Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Gherasim de la Iordan (4 martie)

Acest sfânt a îmbrățișat viața pustnicescă încă din copilărie, iar după primirea sfințitului chip monahicesc s-a retas în pustiul Tebaidei stăruind în nevoințe, mai târziu întorcându-se în patria sa, Lichia. În vremea împăratului Teodosie cel Tânăr s-a așezat în apropierea râului Iordan, unde a ridicat o mânăstire. Mănăstirea Cuviosului Gherasim era departe de Sfânta cetate a Ierusalimului ca la treizeci şi cinci de stadii, iar de râul Iordanului ca de o stadie.

În aceasta primea pe cei noi începători, iar părinţilor celor desăvârşiţi le dădea în pustie chilii sihăstreşti. Erau sub mâna lui în pustie nu mai puţin de şaptezeci dintr-aceşti vieţuitori, cărora le era dată rânduiala vieţii de Cuviosul Gherasim.

Sfântul Gherasim umblând prin pustiul Iordanului, l-a întâmpinat un leu bolnav, care i-a arătat piciorul în care intrase un ghimpe mare, încât i se umflase piciorul. Leul se uita spre stareţ cu ochi blânzi şi, deşi nu spunea cuvinte fiind necuvântător, însă cu chip smerit ruga pe stareţ să-l vindece. Sfântul a şezut şi, luând piciorul fiarei, a scos spinul, iar leul după ce s-a vindecat, nu l-a mai părăsit pe sfânt, ci, ca un ucenic, umbla după dânsul ori unde se ducea, încât se mira stareţul de recunoştinţa cea bună a fiarei. În viața Sfântului se spune că părinţii aveau în lavră un catâr cu care îşi aduceau apa de la râul Iordan, pentru trebuinţa fraţilor. Stareţul a poruncit să dea catârul în seama leului, să umble cu el şi să-l pască pe lângă râul Iordanului. Într-una din zile, păscând catârul, leul s-a dus de lângă dânsul şi a adormit la soare. Trecând din Arabia un om cu cămile, a văzut catârul singur fără păstorul lui, şi l-a prins şi l-a luat într-ale sale. Leul deşteptându-se şi căutând catârul, nu l-a găsit; apoi a venit la ava Gherasim trist şi mâhnit că pierduse catârul. Stareţul, gândind că leul a mâncat catârul, i-a zis: "Unde este catârul?" Iar el stând ca omul, tăcea, căutând în jos. Stareţul i-a zis iarăşi: "Oare l-ai mâncat? Bine este cuvântat Domnul, că nu te vei duce de aici şi tot lucrul care îl făcea catârul, tu îl vei face, slujind la trebuinţa mănăstirească!". De atunci, din porunca stareţului, puseră deasupra leului sarcina ce se punea pe catâr, adică un vas mare, cu care se aducea apă în mănăstire de la Iordan.

Într-una din zile, a venit la stareţ un ostaş oarecare, pentru rugăciuni. Văzând pe leu aducând apă şi aflând pricina, i-a fost milă de el şi a dat trei galbeni părinţilor ca să cumpere un catâr pentru trebuinţa lor, iar pe leu să-l elibereze de o robie ca aceea. S-a făcut aşa, adică s-a cumpărat alt catâr pentru slujba mânăstirească,

iar pe leu l-a eliberat. După puţină vreme, neguţătorul acela din Arabia care luase catârul trecând iarăşi cu cămilele la Sfânta cetate a Ierusalimului să vândă grâu, avea cu el şi catârul acela. Şi după ce a trecut Iordanul, din întâmplare, l-a întâmpinat leul, care, văzând pe catâr împreună cu cămilele, l-a cunoscut. Apoi deodată răcnind, s-a repezit la dânsul. Neguţătorul şi cei care erau cu dânsul, văzând leul, se înspăimântară şi fugiră; iar leul, prinzându-l de frâu cu gura, cum era obiceiul lui mai înainte, ducea catârul împreună cu trei cămile legate una după alta, încărcate cu grâu, bucurându-se foarte şi mugind, că a aflat catârul pe care-l pierduse, şi l-a adus

la stareţ. Cuviosul stareţ zâmbind, a zis către fraţi: "În zadar am ocărât leul, crezând că a mâncat catârul!". Atunci leul, plecându-şi capul, ca şi cum ar fi mulţumit sfântului şi-a luat calea către munte. Şi o dată pe săptămână venea şi se apropia de sfânt, plecându-şi capul înaintea lui, ca şi cum i s-ar fi închinat. După ce sfântul Gherasim s-a săvârşit din viaţă, leul a venit din nou să-şi primească binecuvântarea. Dar, negăsind pe sfânt şi aflând de la ucenicul acestuia despre sfârşitul lui şi fiind dus la mormântul sfântului, mai întâi a scos aici nişte mugete uşoare, dar în cele din urmă răcnind cu multă putere, şi-a dat duhul. Astfel măreşte Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul, încât face ca şi fiarele să li se supună celor ce păstrează neîntinat chipul şi asemănarea Sa.

Revista periodic - Parohia Odai