Dl. Marian Alexandru este un om cu vocaţie artistică, a cărui pasiune pentru muzică arde ca o flacără susţinută de un entuziasm molipsitor, de o caldă şi ocrotitoare dragoste pentru copii. Este omul care, din vara anului trecut, a adunat în jurul său 15 copii cu vârste între 8 si 16 ani, într-un îndrăzneţ proiect muzical: orchestra „Mezzoforte” a oraşului Otopeni.Cu chipul şi ochii numai zâmbet, omul respiră muzică şi le-o dăruieşte celor mici cu rară generozitate. Le-a dăruit un prieten nepreţuit: instrumentul de care se vede că s-au ataşat cu un devotament profund, promisiune pentru o prietenie care poate dura toată viaţa.
I-am propus acest interviu pentru InfoOtopeni şi îi mulţumim pentru că a acceptat să asistăm la o repetiţie şi să se prezinte cititorilor noştri împreună cu cei 15 instrumentişti al căror îndrumător este.
InfoOtopeni: Domnule Marian Alexandru, spuneţi-ne câte ceva despre dumneavoastră.
Marian Alexandru: M-am născut în oraşul Ploieşti, pe 13 mai 1957, într-o familie de oameni modeşti. Sunt căsătorit şi am doi copii. De 10 ani locuiesc în Otopeni. La vârsta de 4 ani, am primit în dar de la tatăl meu o vioară. Deşi veniturile părinţilor mei nu erau de invidiat, cu multe sacrificii din partea lor, am început să studiez acest instrument, făcând primii paşi în descoperirea tainelor muzicii. Am urmat cursurile Liceului de Muzică şi Arte din Bucureşti, la absolvire fiind repartizat la Muzica Reprezentativă şi de Protocol a Armatei. Având privilegiul să fac parte din această primă formaţie de elită a ţării, am concertat pe cele mai prestigioase scene, atât în ţară, cât şi în străinătate.
InfoOtopeni: Cum a apărut ideea înfiinţării unei orchestre a copiilor, în Otopeni?
Marian Alexandru: Într-o discuţie întâmplătoare purtată cu domnul primar Silviu Constantin Gheorghe, povestindu-i unele întâmplări din cariera mea muzicală, dumnealui a dat frâu liber imaginaţiei şi… aşa s-a născut ideea formării unei orchestre a copiilor din Otopeni.
InfoOtopeni: Aţi strâns aceşti copii în jurul dumneavoastră. Cum sunt ei?
Marian Alexandru: Sunt copii foarte talentaţi şi dornici să pătrundă în lumea minunată a muzicii. Eu sunt foarte mândru de ei, pentru că din luna august când au atins pentru prima dată un instrument muzical, am reuşit să învăţăm şi să cântăm câteva colinde, evoluând în deschiderea spectacolului de Crăciun pe scena Centrului Cultural „Ion Manu” din Otopeni.
InfoOtopeni: Ce repertoriu pregătiţi şi pentru ce evenimente?
Marian Alexandru: Încercăm să abordăm un repertoriu cât mai variat, îmbinând mai multe genuri muzicale, ţinând totuşi cont că membrii acestei orchestre sunt încă la început de drum. Ne străduim să ne însuşim un repertoriu specific pentru a participa la evenimente comemorative şi de protocol, dar nu vom neglija nici abordarea unui repertoriu pentru susţinerea de spectacole pentru comunitate şi nu numai.
InfoOtopeni: Ce rol credeţi că are muzica în formarea copiilor? Este ea o şansă pentru viitorul lor?
Marian Alexandru: Încep răspunsul la această întrebare citându-l pe Emil Cioran:„Dacă nu am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica…”. Ea are un rol fundamental în formarea şi educarea copiilor, şlefuieşte caracterul, făcându-ne mai buni, dezvoltă dragostea pentru frumos, influenţează coeficientul de inteligenţă şi puterea de concentrare, limbajul şi aptitudinile de comunicare cu alţi copii. Credeţi că întâmplător în trecut, în procesul educaţional al tinerilor, muzica ocupă un rol primordial? Da. Cu siguranţă, unii dintre ei care ar dori să îmbrăţişeze această meserie, acum au o şansă, totul depinde numai de ei, de dorinţa lor, de dragostea lor pentru muzică. Noi încercăm să le netezim drumul şi să-i sprijinim cu toată priceperea şi dragostea noastră în ascensiunea lor.
Copiii au comentat, cu entuziasm şi sinceritate, noua lor experienţă şi li s-au alăturat părinţii:
Cristian Comana (12 ani): Fac parte din orchestra de copii a oraşului Otopeni încă de la înfiinţarea acesteia, în data de 1 august 2013. Înainte de a începe să cânt, nu ştiam aproape nimic despre ce înseamnă un instrument muzical. Am ales saxofonul, deoarece este un instrument cu care poţi aborda destul de uşor toate genurile muzicale. Încă nu mă gândesc să fac din muzică o carieră, ci momentan o consider un hobby care mă relaxează şi care cu siguranţă, îmi va dezvolta şi mai mult simţul artistic. La prima noastră apariţie publică, la spectacolul dedicat Crăciunului 2013, pe scena Centrului Cultural „Ion Manu” din Otopeni, unde eu activez şi ca dansator în cadrul Ansamblului Folcloric „Periniţa”, am cântat câteva colinde şi pot spune cu mândrie că publicul spectator a fost încântat. Îmi doresc să cucerim cât mai mulţi admiratori şi, de ce nu, să ducem şi peste hotare ritmurile orchestrei noastre.
Liliana Comana: Sunt absolut încântată şi mândră că şi fiul meu face parte din această orchestră şi îi felicit din tot sufletul pe iniţiatorii acestui proiect. Ţin să-I menţionez în mod special pe dl. Primar Gheorghe Silviu Constantin, iniţiatorul şi susţinătorul multor activităţi cultural-artistice dedicate copiilor oraşului nostru, dar şi pe dl. profesor Marian Alexandru, cel care este dascălul, prietenul şi criticul membrilor orchestrei de copii. Saxofonul este instrumentul pe care fiul meu l-a ales şi poate sunt puţini cei care ştiu că are o vechime considerabilă, fiind inventat de belgianul Adolph Sax, în anul 1840. Sax a avut iniţial intenţia de a îmbunătăţi clarinetul bas şi a sfârşit prin a inventa un instrument nou, saxofonul. El a fost prezentat pentru prima dată publicului în anul 1841, la expoziţia universală de la Bruxelles. Hector Berlioz, impresionat de unicitatea şi universalitatea acestui instrument, în anul 1844, în cadrul unui concert la Paris, introduce în orchestră şi saxofonul, care îşi face astfel debutul. Din punctul meu de vedere, muzica este cea mai pură şi delicată artă, ea fiind una din cele mai frumoase forme de manifestare a frumosului. Muzica presupune pasiune, muncă, dăruire şi un dram de talent. Şi, aşa cum spunea marele Beethoven, muzica reprezintă graiul sufletului.
Ionuţ Olteanu (9 ani): Domnul profesor, cu priceperea unui adevărat profesionist şi dragostea unui părinte, m-a îndrumat spre clape. Îndrăgesc mult acest instrument pe care doresc să îl stăpânesc foarte bine. Aş vrea să mai învăţ şi alte instrumente, cum ar fi saxofonul. Voi ţine cont de sfaturile şi sugestiile domnului profesor pe care îl iubim şi îl respectăm cu toţii foarte mult şi căruia îi suntem recunoscători pentru răbdarea cu care ne ajută să pătrundem în tainele muzicii. Pentru nişte amatori ca noi este greu, dar suntem ambiţiosi şi dornici, de ce nu, să facem o carieră din muzică, să arătăm tuturor celor ce ne vor asculta că, atunci când îţi doreşti ceva mult de tot, poţi realiza. Dorim să reprezentăm liceul şi oraşul Otopeni cu mândrie şi cu dorinţa de a ne face cunoscuţi atât aici, cât şi în ţară (poate şi în afara ei!). Este un vis frumos pe care îl am şi pe care, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cu multă muncă şi dăruire aş vrea să îl pot realiza.
Ştefania Ionescu (12 ani): Muzica face parte din viaţa mea. Mi-am dorit să cânt la un instrument, şi acela a fost flautul. Prima dată mi se părea foarte greu de cântat, dar după aceea, lucrurile s-au schimbat. După prima melodie învăţată, am realizat că pot face mai mult decât m-aş fi aşteptat. După primul spectacol în public, am fost foarte emoţionată, dar şi mândră de aplauzele primite. Acum, după 9 luni de studiu, sunt fericită că am ajuns să stăpânesc acest instrument şi o voi face în continuare, cu mare pasiune.
Andrei Marius Tăbăcaru (12 ani): Nu mai pusesem mâna pe un instrument muzical. Am ales saxofonul, la îndemnul tatei şi al domnului profesor şi am ajuns la concluzia că am făcut o alegere bună. Mi-ar plăcea să ştiu să cânt la toate instrumentele, dar totdeauna saxofonul va rămâne pe primul loc. Îmi place foarte mult cum sună. Muzica nu este doar o preocupare de moment pentru mine, ci o viitoare carieră pe care mi-o doresc, însoţită, bineînţeles, de prietenul meu saxofonul.Visul meu este să ajung în orchestra reprezentativă a armatei şi voi lupta să mi-l îndeplinesc.
Dan Daniel Dumitru (12 ani): Când am văzut instrumentele, am avut o bucurie de nedescris. Acum, clarinetul face parte din viaţa mea. Când am avut mâna în gips, am fost aşa de supărat, fiindcă nu puteam să repet. Cânt în fiecare seară, după ce vin de la şcoală. Toată familia mă susţine.
Adrian Vlăduţ Sanda (12 ani): Eu sunt basistul trupei „Mezzoforte”. De când sunt mic, am vrut să cânt la chitară. De când am văzut basul, nu m-am mai despărţit de el. La început a fost greu, dar prin exerciţii, m-am obişnuit. Îmi face mare plăcere să vin la cursuri şi văd în viitorul meu o carieră de chitarist. Aş vrea să avem multe concerte şi turnee. Domnul profesor este foarte exigent, dar asta pentru că vrea să fim cei mai buni instrumentişti.
Ionela Georgiana Marin (8 ani): Eu cânt la pian de un an şi la chitară armonie de trei luni. Îmi place muzica, dar îmi plac şi călăria, calculatorul, desenele animate şi…şcoala. În această formaţie învăţăm multe lucruri noi de la domnul profesor. Suntem un grup unit şi venim cu plăcere la repetiţii. Sperăm să avem rezultate bune. Şi …o să mai auziţi de noi!
Sile Anton (13 ani): De când am văzut tobele, mi-am dorit să cânt la ele şi chiar vreau să ajung toboşar bun. Îmi face placere să vin la cursuri. Domnul profesor este un om foarte bun, înţelegător, dar şi exigent,pentru că doreşte să fim foarte buni.
Eduard Paul Costache (13 ani): La muzică am ajuns din curiozitate. Voiam să văd dacă pot să cânt la un instrument, iar când am început să cânt, mi-am dat seama că nu o să renunţ. Muzica mă linişteşte şi mă ajută să gândesc liber. De acum, muzica face parte din viaţa mea. Îi mulţumesc domnului profesor pentru ce ne învaţă şi tuturor celor care ne susţin, în special domnului primar.
David George Pîrvan (12 ani): Eu am vrut să vin în această orchestră, fiindcă îmi place muzica foarte mult. Am ales să cânt la saxofon pentru că mă reprezintă şi pot cânta melodii foarte frumoase la el. Voi vedea în timp dacă voi vrea să fac o carieră din muzică.
Elena Pîrvan: Sunt încântată de decizia luată de fiul meu, David, îl vom susţine mereu în proiectele sale atât eu, cât şi tatăl său. De asemenea, vrem să mulţumim şi celor care au avut această iniţiativă pentru copiii noştri.
Dragoş Pasciuc (8 ani): Mie îmi place foarte mult muzica, domnul profesor este bun cu noi, ne învaţă cântece noi, ne învaţă să cântăm fără greşeli şi aş vrea să fac o carieră în muzică.
Georgiana Pasciuc: Pentru noi ca părinţi, orele acestea de muzică înseamnă foarte mult. Este o latură a copilului nostru pe care noi până acum nu am cunoscut-o. Ne bucurăm când vine cu informaţii noi de la orele de muzică şi abia aşteptăm să ascultăm ce a învătat. Ne-a plăcut foarte mult spectacolul de sărbatorile de iarnă –foarte frumos! Au făcut, într-un timp foarte scurt, un moment artistic extraordinar. Domnul profesor este omul care a pus pe picioare formaţia, cel care îşi dă tot interesul ca formaţia să ajungă departe. Colectivul de copii este unul foarte unit, sunt copii buni, care visează la celebritate. Au o legătură foarte strânsă cu domnul profesor, care le este un prieten foarte bun, învăţându-i să se respecte între ei şi să ţină cont de regulamentul pe care îl au, vor forma un colectiv strâns şi foarte unit, în continuare.
Gabriel Marius Balaciu (11 ani): Eu am descoperit muzica atunci când l-am cunoscut pe domnul profesor Marian Alexandru şi acum pot să spun că muzica este foarte importantă pentru mine şi vin cu plăcere la aceste ore. Îmi place instrumentul la care cânt, clarinetul face parte acum din viaţa mea, ca şi muzica.
Florance Grigore (12 ani): Pasiunea mea pentru muzică a venit de la tatăl meu, care cânta la chitară. Am ales să cânt la clarinet pentru că este un instrument foarte dulce. La început nici nu mi-a trecut prin minte să mă gândesc la o profesie muzicală, dar cu timpul am luat decizia să nu mă opresc aici şi să continui încă 40-50 de ani. Domnului profesor îi place cum evoluez, dar vă daţi seama şi dumneavoastră că, dacă nu aş fi repetat în fiecare zi, să ajung la nivelul de acum, nu prea ar fi mândru de mine. În general, repet cam 2-3 ore pe zi, împreună cu tatăl meu care mă acompaniază cu chitara. Eu ascult multe feluri de muzică: jazz, clasică, rock, old school, muzică uşoară, hore, sârbe etc.
Ana Iordache (15 ani ): Am învăţat multe lucruri noi, iar orele sunt foarte relaxante. Când cânt, dispar toate problemele, simt că muzica mă ajută să uit de tot. Domnul profesor ne-a învăţat atât de multe, într-un timp atât de scurt, doar în câteva luni, şi pentru asta îl iubim şi îl respectăm.
Bogdan Vlad Ştefan (11 ani): Am vrut mereu să cânt la un instrument, dar niciodată nu m-am gândit la trompetă, până când am venit prima dată la muzică. Încă nu ştiu dacă o să fac o meserie din asta.
Cristina Gheorghişor (12 ani): Muzica pentru mine înseamnă sentiment, întrucât cei ce o interpretează o fac din suflet. Muzica face parte din mine.
La vârsta la care copiii şi adolescenţii cu greu pot fi convinşi să facă lucruri serioase, acest proiect muzical îi entuziasmează.
Sub privirile ocrotitoare şi blajine ale sfinţilor din icoanele ferecate, copiii şi profesorul lor cântă. Deasupra lor, biserica cea nouă îşi ridică, ocrotitoare şi maiestuoasă, cupola cu sfintele cruci. Semn că e loc, în casa Domnului şi sub soare,deopotrivă pentru armonia clopotelor, dar şi pentru muzica izvorâtă din sufletele curate şi degetele fermecate ale unor copii.
Pentru InfoOtopeni,
Prof. Ioana Luminiţa Ungureanu