Sec. VIII î. de Hristos – o aşezare a autohtonilor geți carpato-dunăreni fiinţează pe malurile Păsării pe teritoriul de azi al oraşului Otopeni;
Sec. II î. de Hristos – II după Hristos – pe aceleaşi locuri prezenţa populaţiei băștinașe geto-dace este atestată arheologic;
Sec. X-XI – o aşezare românească închegată este semnalată la sud de râul Pasărea, pe aceleaşi locuri unde fiinţaseră şi aşezările antice, unde între râul menţionat şi Codrii Vlăsiei funcționa un cătun de crescători de vite;
Cca. 1500 – evul mediu românesc clasic – probabil pe atunci a trăit și misteriosul Hodoba, omul de care se spune că ar fi avut o moară pe râul Pasărea, numele satului provine de la el, fiind un antroponimic, însă este foarte posibil ca satul să îi fie anterior lui, iar el să nu fie originar de pe aceste locuri;
14 februarie 1587 – prima atestare documentară a satului Hodobeni (Hodopeni) într-un hrisov al lui Mihnea Turcitul, domn al Țării Românești, care dăruiește jumătate din sat mănăstirii Sf. Troiță Radu Vodă;
1618 – o parte din satul Hodobeni face parte din moșia familiei Buzeștilor și a banului Craiovei;
1620 – Maria, soția marelui ban al Craiovei, reîntărește o jumătate din satul Otopeni mănăstirii Sfânta Troiță Radu Vodă;
Sec. XVIII – descoperirile arheologice evidențiază în această perioadă o așezare omenească stabilă pe malurile de sud ale Păsării, era o comunitate de crescători de animale și agricultori, care forma satul Hodopeni;
Cca 1700 – în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu este întemeiată pe moșia acestuia din vecinătatea satului Hodopeni așezarea numită Odăile Brâncoveanului;
1778 – generalul Bauer, care a servit în timpul războiului ruso-turc dintre 1768-1774, amintește de „Otopeni, un sat mic cu moară și eleșteu pe râul Pasărea”;
Sec. XVIII – numele de Otopeni este atestat deja și comunitatea este vizibilă pe actuala vatră, are loc prin roire apariția celor 2 sate – Otopenii de Sus și Otopenii de Jos, pe teritoriul unde se găsesc și astăzi;
Cca. 1770-1780 – o primă Biserică de lemn funcționează în centrul Otopenilor de Sus;
1802-1803 – Biserica Sfântul Gheorghe este clădită în forma actuală ca urmare a distrugerilor produse de marele cutremur din anul 1802, biserica este construită de săteni, lucru rar, și nu de vreun domn, vreun proprietar ori vreo mare mănăstire;
1818 – are loc recenzarea „birnicilor” (contribuabililor), aflați sub administrarea vistiernicului Grigore Otopeanu, la acea dată populația Otopenilor era de câteva sute de persoane și se evidențiază o serie de ierarhii sociale în rândul populației locale;
Cca. 1840 – înființează o primă Biserică de lemn la Otopenii de Jos pe amplasamentul unei moșii boierești și pe locul unde astăzi se găsește Biserica Sfântul Nicolae;
1864 – se înființează prima școală din Otopeni;
1867 – comuna Otopeni, formată din satele Otopenii de Sus și Otopenii de Jos, este deja o realitate administrativ-teritorială modernă;
1882-1888 – are loc construcția fortificațiilor de la Otopeni, la marginea pădurii de lângă sat, ele sunt realizate după model francez sub coordonarea generalului Berindei;
1895 – au loc manevrele militare regale de lângă fortul Otopeni și din preajma satului, participă la acest eveniment important Regele Carol I, prințul moștenitor Ferdinand, Regina Elisabeta și principesa moștenitoare, Maria;
Cca. 1900 – populația satului depășise deja 1000 de locuitori fiind locuită de etnici români de confesiune ortodoxă în totalitate, majoritatea dintre ei fiind țărani ce beneficiaseră de reforma agrară de la 1864 și de măsurile care au urmat acesteia;
1908 – satul Odăile este inclus în cadrul comunei Otopeni;
1916-1919 – în timpul primului război mondial, un număr semnificativ de fii ai satului participă la luptele pentru reîntregirea neamului, zeci de tineri din Otopeni cad pe front; în acest timp satul îndură ocupația germană cu lipsurile, privațiunile și bolile ce bântuie acești ani;
1916 – în timpul luptelor pt apărarea Bucureștilor cad la Otopeni ostași din rândul Regimentului 27 Bacău care sunt înmormântați în curtea Bisericii Sfântul Gheorghe;
1921 – țăranii din Otopeni sunt împroprietăriți cu teren ca recompense pentru serviciile aduse în război; începe o perioadă de înflorire a comunității locale, acum otopenarii câștigă controlul pieței laptelui din nordul Bucureștilor, e vremea „lăptarilor” de care vechii bucureșteni își mai aduc aminte și astăzi;
1923 – Regele Ferdinand împroprietărește o serie de ofițeri care luptaseră în primul război mondial cu teren în zona care va purta numele de „Ferme” ori „Măgura”;
1928-1939 – comuna Otopeni are statutul de comună suburbană și este încadrată în teritoriul plăsii Băneasa;
Anii 30 – perioadă de dezvoltare economică intensă, de apariție a primelor fabrici pe teritoriul comunei Otopeni și de creștere a nivelului de trai în special pe fondul rentabilității creșterii animalelor și a comerțului cu lapte, este perioada în care avem cea mai ridicată rată a nașterilor din istoria satului;
1935-1948 – are loc construcția noii Biserici cu hramul Sfântul Nicolae de la Otopenii de Jos;
1941-1945 – numeroși cetățeni ai comunei participă la ostilitățile celui de-al doilea război mondial, pe ambele fronturi căzând câteva zeci dintre acești soldați români originari de aici;
23-27 august 1944 – are loc bătălia de la Otopeni-Băneasa în urma căreia armata română reușește să dizloce efectivele germane de pe aliniamentul pădurii și care controlau aerodromul de atunci și parțial drumul național, în acele zile un bombardament anglo-american asupra aerodromului german avea să se transforme într-un dezastru în care jumătatea Nordică a comunei Otopeni este pustiită și numeroși localnici sunt uciși; pe fondul acestor lupte care fac parte din bătălia care a urmat actului de la 23 August 1944 și care a contribuit la eliberarea Bucureștilor de forțele germane, foarte mulți localnici se refugiază în satele din jur;
Sept. 1944 – sosește armata sovietică ce se va deda la jafuri, furturi. acte de vandalism, violuri și chiar crime, sovieticii vor staționa aici până la plecarea integrală a forțelor lor armate în anul 1958;
1950 – comuna Otopeni este trecută din subordinea județului Ilfov unde înființase încă din vremea lui Al. I. Cuza în cea a capitalei;
1948-1962 – teroarea comunistă se instituie aici la Otopeni ca și în întreaga țară; colectivizarea duce la sărăcirea populației locale, la distrugerea mediului tradițional românesc de viață din Otopeni și la falimentarea lăptăriei care adusese bunăstare oamenilor de aici și care devenise o adevărată pecete pentru acești „cowboy” ai codrilor Vlăsiei; sunt ani grei dominați de frică, de lipsuri și de pauperizare treptată;
1960-1968 – satul Dimieni trece din posesia comunei Tunari în posesia comunei Otopeni și apoi invers;
1968 – teritoriul dintre km 16,5 și km 18 pe DN1 este trecut din posesia comunei Corbeanca în posesia comunei Otopeni, unde este prezent și astăzi;
1968 – este reînființat județul Ilfov;
1982 – este desființat abuziv județul Ilfov iar comunelor din preajma capitalei li se va acorda un statut defavorizant și marginal de dependenți de un București centralizat, sub forma Sectorului Agricol Ilfov;
1984-1989 – este una din cele mai grele experiențe prin care trec Otopenii de-a lungul întregii istorii, așa zisa sistematizare făcută de regimul comunist se constituie într-un act brutal și criminal prin care vatra satului Otopenii de Sus este distrusă de buldozerele regimului totalitar și mii de locuitori sunt mutați în blocurile nou construite, fața localității este schimbată iremediabil din cauza acestui act diabolic de inginerie socială; demolări mai au loc și în zona satului Odăi dar și în vecinătatea aeroportului; deasemenea locuitorii satului Dimieni care este ras de pe fața pământului sunt mutați la blocuri în Otopeni;
1989 – are loc schimbarea sângeroasă de regim din decembrie care duce la prăbușirea dictaturii comuniste; Otopeni este iarăși un câmp de bătălie și unul din locurile însemnate pe harta românească a acelui decembrie, au loc erori criminale de proporții în haosul de la aeroportul Otopeni în zilele de după 22 decembrie;
1990 – sistematizarea este oprită de căderea regimului, dar localitatea este grav afectată de acest șoc și trăiește grele lipsuri materiale cât și o serie de forme de haos social; Otopeni este într-o grea criză provocată de regimul tocmai încheiat;
După 1996 – începe o perioadă de redresare sub aspect economico-social și de reabilitare a comunității noastre;
1997 – se reînființează județul Ilfov iar comuna Otopeni redevine parte integrantă a acestuia;
27 decembrie 2000 – este semnat decretul prezidențial de declarare a comunei Otopeni drept oraș; începând cu anul 2001 comuna Otopeni cu cele 4 sate ale sale funcționează ca oraș.
Text: Gheorghe Andrei Daniel