Echipa de fotbal din Otopeni este una imprevizibilă, aşa cum ne-a obişnuit în scurta sa istorie, când paşii au fost de uriaş, de la înfiinţare, până în Liga I. Actuala ediţie de campionat este una cu un parcurs sinusoidal pentru echipa condusă de Tudorel Dumitru, cu schimbări de situaţii imprevizibile. Startul turului avea să fie unul care lăsa senzaţia că, dacă nu se implică în lupta pentru promovarea pe prima scenă, CS Otopeni poate fi măcar judecător al unei serii în care Ceahlăul, Săgeata şi Concordia se bat pentru supremaţie. Cu toate acestea, paradoxal, CS Otopeni s-a văzut la un moment dat căzută în subsolul clasamentului. Motivele? Multiple. Oscilaţiile de formă şi exprimare la nivel de echipă, ratările incredibile şi, nu în ultimul rând, arbitrajele, deseori ostile. Meciul pierdut fără drept de apel pe terenul din Colentina în faţa lui Juventus (0-3), părea să fie semnul prăbuşirii.

CS Otopeni s-a obişnuit însă să renască din propria cenuşă. A câştigat partida cu Dunărea Galaţi (1-0) prin golul reuşit de Drăghici, dar jocul a fost unul entuziasmant cu speranţe pentru viitor.

Jocurile echipei CS OTOPENI in luna noiembrie

ET.11: C.F.BRAILA – C.S.OTOPENI (06.11)

ET.12: C.S. OTOPENI – DINAMO II BUC. (13.11)

ET.13:  SAGEATA NAVODARI – C.S. OTOPENI (20.11)

ET.14: GLORIA BUZAU – C.S. OTOPENI (27.11)

Clasament

 

1.

CEAHLĂUL Piatra Neamţ

10

7

3

0

28-8

24

2.

Săgeata Năvodari

10

7

1

2

18-7

 22

3.

Concordia Chiajna

10

6

3

1

17-9

21

4.

FC Botoşani

10

5

3

2

21-10

18

5.

Viitorul Constanta

10

4

4

2

18-17

16

6.

FC Snagov

10

5

0

5

12-20

15

7.

Delta Tulcea

10

4

2

4

17-19

14

8.

Farul Constanţa

10

3

4

3

6-8

13

9.

CS Otopeni

10

4

1

5

9-15

13

10.

Dunarea Galaţi

10

3

3

4

15-11

12

11.

Juventus Bucureşti

10

3

2

5

13-14

11

12.

Astra 2

10

3

2

5

13-18

11

13.

Dinamo Bucureşti II

10

3

1

6

10-20

10

14.

Steaua Bucuresti II

10

3

1

6

9-15

10

15.

Gloria Buzău

10

3

2

5

9-13

5

16.

CF Braila

10

0

2

8

7-18

2

Sport, sanatate

Reclama_Otoprint