Înălțarea Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului Iisus Hristos
„Ieșit-am de la Tatăl și am venit în lume, și acum iarăși las lumea și mă duc la Tatăl”.
Acestea au fost cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos înainte de Patimile sale. Mântuitorul a venit în lume din voința sa proprie, după un plan stabilit din veșnicie împreună cu Dumnezeu Tatăl și cu Dumnezeu Duhul Sfânt. Mântuitorul a venit în lume ca să ne dea nouă un model fundamental de viață. A primit Duhul Sfânt în firea sa omenească pentru a îl înrădăcina în firea omenească și a îl răspândi peste lume. De la Sfânta Înviere, sărbătorită acum patruzeci de zile, Duhul Sfânt a copleșit trupul lui Hristos, iar prin Sfânta Înălțare, Mântuitorul urcă către starea de deplină îndumnezeire.
Ne vom strădui să privim această mare sărbătoare a ortodoxiei din punct de vedere Istoric - Scripturistic - Dogmatic și Simbolistic.
Din punct de vedere istoric, Înălțarea Mântuitorului Iisus Hristos are loc la 40 de zile după învierea Sa din morți. Scopul Mântuitorului Iisus Hristos înviat era acela de a îi încredința pe ucenicii săi că el a înviat cu adevărat. El în acest timp se arată oamenilor care l-au cunoscut în viață. Mântuitorul în această viață de după învierea Sa, nu mai face parte din planul terestru, ci natura sa omenească este deplin spiritualizată nemaifiind supusă legilor naturii, devine asemeni Sfinților Îngeri nemaifiind marginit de uși, de spațiu și timp. Natura Mântuitorului este una plină de slavă în care duhul sfânt a copleșit trupul Mântuitorului. El se arată ucenicilor săi la Marea Galileii, pe drumul către Emaus, dar nu este recunoscut imediat, dovadă că trăsăturile ființiale ale Mântuitorului sunt acum deplin îndumnezeite. În acest timp Mântuitorul s-a arătat multor oameni din Ierusalim pentru a îi încredința de Învierea Sa. Să începem întâi cu expunerea Scripturistică a datelor. Mântuitorul înainte de patimile sale poartă o discuție în care îi încurajează pe ucenicii săi pentru greutățile ce vor urma.
În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt. Iar de nu, oare v'aș fi spus Eu vouă că mă duc să vă pregătesc loc? „Și de vreme ce mă voi duce și vă voi pregăti loc, iarăși voi veni și vă voi lua la mine, pentru ca acolo unde sunt Eu să fiți și voi. Voi știți și unde mă duc Eu, și calea”. Toma i-a zis: „Doamne, nu știm unde te duci; iar calea, cum o putem ști?”
Mântuitorul prin jertfa sa supremă de pe Crucea Golgotei și prin Învierea Sa, ne face nouă tuturor deschisă calea către Împărăția Părintelui Luminilor. Împărăție, drum care fusese închis cu mult timp în urmă când Adam făcuse greșeala, care a adus moartea în lume. Acum Mântuitorul afirmă nu numai că ni s-a făcut cale către Tatăl, dar spune și în casa Tatălui Meu multe locașuri sunt. Aceste lăcașuri reprezintă slava și bucuria pe care o va primi fiecare om după moartea sa, în mod provizoriu la judecata particulară, iar după judecata universală, deplin, noi atunci fiind înviați și cu trupul.
Revenind la Înălțarea Mântuitorului el urcă spre cer, ca o pârgă a celor adormiți din veacuri. Acum el urcă ca un ambasador al omenirii la Dumnezeu Tatăl. Mântuitorul Iisus Hristos, merge la ceruri pentru a reprezenta întreaga omenire înaintea Sfântului Părinte. Viața intratrinitară a Treimii nu este afectată cu nimic de această Înălțare a Mântuitorului deoarece, chiar dacă Dumnezeu Fiul s-a întrupat, a murit și a înviat cu trupul, aceste lucruri sunt de domeniul ce țin de Hristologie, neafectând deplina comeniune a vieții treimice. Sfânta Treime având posibilitatea să trăiască pe mai multe nivele de existență. Mântuitorul așadar se înalță de pe muntele Măslinilor. Adunați aici toți apostolii primesc binecuvantarea de la Mântuitorul Iisus Hristos.
În icoana înălțării se arată de obicei arhanghelii care sunt cu Mântuitorul, înălțându-se acest loc este anunțat de mai înainte prin proorocul Isaia: “Cine este acesta care vine din Edom? Ce este cu roșeața hainelor lui?” Aceasta a fost nedumerirea care au avut-o sfinții îngeri, și întrebarea pe care i-au pus-o mântuitorului care se înalță la ceruri. Ei nu erau obișnuiți ca oamenii să se înalțe la ceruri știind că raiul fusese închis. Dar arhanghelii care erau cu Mântuitorul Isus Hristos zic: „Ridicați căpetenii porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra împăratul slavei”. Arhanghelii care erau din treptele cele mai de jos au primit această onoare de a fi cei ce poruncesc ierarhiilor celor mai de sus să ridice porțile cele veșnice. Această faptă minunată arată faptul de ce mare vrednicie au fost sfinții arhangheli care au fost însărcinați să le poruncească și celor mai de sus să ridice porțile cele veșnice, ei fiind activi nu numai acum dar și în trecut, fiind, și cei prin care Dumnezeu a transmis și revelat, în anumite situații, poporului evreu anumite mesaje.
Partea dogmatică
Mântuitorul Iisus Hristos se înalță la ceruri pentru a ședea de-a Dreapta Tatălui, arătând slava pe care o primește fiul lui Dumnezeu și ca om.
Prin șederea de-a Dreapta Tatălui înțelegem starea de deplină pnemvatizare a cuvântului întrupat. Mântuitorul se ridică și ca Dumnezeu întrupat și este primit și ca om în comuniunea Sfintei Treimi, fără a face vreun adios Treimii. Și acum întreaga Sfântă Treime lucrează, deoarece și înălțarea este un eveniment la fel de crucial ca și celelalte momente din viața pământească a lui Iisus Hristos. Pe măsură ce se înalță își îndumnezeiește trupul prin intermediul Perihorezei Hristologice, Duhul Sfânt sub chipul norului îl înalță, iar Dumnezeu Tatăl se bucură că Fiul său în chip omenesc a biruit moartea definitiv și îl privește ca pe un ambasador al omenirii în împărăția luminilor. Există o lucrare a fiului lui Dumnezeu în noi prin Duhul Sfânt după înălțare. Fiul lui Dumnezeu înălțat lucrează prin Duhul Său Sfânt ce iradiază din trupul său pnevmatic pentru a ne ajuta să parcurgem și noi același drum pe care l-a parcurs mântuitorul Iisus Hristos. Duhul Sfânt ne conduce pe drumul spre înviere, ajutându-ne să ne spiritualizăm. Toată lucrarea Duhului Sfânt ce vine peste omenire și peste biserică, este din trupul pnevmatic al mântuitorului. Aceasta nu o putea face fiul lui Dumnezeu fiind încă pe pământ deoarece nu era încă deplin pnevmatizat și trupul nu ajunsese la deplina stare de îndumnezeire. Acesta este înțelesul cuvintelor, „de nu mă voi duce Mângâietorul nu va veni”. Ce l-ar fi împiedicat pe Mângâietor să vină cât Mântuitorul era pe pământ? Faptul că noi nu putem să primim Duhul Sfânt decât din persoana divino-umană a lui Hristos, astfel natura noastră nu l-ar putea primi, este mult prea puternic pentru firea noastră păcătoasă. Dacă Duhul ar fi venit din alt plan decât din cel al trupului fiului lui Dumnezeu înalțat, atunci ar fi fost un locțiitor al lui Hristos, ca în papalitate. Duhul Sfânt este cel ce purcede din Tatăl și se dă prin Fiul. Fiul nu poate fi lipsit de Duhul niciodată. Cât era pe pământ Mântuitorul, relația cu Duhul Sfânt a oamenilor, se făcea prin Mântuitorul, acum dat fiind faptul că, înălțarea suprimă vizibilitatea lui Hristos Iisus din planul istoric este nevoie de Duhul Sfânt pentru a îl aduce pe mântuitorul înaintea noastră prin ochii noștri lăuntrici.
Înălțarea din punct de vedere spiritual
În Vechiul Testament toate darurile veneau din cer, deoarece atunci se umplea lumea de jos prin urmașii lui Adam cel Căzut. Adam căzând a tras cu el toată omenirea și era nevoie ca Dumnezeu să trimită anumite revelații pentru a întoarce neamul omenesc la credință. Astăzi se răstoarnă aceste bariere, astăzi umanitatea noastră se înalță mai presus decât toată începătoria și stăpânia, astăzi înțelepciunea cea de multe feluri se face cunoscută lumii îngerești prin Hristos. Acum și sfinții îngeri știu slava la care va fi ridicată firea noastră omenească.
Mântuitorul prin înălțarea sa la cer sfințește timpul și spațiul. Urcarea sa la cer este una lină, vrea să dea răgaz apostolilor, sa îl privească să se bucure că umanitatea noastră asumată de Fiul lui Dumnezeu se înalță la ceruri. Putea să ia tronul împărătesc deodată, dar voiește să treacă și pe la fiecare ceată îngerească pentru ca și lumea îngerească să se bucure.
Norul pe care îl vedem în icoana înălțării Mântuitorului, este simbolul duhului sfânt care a fost prezent și la Schimbarea la Față. Mântuitorul este nelipsit de Duhul Sfânt. Acest nor l-a luat acum de pe pământ pentru a îl înălța la ceruri, nu pentru că mântuitorul nu s-ar fi putut înălța singur, ci pentru a arăta dragostea trinitară. Același nor îl va aduce la sfârșitul veacurilor, „când va veni fiul omului pe norii cerului întru slava Tatălui Său”.
Înălțarea Mântuitorului Iisus Hristos este o pârgă, care ne arată că lumea nu este închisă în sine, că lumea aceasta nu poate fi ultima realitate. Este de asemenea un eveniment apofatic (supranatural) care ne deschide și o perspectivă asupra faptului că universul acesta pe care îl cunoaștem nu este format decât din corpurile acestea cerești. Spațiul nu se limitează numai la sistemul nostru solar, și la „Milioanele de Galaxii”, ci dimpotrivă din punct de vedere ortodox, după cum zice sfântul Vasile cel Mare în omiliile la Hexaimeron. A fost o stare mai veche decât lumea aceasta, o stare ce se poate contempla cu mintea omenească. În acea stare mărețul creator a adus la existența finită spiritual duhovnicești, lumini secundare pentru a își arăta infinita bogăție de a crea. „Acolo s-a înălțat Mântuitorul Iisus Hristos, în lumea nevăzută, a duhurilor celor mai presus de lume.
Acolo ne așteaptă Hristos pe noi toți. Întreaga omenire trebuie să devină o pan-umanitate având ca model pan-unitatea sobornicească îngerească, Lumea aceasta este făcută după obârșia celor de sus. Ortodoxia mărturisește că nu putem ști nimic despre acea lume, ea nu este localizabilă într-un mod geografic, totuși poate fi percepută cu ochii sufletului. Se găsesc relatări în viețile sfinților, care au fost răpiți în rai. Acestea sunt doar câteva exemple din viețile sfinților, dar ce este cel mai important, faptul că astăzi lumea de sus se umple, astăzi știm că oricine poate să treacă prin vămile văzduhului, știind că are calea deschisă și sfințită de Mântuitorul Iisus Hristos.
Acum și lumea îngerească s-a împăcat cu cea omenească. Împreună cu Hristos am fost sculați, împreună cu el am fost așezați în împărăția cerurilor.
Peste zece zile vom prăznui Pogorârea Duhului Sfânt peste biserică. Până atunci să petrecem în rugăciuni, în psalmi și în cântări duhovnicești.
A Treimii celei mai presus de minte fie slava și puterea în vecii vecilor, Amin!
Text: Cristian Radu, Liceul
„Ioan Petruș”, Anul IV
