletești, în care tot universul plânge pentru moartea Mântuitorului. Anumite evenimente cosmice s-au petrecut în timpul patimilor Domnului: “Pământul de frică s-a mișcat și luceafărul lumina și-a ascuns, apunând a ta lumină sub pământ”, dar și puterile îngerești au fost foarte înspăimântate:”Prins-au fost de frică Dumnezeieștile cete când te-au văzut mort Doamne”. Dar în starea a treia s-au auzit cuvintele “Primăvara Dulce”. Prin aceste cuvinte se arată că de când Hristos a înviat, lumea aceasta a intrat într-o Primăvară Cosmică, în așteptarea celei de a opta zi, când Hristos care este slava noastră se va arăta. Atunci cei morți întru Hristos vor Învia. Aceste cuvinte arată că acest univers la sfârșitul veacurilor, va suferi o transfigurare datorită Învierii lui Hristos. Datorită faptului că cea de a doua persoană a Sfintei Treimi, a luat în ipostasul Său Divin și natura umană, devenind astfel o persoană compusă, dă posibilitatea ca universul acesta să fie transfigurat.
Lumea aceasta era bolnavă de lepra păcatului, iar prin Învierea Sa, Mântuitorul o scoate din această stare, arătând că se poate face din natura omenească un mijloc de deplină spiritualizare. Hristos prin Învierea Sa scoate firea omenească din starea de păcătoșenie în care s-a rostogolit, înălțând-o la o stare a cărei bogăție și plenitudine nici nu ni le putem închipui. În Iisus Hristos viața cea nouă, Eshatologică, e realizată. El este începătura celor adormiți, dar și începătura pentru întregul univers după cum spune și Cântarea din Canonul Învierii.
“Acum toate de lumină s-au umplut și cerul și pământul și cele de dedesubt, deci să prăznuiască toată făptura, Învierea lui Hristos”. Noi trăim mai departe în istorie, dar cu ochii duhovnicești ațintiți acolo unde este Hristos mai presus decât toată Începătoria și Stăpânia, știind că acolo vom fi ridicați și noi, în Împărăția Părintelui luminilor.
Învierea ca mijloc de Spiritualizare a Cosmosului
Biserica a ales citirea Pericopiei din Evanghelia de la Ioan în noaptea Sfintelor Paști. Lucrul acesta nu este întâmplător, deoarece la început toate au fost zidite prin “Logos” și acum toate au fost înnoite prin “Logosul Întrupat”.
Aceste versete sunt de o frumusețe inimaginabilă dar și de o înaltă spiritualitate: “La început a fost cuvântul și cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era cuvântul, toate acestea prin Dânsul s-au făcut și nimic fără de Dânsul nu s-au făcut”.
Aceste versete arată Deoființimea Fiului cu Dumnezeu Tatăl, dar și faptul că Fiul lui Dumnezeu era din Veci împreună cu Tatăl, dar ca persoană diferită de El. Aici, Dumnezeu Fiul este denumit “Cuvânt”, în limba noastră românească, iar în greacă, limba în care a fost scrisă originalul Evangheliei de la Ioan, apare termenul “Logos”, exprimând în cazul de față și înțelesul de știință sau rațiune. Sfântul Ioan Teologul când a scris Evanghelia prin termenul de “Logos” a vrut să arate că cea de a doua persoană a Sfintei Treimi este suprema rațiune din acest univers, cel ce a gândit însușirea inițială a fiecărui lucru pe care îl vedem în lume, încă dinainte de facerea ei. El ca și cuvânt al Tatălui, a hotărât împreună cu Tatăl și cu Duhul în Sfatul Treimic să creeze pe om, ca pe un inel de legătură al naturii cu Dumnezeu, omul fiind alcătuit din cele 4 stihii ale naturii, dar totodată având și viață trupească asemeni animalelor, dar și spiritual, asemenea îngerilor. Cum omul nu s-a arătat deplin comunicativ cu Dumnezeu, Adam refuzând harul și supunându-se șarpelui, la plinirea vremii sub timp, cuvântul asumându-și firea omenească în cadrul propriului său ipostas divin, devenind o ipostasă compusă, (Divino-Umană), face din firea omenească un mediu de maximă transparență duhovnicească. El este cel ce își sfințește propriul său trup, prin puterea sa Dumnezeiască și astfel și întreg cosmosul datorită faptului că la el este plinătatea vârstei bărbatului desăvârșit și arhetipul ființei omenești. Din starea de Înviere a lui Hristos iradiază toată lucrarea sa harică, împreună cu a Duhului celui Sfânt, în lume.
Învierea din punct de vedere dogmatic
În timpul patimilor sale pe cruce, Hristos spune: “Părinte în Mâinile Tale îmi dau Sufletul”. Arată o predare a unei vieți exemplare duse pe pământ, dar și darea sufletului său în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, îndemnându-ne să facem și noi așa. Sufletul predat Tatălui, nu se duce direct în Rai, ci datorită faptului că din cauza păcatelor primilor oameni, toți oamenii mergeau la iad, așa face Mântuitorul, pentru a propovădui și neamurilor Evanghelia, dar a și elibera pe drepții Vechiului Testament. Motivul pentru care în Icoana Pogorârii la iad, vedem pe Sfinții Prooroci, pe Adam și Eva, dar și pe Ioan Botezătorul prezentându-l pe Mântuitorul celor din iad, arătând că el la cunoscut si pe pământ. Aici în iad, sufletul lui Hristos unit cu Dumnezeirea, se simte și ca un frate al celor din iad, dar și ca un creator al lor, și iubindu-I pe toți îi cheamă la pocăință, deoarece păgânii nu avuseseră ocazia să țină Legea Vechiului Testament, pentru a aștepta venirea lui Mesia și pentru a fi eliberați din Iad. Mântuitorul le-a dat această putere neamurilor aici în iad, pentru cine a voit să se pocăiască. Biserica chiar dacă nu admite că în iad nu se poate pocăi nimeni aici este o situație diferită, cum a fost cu tâlharul de pe cruce, sufletele din iad fiind în prezența Fiului lui Dumnezeu.
Reprezentarea Iconografică vrea să ne arate că Hristos încă din iad, începe să își îndumnezeiască sufletul, dar în același timp conlucrează cu Harul Duhului Sfânt. Razele luminoase ce ies din Mântuitorul reprezintă energiile necreate ale Duhului Sfânt, pe care Hristos l-a primit la Bobotează, pentru a îl înrădăcina în firea omenească. Aici în iad, Mântuitorul eliberează din Duhul Sfânt asupra sufletelor din iad, pentru ca aceștia să fie descuiați din încuietorile iadului și pentru a îi face să primească propovăduirea Sa.
Este important să precizăm că în Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, este activă întreaga Sfântă Treime, deoarece faptul că Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, este manifestarea iubirii față de lume a Sfintei Treimi, și prin aceasta Sfânta Treime vrea să pună o bază, un fundament, pentru eternitatea iubirii sale arătându-și dragostea și comuniunea față de noi, prin cea de a doua persoană a Sfintei Treimi. Sfânta Treime a fost mereu activă în toate momentele din viața Mântuitorului Iisus Hristos, la Naștere, la Bobotează, la Schimbarea la Față, la Înviere. Învierea nu se poate explica fără Sfânta Treime, deoarece comuniunea Treimii reprezintă viața infinită care se găsește în conținutul acestei comuniuni de persoane supreme. Prin Învierea lui Hristos, se arată culminanța puterii supranaturale a Sfintei Treimi în realitatea noastră temporală. Prin unirea celor două firi în Hristos, este posibil ca Fiul lui Dumnezeu să intre în legătură cu noi, iar prin Învierea Sa, este posibilă comunicarea vieții Sfintei Treimi, care dorește să ne facă și pe noi părtași ai vieții veșnice împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos.
În încheierea acestui cuvânt adresăm tuturor cititorilor frumosul salut “Hristos a Înviat”. Aceasta este cea mai mare bucurie a unui creștin. Această sărbătoare ne dă speranța că lumea nu este închisă în ea, și mărturisind că Iisus Hristos a Înviat, ne însușim și noi rolul de “Apostoli”, nu cu aceeași anvergură și importanță pe care au avut-o Ucenicii Domnului care au răspândit acest mesaj al vieții celei veșnice și a Împărăției Preasfintei Treimi. Dar, totuși chiar dacă ei sunt cei ce au dus greul, măcar noi putem să culegem roadele, și să mărturisim faptul că Fiul lui Dumnezeu a Înviat!
A Treimii celei mai presus de minte, Fie slava și puterea în Vecii Vecilor, Amin!
Text: Cristian Radu, Liceul
„Ioan Petruș”, Anul IV
