Prima duminică din Postul Paştelui, duminica în care s-a săvârşit actul solemn de cinstire a Sfintelor icoane, este Duminica Ortodoxiei sau Duminica biruinţei Ortodoxiei.
Este sărbătoarea victoriei iconodulilor asupra iconoclaştilor prin decizia Sinodului VII Ecumenic de la Niceea din anul 787, consfinţită de sinodul de la 843. Drept urmare, slujba de prăznuire pomeneşte restaurarea cinstirii icoanelor în tipicul Bisericii dar şi în viaţa particulară a creştinilor. Criza iconoclastă a apărut în perioada împăratului Leon III Isaurul, care printr-un edict radical şi agresiv ce prevedea distrugerea sfintelor icoane şi a sfintelor moaşte. Iconoclaştii, susţinătorii politicii imperiale, numiţi şi "sfărâmătorii de icoane", priveau cu suspiciune orice reprezentare artistică a lui Dumnezeu sau a unor oameni; ei cereau distrugerea icoanelor, deoarece considerau cultul icoanelor
ca idolatrie, încălcare a poruncii a doua din Decalog: „Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a vreunui lucru, să nu te închini lor nici să le slujeşti” ( Ieşire 20, 4 ).
Iconodulii, numiţi şi "cinstitorii icoanelor" erau cei care apărau locul icoanelor în B iserică şi în caselecreştinilor arătând că cinstirea sfintelor icoane nu înseamnă încălcarea poruncii divine.
Împotriva iconoclasmului a scris Sfântul Ioan Damaschin. Respingând învinuirea că prin venerarea icoanelor s-ar comite o erezie, el concepe icoana ca simbol şi mijlocitor cu sfântul reprezentat. Astfel icoana are un rol multiplu: de a împodobi locaşul de închinare (estetic); de a învăţa din istoria Bisericii (pedagogic); de a însoţi cultul divin (latreutic) şi de a mijloci harul divin (haric).
La 11 martie 843 patriarhul Metodie a convocat la sinodul de la Constatinopol, pe toţi episcopii, egumenii şi monahii, care în decursul luptelor iconoclaste au avut de suferit. Sinodalii au declarat valabile toate hotărârile celor şapte Sinoade Ecumenice, restabilind cultul icoanelor, rostind anatema asupra tuturor iconoclaştilor. La sfârşit a fost compus un text special de anatematizare a tuturor ereticilor; textul acesta şi al tuturor dogmelor Bisericii, a intrat apoi într-un "sinodycon" special ca decizie sinodală, spre a fi citit anual în întreaga Biserică, în prima Duminică din postul Sfintelor Paşti, ca un avertisment general. Cum măsura a fost luată în ajunul primei duminici din postul pascal, duminica aceea, din 11 martie 843, a fost denumită "Duminica Ortodoxiei" ca să fie spre amintire despre biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor.
Aşa cum rezultă din învăţătura creştin ortodoxă, icoana este punct de întâlnire a istoriei cu eternitatea, fereastra către absolut. Ea nu reprezintă o încălcare a poruncii a doua din Decalog, pentru că nu ne închinăm materialului din care este făcută icoana (lemn, metal, hârtie, etc.), ci la ceea ce este reprezentat pe ea - chipul
Mântuitorului Hristos, al Maicii Domnului sau al Sfinţilor. Cu atât mai mult, icoana primeşte încărcătura harică după sfinţirea ei, devenind dintr-un simplu tablou religios o modalitate de comunicare, prin intermediul chipurilor sau scenelor pictate, cu transcendentul, cu dumnezeirea. Închinaţi-vă cu credinţă şi evlavie sfintelor icoane şi purtaţi-le în casă şi oriunde călătoriţi, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, ştiind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele. Faceţi rugăciuni şi acatiste în faţa icoanelor, mergeţi în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi la moaştele sfinţilor noştri, că veţi primi uşurare şi mare ajutor în necazurile vieţii.
La noi în ţară se găsesc 102 moaşte sfinte şi icoane făcătoare de minuni şi 16 izvoare tămăduitoare, printre care amintim: Icoanele Făcătoare de Minunii ale Maicii Domnului de la Schitul Nămăieşti, Ghighiu, Moaştele Sfintei Paraschieva de la Iasi, Moaştele Sfântul Dimitrie Basarabov de la Mitropolie, Sfântul Mina, Sfântul Nicolae, Sfântul Cirpian, etc.
Preot Ion Iliuţă