EUHARISTIA - DOCTORIA NEMURIRII
(„EU SUNT PÂINEA VIEȚII CARE S-A POGORÂT DIN CER. DACĂ CINEVA VA MÂNCA DIN PÂINEA ACEASTA VIU VA FI ÎN VECI. CEL CE MĂNÂNCĂ TRUPUL MEU ȘI BEA SÂNGELE MEU ARE VIAȚĂVEȘNICĂ ȘI EU ÎL VOI ÎNVIA, ÎN ZIUA CEA DE APOI”.)
Omul este cununa creaţiei şi a fost adus la existenţă de Dumnezeu, după chipul Său şi făcut să tindă spre asemănare. Adam putea să aibă absolut totul dacă ar fi ascultat de porunca pe care i-a dat-o Dumnezeu în Raiul Edenic, dar lăsându-se pradă amăgirii şarpelui viclean şi-a dus firea de bunăvoie spre moarte, atrăgându-şi osânda sieşi, dar şi întregului neam omenesc. Însă iconomia lui Dumnezeu privind mântuirea omului, fusese rânduită mai înainte de a exista veacurile.
Sfânta Treime ştia dinainte că omul va fi slab şi nu va asculta de porunca Sa, dar Dumnezeu a voit să îl lase pe om să cadă în păcate, ca să îi arate o şi mai mare iubire, aceea de a îi rândui o viaţă nouă, mai bună, prin Hristos, Fiul lui Dumnezeu, întrupat sub timp pentru mântuirea noastră.
Această Taină a Euharistiei a fost prefigurată încă din Vechiul Testament sub chipul manei pe care a primit-o Israel în pustie. Pâinea aceea însă era doar o pâine care întreţine viaţa poporului Evreu atât cât era nevoie pentru a ajunge în Canaan, dar nu le putea oferi o viaţă veşnică şi totodată să îi scape de moarte.
Omul avea nevoie de o Iubire Personală care să îl atragă în comuniunea cu Sine, pentru a îl scoate din egoismul însingurării şi a nu îl lăsa pradă feluritelor plăceri din lumea creată. Pentru aceasta se cerea o persoană desăvârşită cum este Hristos, care să fie în stare să împlinească toată dreptatea şi să îi atragă pe oameni la Sine prin gesturile sale iubitoare.
Euharistia reprezintă pentru om „doctoria nemuririi” deoarece ea are ca scop să întreţină viaţa noastră cu Hristos cel răstignit şi înviat, dar totodată, şi să îl facă pe om să se gândească mai mult la viaţa veşnică, dorindu-şi mereu să depăşească stadiul de desăvârşire la care se află.
În Sfânta Împărtăşanie Hristos se află întreg cu Trupul şi Sângele Său. Dacă în celelalte sfinte Taine ni se comunică după har, în aceasta ni se comunică direct prin Persoana Sa Divino-Umană.
Hristos biruind pentru veşnicie moartea în trupul său, asumat în Ipostasul Său, ne poate ajuta şi pe noi să biruim definitiv moartea la învierea cea de obşte, dacă noi dorim să menţinem acest urcuş ascendent către Împărăţia Cerurilor prin Taina Sfintei Euharistii. El ne poate ajuta prin această Taină să ne imprimăm şi noi un Duh de jertfelnicie, care ne face pe noi să nu mai fim ai noştri, ci ai Celui ce ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne sfinţească. Prin Taina Euharistiei omul se spiritualizează pe sine, întărindu-şi puterea spirituală, în lupta împotriva forţelor întunericului.
Aşa se explică şi cuvintele Mântuitorului „de nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă întru voi”. Cuvintele Mântuitorului sunt pe cât se poate de clare, în sensul că omul dacă voieşte în viaţa aceasta, poate să trăiască după poftele sale în cadrul văzut al naturii acesteia mărginite, nu va putea descoperi niciodată o existenţă autentică şi nu îşi va putea satisface setea sa infinită de iubire cu care a fost înzestrat de creator.
Sfânta Euharistie îl ajută pe om în viaţa sa ascetică, căci asceza are ca scop şi eliminarea,,veninului din firea omului,, care a pătruns prin neascultare, dar totodată şi dorinţa omului de a ajunge la sfinţenie. Prin unirea cu Hristos oamenii au posibilitatea de a deveni sfinţi dăruindu-şi întreaga lor voinţă şi întinzându-se cu toate puterile lor faţă de Hristos, Arhetipul fiinţelor omeneşti.
Deşi Euharistia are multe efecte benefice asupra sufletului omului şi asupra întregii sale naturi încă din viaţa pământească, ea este în primul rând pentru viaţa de veci. Ea presupune că omul va progresa nu numai în viaţa aceasta, ci şi în cea de dincolo de mormânt în veacurile cele fără de sfârşit, în care va împărăţi alături de Hristos. Ea este ca o arvună primită în noi, ce ne garantează comuniunea cu Hristos. Euharistia este steaua polară ce călăuzeşte corabia vieţii noastre, pe valurile existenţei pământeşti. Prin Euharistie avem în noi pe Hristos care a murit şi a înviat, iar astflel şi noi suntem datori să ne pregătim prin ajutorul Lui, pentru moartea reală a noastră, ştiind că o vom depăşi. Dacă înainte de Sfânta Euharistie ne era frică de moarte, acum prin această taină privim moartea ca pe modul de trecere la deplină comuniune cu Hristos.
Mântuitorul susţine „că trupul Său este adevărata mâncare şi Sângele Său adevărata băutură” şi aşa şi este deoarece omul mâncând cele necesare de trebuinţă firii sale omeneşti şi potolindu-şi setea atunci când este însetat, el nu reuşeşte să dobândească fericirea, deoarece iar va fi flămând şi iar va fi însetat. În Schimb atunci când omul primeşte Sfânta Euharistie nu este aşa. Omul simţindu-l pe Hristos în el cu trupul Său, simte că primeşte un trup în care păcat nu s-a aflat, un trup care a fost adus jertă lui Dumnezeu Tatăl, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, care izvorăşte din Sine adevărata viaţă, în care omul să aibă parte de dreptate.
De asemenea bând sângele lui Hristos, omul îşi purifică simţurile, întâlnindu-se cu un sânge neintoxicat de manifestările răului. Omul trăind în viaţă prin greşelile sale îşi pătează şi sufletul său de păcate, dar şi sângele său de patimile care îl înrobesc.
Pentru unirea cu Hristos în Euharistie, Sfinţii părinţi recomandă Spovedania făcută după îndreptar, în care omul să dea afară gunoiul de care s-a făcut părtaş prin voinţa sa şi totodată trezvia minţii sau mai frumos spus să păstreze masa ce se află în altarul sufletului său, pe care se aduc lui Dumnezeu gândurile noastre, curăţată de praful gândurilor deşarte şi al grijilor lumeşti.
Numai aşa omul, curăţându-se de orice gând al veacului acestuia se va putea uni cu Hristos şi să fie vrednic de el ca Mântuitorul să îşi imprime lucrarea sa în persoana lui.
Euharistia nu este însă numai pentru unirea cu Hristos, ci are şi alte efecte benefice cum ar fi pomenirea continuă a lui Hristos până la sfârşitul veacului, iertarea păcatelor şi dobândirea vieţii de veci.
Pomenirea continuă a lui Hristos până la sfârșitul veacurilor se face prin Taina Euharistiei în cadrul Sfintei Liturghii. Mântuitorul la Cina cea de Taină ştiind că nu va mai fi mult timp prin lume pentru a face acest lucru, i-a îndemnat chiar pe Sfinţii Apostoli să facă acest lucru întru pomenirea Sa, căci de fiecare dată când vor mânca Acea pâine şi vor bea Acel pahar, moartea şi învierea Domnului vestim, până când Hristos se va arăta întru slavă pe norii cerului.
Noi putem să aducem jertfa, pâinea şi vinul nostru la altar şi acestea să fie prefăcute prin persoana preotului de către Hristos în trupul şi sângele Său, numai pentru că El a dus o dată pentru totdeauna jertfa cea sângeroasă şi irepetabilă pe Golgota, ca păcatele omenirii să fie iertate.
Datoria noastră este să dorim ca până la sfârşitul veacurilor să se săvârşească această Sfântă Jertfă în biserici, căci în ea se împlineşte făgăduinţa lui Hristos „iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului, Amin!” dar totodată chiar aşa ne-a învățat şi El că trebuie să săvârşim în continuare jertfa euharistică (de mulţumire) pentru că El a săvârşit-o după învierea cea din morţi, împreună cu Luca şi Cleopa.
Noi putem dobândi viaţa de veci prin Sfânta Euharistie pentru că în Ea, este prezenţa reală a trupului şi a sângelui Mântuitorului, dar nu numai a trupului care a fost răstignit pe Crucea Golgotei şi care a fost îngropat, ci şi a Trupului care s-a ridicat din mormânt biruitor.
Să cunoaştem cu toţii căci mare dar am primit prin Hristos Iisus care S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, căci ele sunt numeroase: neamurile păgâne, L-au mărturisit pe Dumnezeu, s-au luminat şi s-au întărit în El, viaţa s-a arătat, nădejdea s-a întemeiat, credinţa s-a întărit, Evanghelia s-a propovăduit; omul cel pământesc s-a înnoit, Raiul s-a deschis, Împărăţia Cerului am dobândit şi Împărăţia veşnică a lui Hristos nu va avea sfârşit.
Să ne apropiem şi noi mai mult de izvorul vieţii celei de veci, căci celui ce este însetat, El îi va da să bea în dar apa vieţii celei veşnice. Noi cei ce credem întru El asta dorim şi spunem „Dă-ne Doamne Iisuse Hristoase, totodeauna în dar apa vieţii celei de veci” adică harul Duhului Sfânt ce este ca un izvor nesecat, care adapă toată făptura spre rodire de viaţă.
A Tatălui Fără de început, al Fiului celui de-o ființă născut şi al Duhului Sfânt, Celui de-o putere, de-o fire şi de-o slavă, să fie şi stăpânirea şi Împărăţia, în veci, Amin!
Text: Cristian Radu
