Karateka din Otopeni, pe podium la Izvorani

RPS 3076În zilele 9 și 10 martie 2013, în Complexul Olimpic Sportiv de la Izvorani s-a desfășurat Campionatul Național de Karate Shotokan, organizat de către Federația Română de Karate. La festivitatea de deschidere au fost prezente personalități de seamă, din lumea sportului și nu numai: Ministrul Secretar de Stat în Ministerul Sporturilor, Carmen Tocală, Ministrul Educației, Remus Pricopie, Secretar General Adjunct la Ministerul Educației, Gabriel Ispas, Antrenorul Lotului Național de Gimnastică, Octavian Belu, Președintele Federației Române de Arte Marțiale, Florentin Marinescu, Președintele Federației Române de Karate Tradițional, Dan Stuparu, Președintele Federației Române de Sambo, Viorel Gâscă și, nu în ultimul rând, Antrenorul Lotului Național de Karate al Sloveniei, Liviu Sbunda care, cu acest prilej, a semnat un contract de consilier personal al Președintelui FRK, Lucian Băroiu.
Competiția a fost una de mare amploare, noul președinte al FRK, ales la începutul acestui an, Lucian Băroiu, reușind să bată toate recordurile precedente. Astfel, la startul competiției s-au adunat un număr de 356 de sportivi, legitimați la 40 de cluburi din majoritatea județelor țării! Probele competiției de kata și kumite, individual și pe echipe, au trimis pe tatami, minicadeți, cadeți, juniori și seniori, atât la masculin, cât și la feminin.
Orașul nostru a fost reprezentat cu cinste la această competiție, atât de către sportivi, cât și prin prisma faptului că președintele Federației Române de Karate Lucian Băroiu este născut și crescut în Otopeni. Pe podium, au urcat reprezentanții CS Otopeni, Ionuț Păun (locul I la kumite masculin) și Costin Băroiu (locul II la kumite masculin).

Text: Lucian Ionescu

Sport, sanatate

Reclama_Otoprint