După încheierea aventurii pe prima scenă şi revenirea în liga secundă, CS Otopeni a lăsat permanent senzaţia că poate fi o formaţie cu pretenţii de promovare. Aşa avea să fie şi acest sezon, deşi echipa a parcurs o curbă sinusoidală.
Dorind să ofere o continuitate şi să imprime nişte rădăcini, conducerea clubului i-a acordat credit total antrenorului Tudorel Dumitru. Însă parcursul echipei în turul campionatului nu avea să fie unul strălucit. Arbitrajele deseori potrivnice, dar şi evoluţiile oscilante ale fotbaliştilor ilfoveni aveau să instaleze o stare de mediocritate a formaţiei din Otopeni reliefată şi în poziţia din clasament.
Iarna avea să fie însă un sfetnic bun. Deşi lucrurile scârţâiau, Tudorel Dumitru a fost păstrat în funcţie. Dar s-a trecut la o remaniere calitativă a lotului care nu avea cum să nu dea roade. Transferurile n-au fost foarte multe, însă jucătorii aduşi (Dedu Mugurel, Neagoie Adrian, George Ghita, Oltean Mircea, Dedu Petrisor si Iordache Adrian, dar si revenire dupa accidentare a lui Manea Florin) au acoperit toate posturile deficitare.
Odată cu startul returului, rezultatele pozitive au început să curgă pe bandă rulantă. Ascensiunea în clasament a fost una ameţitoare. Astfel, C.S. Otopeni a devenit una dintre cele mai puternice echipe ale seriei, având în final chiar să decidă numele celei de-a doua promovate.
Dacă la începutul returului obiectivul fixat, locul 6, părea utopic şi sinucigaş, echipa ilfoveană s-a căţărat în mai multe rânduri până pe poziţia a cincea. Dacă obiectivul ar fi fost lupta pentru promovare, C.S. Otopeni s-ar fi situat în mod cert undeva între primele trei echipe.
Cu ce rămânem după acest sezon? Cu amintirea unor partide memorabile, în special pe teren propriu. Cu o invincibilitate întinsă pe trei ani în meciurile disputate acasă. Şi cu o respectare a blazonului unei formaţii născută cu doar un deceniu în urmă.
