Și la Otopeni avem campioni!
În luna august 2005 la Otopeni, Odăi, a văzut lumina zilei Bianca Mihaela Dorobanțu. Sper ca viața să-i fie plină de soare și împliniri la fel ca și ziua nașterii.
Avea doar 5 ani când împreună cu o prietenă a mamei au mers în vizită la C.S. Steaua București. La sala de gimnastică a fost impresionată de aparatură, aranjamente și, în special, i-a plăcut modul cum lucrau copiii antrenați de Angela Cacoveanu și Cătălina Marchidan.
A doua zi a devenit și ea învățăcel al doamnelor antrenoare, luând totul în serios. De 4 ani, micuța gimnastă se antrenează câte 4 ore zilnic și se prezintă la fiecare selecție pentru a trece la un alt nivel de performanță. Acum au început să apară rezultate.
La 9 ani a intrat în concursuri și succesele au fost pe măsura eforturilor. Astfel că la Campionatul Național Școlar din 4-6 iunie 2014, faza finală, desfășurat la Buzău, din cei 60 de concurenți a obținut Locul I - Sol și Locul I - Gimnastică artistică feminină.
Abia acum, la primul concurs, părinții au avut prilejul să se bucure de evoluția Biancăi. Rezultatul i-a dat curaj și încredere în forțele proprii urmând Campionatul Național pe echipe 23-24 mai 2014, Buzău, unde a obținut Locul III - Sol, Locul IV - Bârnă.
Ca mulți copii, le are ca modele pe Nadia Comăneci, Sandra Isbașa și Andreea Răducan. De altfel a participat și a obținut premii la concursurile:
• Cupa „Nadia Comăneci” 25 aprilie 2014, Onești, Locul III - Individual Compus și
• Cupa „Andreea Răducan” 8 mai 2014, Bârlad, Locul II - Sol.
Dorește să ajungă cât mai sus. Este conștientă că pentru evoluție e nevoie de multă muncă, știe că trebuie să renunțe la multe jocuri, petreceri specifice copilăriei și adolescenței, dar speră să-și împlinească visul de a participa la Campionatele Europene și Mondiale. Pentru asta muncește mult.
În paralel se antrenează și la dans modern unde lucrează cu multă plăcere câte 2 ore pe zi. Și aici premiile obținute sunt edificatoare:
• Concursul de tinere talente „Allegria”, mai 2014 - Pemiul de Originalitate
• Contrapunct Dance, iunie 2014 - Locul I
• Festivalul de dans pentru copii, iunie 2014 - Trofeul Festivalului, Premiul de Excelență, Locul I - Solo.
Nu uită nici faptul că pentru a fi un bun sportiv trebuie să ai o minte luminată, să te afli printre primii la învățătură. Și așa este! Biana este o elevă sârguincioasă a Liceului „Ioan Petruș” - Otopeni.
Pentru rezultatele obținute la sport și pentru activitatea școlară, domnul primar Gheorghe Constantin Silviu a dorit să o cunoască. A fost încântat să vadă o elevă modestă, educată, ambițioasă și cu o eleganță specifică gimnastelor. Speră ca ea să constituie un model pentru toții copiii. Pe lângă aprecieri, atât pentru ea cât și pentru părinți, domnul primar a recompensat-o cu echipament sportiv.
Micuța Bianca se bucură de sprijinul familiei care face mari eforturi materiale pentru întreținere și încurajare.
Personal, consider că fiecare părinte ar trebui să colaboreze permanent cu școala, cu antrenorii, cu comunitatea locală pentru ca toți copiii să spună în cor cu Bianca:
„Antrenamentul este o joacă utilă, iar prietenii mei sunt acolo unde mă antrenez.”
Cornelia Petcu