Sfântul Maxim Mărturisitorul (580-662), a fost teolog și scriitor mistic ortodox. S-a născut în jurul anului 580 la Constantinopol, într-o familie aristocrată, care s-a îngrijit să-i dea o educație aleasă. Datorită culturii sale deosebite, este remarcat și ajunge secretar prim al împăratului Heraclie. După o activitate relativ scurtă, în anul 1964, părăsește preocupările și onorurile lumești și îmbrățișează viața monahală la mănăstirea Chrysopolis-Scutari, de pe cealaltă parte a Bosforului, ajungând să dețină funcția de stareț al acestui așezământ monahal. În anul 626, în timpul invaziei persane se refugiază în Africa, în timpul șederii la Cartagina, iar în 645, a avut loc o controversă hristologică între el și Pyrrhus, ex-patriarhul Constantinopolului, în prezența guvernatorului Grigorie și a mai multor episcopi. Maxim a obținut o victorie clară împotriva lui Pyrrhus și a susținătorilor acestuia care promovau erezia monotelită, ideologie susținută la curtea bizantină și de teologii acesteia.

Monotelismul a apărut într-un context de urgență. Fiind confruntat cu primejdia persană, împăratul Heraclie a fost sfătuit să facă pact cu monofiziții de la granița orientală a imperiului. Acest pact urma să se facă pe baza unui compromis, care, lăsând deoparte problema celor două firi în Hristos, obligă cele două partide, monofizita si duofizita, să admită o singură lucrare în El. Prima personalitate creștină câștigată la această nouă învățătură a fost episcopul orthodox Cyrus din Phasis, care, drept răsplată, a fost ridicat pe scaunul de patriarh al Alexandriei în anul 630. După o perioadă de trei ani, în 633, ortodocșii și monofiziții iscălesc formal pacea între ei.
Sofronie sesizează pericolul noii învățături și se duce la Cyrus, rugându-l în genunchi să renunțe la ea și în consecință la publicarea pactului. Neavând succes, Sofronie merge la Constantinopol pentru a-l întâlni pe patriarhul de aici, Serghie, pe care îl convinge să nu se vorbească nici de una și nici de două lucrări în Hristos. Sofronie ajunge patriarh al Ierusalimului. Serghie publică o scrisoare sinodală în sensul înțelegerii și ia legătura cu Honoriu care este și el de acord să păstreze tăcere în problema în cauză, însă afirmă că în Hristos era o singură voință. La rândul lui, Sofronie publică și el în același an, 634, o scrisoare sinodală în care face distincție între cele două lucrări în Hristos, fără însă a spune deschis că sunt două. Urmează o perioadă de relativ calm, până în 638, când împăratul publică Ecthesis-ul său, ceea ce provoacă o reacție puternică din partea grupării ortodoxe, în cadrul căreia Maxim ocupă un loc de frunte. Disputa din Africa, din 645, se înscrie în contextul acțiunilor îndreptate împotriva Ecthesis-ului imperial, în același timp, sunt ținute mai multe sinoade locale în Africa, care au condamnat monotelismul. În 648, împăratul Constans II (641-668) dă un nou decret, Typos, prin care opera, sub grea pedeapsă, de a se mai discuta dacă în Hristos sunt două sau o singură lucrare.
Din Africa, Maxim merge la Roma, unde îl convinge pe papa Martin I să convoace sinodul de la Lateran, în anul 649, care adaugă încă o condamnare la dosarul monotelit. Maxim și Martin devin primele victime ale acestui decret imperial. În 653 Maxim este arestat, împreună cu ucenicul său Anastasie monahul, și aduși la Constantinopol în vara anului 653. În anul 655 urmează un proces, în urma căruia Maxim a fost exilat la Bizya în Tracia, iar Anastasie este trimis la Perberis. După numai un an, Maxim a fost audiat din nou și, întrucât a refuzat orice retractare, a fost transferat la Perberis. În anul 662, Maxim și Anastasie monahul, la care s-a adăugat și Anastasie apocrisiarul roman, de la care ne-a rămas o scrisoare și o culegere de silogisme anti-monotefite (Migne, PG., 90, 173-190), sunt aduși pentru o nouă audiere la Constantinopol. Întrucât nu au voit să păstreze tăcere asupra problemei dacă în Hristos exista una sau două lucrări sau voințe, au fost biciuiți și li s-a tăiat limba și mâna dreaptă în fața mulțimii, pentru a nu mai putea comunica prin grai sau prin scris.
Cei trei martiri sunt trimiși într-un al treilea exil în ținutul lazilor, pe coasta de răsărit a Mării Negre, unde Maxim, rămas monah până la sfârșitul vieții, se stinge din viață în urma chinurilor, la 13 august 662, la vârsta de 82 de ani. Pentru perseverarea lui în mărturisirea și apărarea adevărului credinței ortodoxe, Sf. Maxim va fi numit “Mărturisitorul”. Sf. Maxim a fost un teolog desăvârșit. Magistrii lui preferați au fost Sf. Grigorie de Nazianz și Dionisie Areopagitul, pe care îl identifică cu ucenicul Sf. Pavel, și asupra cărora a scris comentarii minunate. Opera pe care el a creat-o se apropie cel mai mult de ceea ce poate fi numit “sistem” teologic, datorită coeziunii, structurii și modului în care a fost concepută. El a abordat aproape toate aspectele teologiei: exegeza biblică, dogmatică, ascetică, mistică, liturgică, poezia.
Lucrări exegetice
Despre diferite chestiuni și nedumeriri din Sf. Scriptură către Talasie; este cea mai frumoasă scriere a Sf. Maxim Mărturisitorul. Talasie Libianul este un alt părinte Filocalic, care îl întreabă pe Sf. Maxim despre locurile grele din Sfânta Scriptură. Sf. Maxim ridică legea Vechiului Testament de la înțelesul literar, la un înțeles anagocic și tropologic. Scrierea se găsește în Filocalia volumul 3. Punctul de vedere din care privește Sfântul Maxim teologia este Logosul Divin. Este conceptul pe care îl dezvoltă ajutându-se de Evanghelia Sf. Ioan Teologul și de Filon din Alexandria. Sfântul Maxim fiind bun cunoscător al filozofiei îmbină rațiune discursivă, trăirea ascetică, dat fiind faptul că era călugăr care lupta cu ispitele. Sf. Maxim dă anumite definiții ale răului, arătând spre deosebire de celelalte idei preconcepute că răul nu are o existență într-un ipostas al său. Susține faptul că Lucifer împreună cu o treime din stelele cerului au căzut din mândrie, iar lupta aceasta a satanei este dusă continuu împotriva atleților lui Dumnezeu care vor să se purifice. Logosul Divin este supremul sens al existenței, iar Dumnezeu urmărește prin fiecare lucru, să deschidă persoanei omenești noi și noi sensuri care să fie actualizate prin contemplație.
Scurta tâlcuire a rugăciunii domnești
Tâlcuirea aceasta a Sfintei Rugăciuni Tatăl Nostru este un întreg tratat de mistică și etică în care Sfântul Maxim folosește un limbaj expresiv, prin care vrea să îl îndemne pe cititor la mai multă smerenie, evlavie, dar totodată ca un părinte filocalic, îndeamnă la pătimire la lipsă de egoism, de mândrie, de hulă și cel mai important lucru la smerenie. Tâlcuirea nu este la fel de complicată în limbaj ca a Sfântului Grigorie de Nyssa, dar este la obiect.
Operele Sf. Dionisie Areopagitul: sunt câteva comentarii referitoare la teologia apofatică dezvoltată de Sfântul Dionisie Areopagitul.
“Ambigua”, este a doua mare scriere duhovnicească cu substrat teologic a Sfântului Maxim, este o întreagă apologie asupra timpului împotriva diferiților gânditori influențați de teoria platonic-origenist care susțineau preexistența sufletului și socoteau lumea aceasta ca un mod de pedeapsă pentru sufletele căzute dintr-o pliormă. Erezia combătută de Sfântul Maxim seamănă destul de mult cu teoria reîncarnărilor, dar are mici diferențe.
Lucrări dogmatice:
· Opuscule teologice și polemice, împotriva monotelismului și a monofizitismului. Este vorba de o colecție de scurte disertații sau rezumate, abordând teme hristologice, cum ar fi: despre cele două firi ale lui Hristos;
· Despre cele două voințe ale unui singur Hristos, Dumnezeul nostru;
· Despre calitate, proprietate și diferență sau distincție;
· Capete despre substanță, esență și fire și despre ipostas și persoană;
· Din tratatul despre lucrări și voințe, etc;
· Cele cinci lucrări de mai sus sunt epistole de scurtă întindere către anumiți cunoscuți ai Sf. Maxim, pe care acesta încearcă, să îi facă să înțeleagă Taina Mântuitorului Iisus Hristos;
· La acestea se adaugă și tratatul de antropologie creștină: Despre suflet. Este o lucrare în care se vorbește despre suflet și despre trascedența acestuia și originea lui supranaturală.
Lucrări morale și ascetice:
· Carte de ascetică; este vorba despre neputința oamenilor de a scăpa de tirania diavolului și mila lui Dumnezeu. Afirmă faptul că lumea a fost construită Hristocentric. Decizia Logosului de a se întrupa și a veni pe pământ ca să mântuiască neamul omenesc, nu este ceva care a apărut pe nepregătite, ci a fost gândită din eternitate.
· Despre dragoste, în 400 de capitole;
· 200 capitole sau capete teologice și practice (iconomice);
· Sunt capete scurte cu o învățătură, practică și morală în care se vorbește despre felul cum atacă diavolii pe oameni. Începând de la duhul lăcomiei și continuând cu curvia, iubirea de arginți, mânia, ura, întristarea, deznădejdea. În primele 400 de capete vorbește și despre trezvie dar și despre viața aceasta pământească care este efemeră și degrab trecătoare.
· În cele 200 de capete vorbește despre Taina lui Hristos și despre Mila infinită Fiului lui Dumnezeu.
· Mistagogia, lucrare de căpătâi pentru înțelegerea simbolico-mistică a bisericii și a slujbelor liturgice.

Text: Cristian Radu

Sarbatori nationale, locale si religioase

Reclama_Otoprint