- „Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici pe rudele tale, nici pe vecinii bogați, ca nu cumva să te cheme și ei, la rândul lor, pe tine, și să-ți fie ca răsplată. Ci când faci un ospăț, cheamă pe săraci, pe neputincioși, pe șchiopi, pe orbi, și fericit vei fi că nu pot să-ți răsplătească. Căci ți se va răsplăti la învierea drepților.” (Luca, cap. 14; 12, 13, 14)
- „Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viață.” (Ioan, cap. 5; 24)
- „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit și cel care nu este păstor, și ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind și lasă oile și fuge; și lupul le răpește și le risipește.” (Ioan, cap. 10; 11, 12 )
- „Nu judecați și nu veți fi judecați; nu osândiți și nu veți fi osândiți; iertați și veți fi iertați.” (Luca, cap. 6; 37)
- „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viață vesnică.” (Ioan, cap. 3; 16)
- „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Matei cap. 22; 37)
- „Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinții îngeri.” (Marcu, cap. 8; 38)
Viața omului e materie, dar e și spirit. Spiritul creează materia, iar nu invers. Din energia increată a vidului primordial Creatorul a făcut universul și lumea în care trăim. Esența divină e nepieritoare, energia conștientă care dă naștere vieții și care postexistă vieții pământești, fiind principiul fundamental în jurul căruia ființa umană trebuie să-și construiască viața. Spun toate acestea deoarece ființa omenească la fel cum are nevoie de apă, mâncare ori confort, la fel are nevoie și de spiritualitate.
Anul are o serie de cicluri sacre pe care omul creștin are datoria de a le înțelege și de a se raporta la ele. Sărbătoarea Învierii Domnului este cel mai important moment din viața creștinului. Învierea este evenimentul care sfidând raționalul și depășind sfera probabilităților generale ale lumii, a dat omului șansa de a se naște a doua oară. Această a doua naștere trăită în fiecare an cu ocazia Sfintelor Paști este miracolul din care se naște mântuirea persoanei și șansa la nemurire și la Adevăr. Adevărul, cel de dincolo de rațiunea simplistă și conformistă, este unica premisă a omului spre revenirea acestuia la matca sa fundamentală, comuniunea dincolo de spațiu și timp cu Dumnezeu. Ca atare, Sfintele Paști nu sunt un simplu moment de comemorare și ceremonial religios, ci sunt retrăirea ciclică a unei minuni divine din care răsar valorile constitutive ale civilizației creștine și care stă la baza așezământului nostru de credință.
BUNĂ VESTIRE 25 MARTIE
Când s-a împlinit vremea izbăvirii neamului omenesc, care avea să fie prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, era trebuinţă să se afle o fecioară curată, fără prihană şi sfântă, care să fie vrednică să întrupeze pe Hristos Dumnezeu.
Această fecioară, mai sfântă decât toată sfinţenia a fost Preacurată şi Preabinecuvântată Fecioară Maria, odrasla dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana, rod al rugăciunilor şi al îndelungatei postiri.
La 3 ani, Fecioara Maria a fost dusă în loc sfânt, în templul lui Solomon, unde a trăit până la vârsta de 15 ani. Aici, Fecioara se îndeletnicea cu neîncetată rugăciune către Dumnezeu, dar şi cu lucrul mâinilor în toate zilele.
După ce s-au sfârşit doisprezece ani de petrecere în templu, i s-a poruncit ei de către arhierei şi preoţi ca, după obiceiul Legii, să iasă din bisericeasca locuinţă şi să se mărite după bărbat. Ea însă le-a răspuns că din scutece este dată lui Dumnezeu, şi niciun muritor nu poate să o silească spre nuntă, fiind fecioară a lui Dumnezeu Cel fără de moarte.
Atunci s-a luat hotărârea să se caute un bărbat vrednic căruia să i se încredinţeze Sfânta Fecioară, sub rânduială şi chipul însoţirii, pentru păzirea fecioriei. Acest bărbat drept s-a găsit în persoana Sfântului Iosif, care era bătrân de ani şi rudenie cu Fecioara Maria. Sfântul Iosif a devenit logodnicul Fecioarei numai cu părerea, dar cu lucrul era curat păzitor al fecioriei ei şi slujitor al vieţii Preacuratei Fecioare celei pline de sfinţenie.
Vieţuirea Fecioarei Maria în casa dreptului Iosif nu şi-a schimbat cursul de mai înainte pe care o avea în Sfânta Sfintelor. Căci nu avea altă preocupare decât numai rugăciunea către Dumnezeu, citirea cărţilor dumnezeieşti şi cuviincioasa lucrarea a mâinilor. Casa lui Iosif era ca o biserică de rugăciune, din care nu ieşea nicăieri, trăind în post şi în tăcere.
Aşa petrecând ea patru luni, a sosit ceasul întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, ceasul cel din veci ascuns şi de îngeri neştiut, ceasul în care avea să înceapă mântuirea noastră. Şi a trimis Dumnezeu pe Gavriil, arhanghelul duhurilor cereşti ca să bine vestească Preacuratei Fecioare zămislirea Fiului lui Dumnezeu în pântecele omenesc al Fecioarei. Astfel, apropiindu-se încetişor, Gavriil i-a rostit cu glas liniştit: „Bucură-te ceea ce eşti cu dar dăruită, Marie, Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu între femei. Duhul se va pogorî peste tine şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri!” Atunci, Fecioara Maria, cu smerenie şi stăpânită de dorinţă arzătoare de a împlini voia lui Dumnezeu, a răspuns: „Fie mie după cuvântul tău.”
Fericit de acest răspuns, arhanghelul a plecat şi îndată a avut loc taina cea mare şi mai presus de fire a zămislirii Fiului lui Dumnezeu, care S-a născut din veşnicie din Tatăl, şi a luat trup omenesc din Sfânta Fecioară pentru mântuirea neamului omenesc în veci.
Amin.
Text: Preot Radu Mihai Bujorel
