Orasul

Ţinuta - o informaţie la vedere, pe baza căreia ceilalţi îşi ţes opinia despre noi: e serios/neserios, e ordonat/dezordonat, e clasic/excentric, are bun gust/e lipsit de gust. Şi nu e doar atât! Interlocutorii ne citesc şi starea de spirit în culoarea materialelor aşezate pe noi: e vesel/trist, e plin de energie/e plictisit, are umor/e morocănos.
Chiar dacă declarăm că „nu contează cât de lung am părul, mai presus e cât şi cum gândesc”, în viaţa de zi cu zi imaginea contează pentru marea majoritate a persoanelor. Avem libertatea de a ne exprima prin vestimentaţie alegând să o adaptăm contextului şi rigorilor acestuia. A face diferenţa între sport, timp liber, muncă - purtând ţinute adecvate, este un semn al inteligenţei sociale.
Vestimentaţia bine aleasă are înţelepciunea de a influenţa oamenii. Vestimentaţia atrage şi respinge. Ea reprezintă, uneori, singurul motiv pentru care poţi capta atenţia. Cineva spunea: „Felul în care arătăm ne poate deschide o uşă; ceea ce ştim ne ajută să rămânem în încăpere."
Factorii care dau prima măsură a credibilităţii profesionale sunt stilul, codul vestimentar, culorile şi accesoriile, oricât am nega acest lucru. O regulă acceptată în zona afacerilor spune că aici totul se conduce după principii militare: tot ceea ce contează este ierarhia. Implicit şi vestimentaţia profesioniştilor din acest mediu se supune acestei reguli. Aşadar, îmbracă-te conform nivelului ierarhic, a poziţiei pe care o ocupi şi gradului de expunere al acesteia! Dacă te poziţionezi în vârful piramidei ierarhice, îţi este permisă o mai mare libertate în a-ţi exprima personalitatea prin ţinuta vestimentară. Dar dacă te afli, încă, în plină ascensiune, când îţi alegi ţinuta, caracterul reţinut şi conform, trebuie să primeze în faţa celui personal. Iar cu cât gradul de expunere al jobului tău este mai mare, cu atât mai mult ţinuta ta trebuie să fie mai îngrijită, mai plăcută şi mai serioasă.

Citeşte mai mult...

Orasul

Primăvara, anotimpul închinat iubirii cea aducătoare de bucurie şi voie bună a sosit şi la noi cu alaiul ei de flori, lumină şi culoare. Zilele sunt mai blânde şi mai lungi, iar nopţile mai scurte. Ceasul deșteptător al naturii a sunat. Şi oamenii se bucură de această renaştere a naturii. A început perioada curăţeniei de primăvară.
În livezi sau în gospodăriile fiecăruia oamenii curăţă pomii, iar în grădini sapă pământul să pună răsaduri.
Ca în fiecare an, odată cu primele semene ale venirii primăverii toţi gospodarii localităţii încep şi ei curăţenia de primăvară a curţilor, grădinilor şi livezilor prin arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a vegetaţiei uscate.
Pe lângă campania de strângere a gunoaielor, se plantează flori şi se toaletează copacii de pe străzile oraşului.
S-a dat undă verde pentru spălarea străzilor, trotuarelor, iar pe unele artere vor începe lucrări de reparare a carosabilului.
Edilii oraşului OTOPENI, sub atenta şi competenta îndrumare a primarului oraşului se implică activ în curăţenia oraşului nostru. Primăria se va ocupa şi de repararea şi schimbarea mobilierului urban deteriorat în timpul iernii. Toţi locuitorii oraşului sunt aşteptaţi să vină cu propuneri şi sugestii în sprijinul Primăriei.

Citeşte mai mult...

Orasul

Citeşte mai mult...

 

 

 

Orasul

Locuiesc în zona Odăi și aș vrea să știu când vor demara lucrările pentru apă și canalizare în zona noastră.
Vă semnalez faptul că în prezent mulți locuitori din această zonă își golesc fosele în canalizarea pluvială poluând întreaga zonă.
Această problemă ne preocupă pe toți. Vă mulțumesc anticipat.

 

Vă aducem la cunoștință faptul că lucrările la stația de epuarare din cartierul Ferme sunt în derulare, până la momentul actual realizându-se infrastructura (chesonul) în care vor fi instalate utilajele. Acestea se află deja în organizarea de șantier, în custodia constructorului, urmând a fi instalate până la sfârșitul anului 2015. De asemenea, tot până la acest termen se vor finaliza și lucrările pe restul străzilor din cartierul Ferme, care se află în diferite stadii de execuție.

În data de 16 martie 2015 au început lucrările de introducere a rețelelor edilitare și de modernizare a infrastructurii rutiere în cartierul Odăi pe străzile 1 Mai, Marin Sorescu, Grigore Alexandrescu. În același timp au fost demarate lucrările organizării de șantier pentru stația de epurare, gospodăria de apă care va deservi întregul cartier. Aceste lucrări precum și introducerea rețelelor edilitare și modernizarea infrastructurii rutiere pe restul străzilor din cartier, se vor finaliza în anul 2017.

De asemenea în programul anual al achizițiilor publice pe anul 2015 este propus un proiect pentru realizarea unui pod rutier ce va fluidiza traficul la intersecția străzilor 1 Mai, Viilor, Ion Creangă, Matei Basarab. Această lucrare se va finaliza în anul 2016.

Orasul

Dând să coboare şi ultima treaptă a modulului lunar, Neil Armstrong vede imprimate-n praful selenar nişte urme ciudate.
De opinci, parcă. Îngândurat, se depărtează niţel de modul şi dă să se apropie de un crater. Din crater apare un tip neverosimil în context: cu pălăriuţa mică, neagră şi chimir. Creatura întinde hotărât mâna către Armstrong:
- Servus, io mi-s Ion!
Astronautul, siderat, îl întreabă:
- Şi de unde eşti tu?
- Apăi din Sibiu, dară.
- Şi cu ce ai venit aici? continuă americanul.
- Cu brânză.

Alexandru Popa

Orasul

„Primăvara este când îţi vine să fluieri chiar dacă pantofii îţi sunt plini de nămol.”
Doug Larson (1926, editor)

„Primăvara se afirmă în modul ei personal, atât de zgomotos şi limpede, încât grădinarul pare să fie doar un instrument, iar nu compozitorul.”
Geoffrey B. Charlesworth (scriitor)

„Când vine primăvara, iarba creşte de la sine.”
Lao Zi (filozof)

„Mi-am vârât capul pe fereastră în această dimineaţă şi primăvara m-a sărutat drept în faţă.”
Langston Hughes (1902-1967, scriitor)

„Vor putea tăia toate florile, însă nu vor putea opri primăvara!”
Pablo Neruda (1904-1973, poet)

„Un optimist este personificarea umană a primăverii.”
Susan J. Bissonette (consultant motivațional)

„Primăvara este când viaţa este vie în tot ce ne înconjoară.”
Christina Rossetti (1830-1894, poetă)

„Primăvara s-a întors. Pământul este precum un copil care ştie poezii.”
Rainer Maria Rilke (1875-1926, poet)

Orasul

Perioada trecută de la ultimul număr al revistei a fost relativ liniştită, asta însemnând absenţa evenimentelor negative deosebite, însă a crescut numărul reclamaţiilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, prin muzica ascultată la volum maxim şi la ore nepotrivite, finalizate prin adresarea de injurii şi ameninţări, iar uneori cu loviri sau alte violenţe.
Deşi reacţia Poliţiei Oraşului Otopeni a fost fermă de fiecare dată, ne facem datoria să vă aducem la cunoştinţă prevederile legale în materie, chiar dacă necunoaşterea legii nu înlătură răspunderea contravenţională sau penală, după caz. Principalul act normativ din domeniu este Legea nr. 61 din 27 septembrie 1991 (*republicată*), pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, din conţinutul căreia vă prezentăm câteva extrase cu speranţa că vor avea un efect preventiv pentru persoanele predispuse la comportamente antisociale:
Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:

Citeşte mai mult...

Orasul

La 14 februarie 1587, într-una dintre cele mai tulburi timpuri istorice pe care le-a cunoscut Țara Românească, sub domnia unui individ repudiat și instabil, Mihnea Turcitul, singurul domn român din istorie convertit la islam, o domnie marcată de spoliere și clientelism, era pentru prima dată atestat documentar satul Hodobeni, atestare venită din perspectiva unui act juridic al unei jumătăți de moșii care era parte a domeniilor Sf. Mânăstirii Radu Vodă din București. Îmi permit să spun că de atunci și până azi istoria Otopenilor a fost marcată de o reală ambivalență, de coexistența permanentă în același întreg a 2 tipologii și a 2 realități diferite. Această ambivalență o putem vedea și astăzi. Dacă în evul mediu aveam o dualitate dintre un Hodobeni al țăranilor aserviți și un Hodobeni al micilor moșneni care țineau cu dinții de mica proprietate și din al căror spirit rebel și profund autohton rezultă și răspunsul la întrebarea pe care mulți mi-au pus-o deseori „De ce Otopenii sunt altfel?”; în modernitate avem dublura Otopenii de Sus / Otopenii de Jos, iar astăzi încă vedem cum fără stridențe și fără note discordante avem un Otopeni cu mentalitate tradițional sătească și unul urban postmodernist, avem în același întreg un Otopeni gentilic și unul cosmopolit.
Deseori am tratat din perspectivă istorică și științifică prima atestare documentară a satului Hodobeni (Hodopeni, devenit Otopeni prin pronunția specifică a românilor din aceste părți undeva prin secolul al-XVIII-lea). De data asta voi vorbi despre ceea ce se pare că a fost și încă mai este identitatea Otopenilor dincolo de acte medievale, de interpretări istorice și de documente de arhivă.

Citeşte mai mult...

Orasul

România își ignoră de zeci de ani bătrânii. Îi ține în foame, în frig, sunt uitați de copii, de nepoți, de societate - când mă refer la sistemul de pensii, sistemul de sănătate și asigurări sociale.
Bătrânii noștri sunt de fapt izolați, însingurați și abandonați chiar de propriile familii care îi consideră ca fiind inutili.
Din punct de vedere sociologic, ei constituie cea mai sensibilă și vulnerabilă categorie a populației, devenind dependenți de sistemele de asistență socială în contextul în care structurile tradiționale ale societății și mă refer aici la familie, dispar sau nu se mai întemeiază pentru că nu mai sunt la modă. Din punct de vedere demografic, România îmbătrânește, acest declin va duce la creșterea numărului de pensionari în câțiva ani, lucru care caracterizează întreaga Europă. Deci, numărul de pensionari crește, iar societatea românească este incapabilă să construiască o infrastructură socială pentru pensionarii existenți la acest moment, cu atât mai puțin pentru un număr mai mare de pensionari.
De peste douăzeci de ani, societatea se mișcă și se schimbă accelerat producând tuturor categoriilor de vârstă șocuri pentru adaptarea rapidă la realitățile momentului.
Bătrânii sunt cei mai expuși schimbărilor din jur, timpul îi obligă din persoane active să devină pasive, iar activitățile compensatorii dispar și ele. Au apărut tehnologii noi care au adus calculatoare performante, internet, tablete, televizoare care îi pot ajuta pe aceștia să se mențină într-un anumit grad de activitate.
Dar câți dintre bătrânii României au acces la internet, câți își pot plăti un asemenea serviciu sau au pe cineva să-i inițieze în asemenea tehnologii.
Pornind de la aceste constatări, am creat în orașul Otopeni o infrastructură de activități și dezvoltare socială pentru vârsta a treia, adică pentru seniorii noștri din Otopeni.
Astfel, dânșii beneficiază de multe activități prin care îi aducem împreună să petreacă o parte din timpul lor liber, implicându-i în viața socială, culturală, sportivă și comunitară a orașului nostru.
De asemenea beneficiază de o multitudine de ajutoare materiale și financiare care se acordă în funcție de necesitatea persoanei respective.
Un exemplu al respectului nostru față de bătrâni este crearea „Diplomei de excelență” la împlinirea vârstei de 90 de ani, premiu care se acordă în semn de recunoștință pentru întreaga activitate din familie și comunitate. Diploma și placheta de excelență sunt însoțite și de un premiu în bani în valoare de 3.000 lei. Până acum s-au acordat 32 de „Diplome de excelență” (2014-2015) unor persoane care au domiciliul stabil în orașul Otopeni și care au împlinit vârsta de 90 de ani.
Important în relația cu aceștia este să-i ascultăm, să-i înțelegem, să-i stimăm, să-i respectăm și elogiem.
Respectându-i pe ei, ne respectăm trecutul, dar și viitorul.
Așadar, să ne iubim bătrânii cu poveștile și trăirile lor de viață, căci fără ei nu se poate.

Gheorghe Constantin Silviu
Primarul orașului Otopeni

* „Cine nu are bătrâni să-i cumpere.”
* „Cinstește-i pe bătrâni, căci și tu vei fi bătrân.”
* „Chiar de-ai fi Alexandru Macedon, nu porni la drum fără bătrâni.”
* „Prieteni noi să-ți faci, dar de cei bătrâni să nu te lași.”

Citeşte mai mult...

Orasul

Citeşte mai mult... Primăria oraşului Otopeni l-a premiat pe domnul Ioniță Vasile, pentru împlinirea a 90 de ani. Diploma și placheta de onoare, împreună cu un premiu în valoare de 3.000 lei, au fost acordate într-un cadru festiv de primarul orașului Otopeni, în semn de recunoaștere și apreciere.

Orasul

Citeşte mai mult...Primăria oraşului Otopeni a acordat premiul de fidelitate familiilor Vasile și Dobre, în data de 06.02.2015, pentru împlinirea a 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.
Diploma și placheta de onoare, împreună cu un premiu în valoare de 5 mii lei, au fost acordate într-un cadru festiv de primarul orașului Otopeni, în semn de recunoaștere și apreciere.
În continuare vă prezentăm câteva impresii.

 

VASILE DUMITRA și DUMITRU

Citeşte mai mult...Vasile Dumitra, Mita, cum îmi spun cei apropiați, m-am născut pe 6 iunie 1938 la Otopeni, iar soțul meu, Vasile Dumitru, s-a născut pe 6 iulie 1942 în satul Cocioc, localitatea Periș, județul Ilfov.
Ne-am cunoscut în anul 1961, la „Balul de sâmbătă seara”, cum era pe vremea aceea, organizat la Căminul Cultural „Ștefan Plavăț” din Otopeni de Sus. Din seara aceea am rămas prieteni pe viață, căsătoria realizându-se în anul 1965.
Eu am fost bibliotecară o perioadă la Căminul Cultural „Nicolae Bălcescu” din Otopeni de Jos, apoi am lucrat 18 ani la Comitetul Român pentru Repatriere, ultima parte am lucrat–o la I.P.R.S. Băneasa, de unde am ieșit la pensie.
Soțul meu a plecat la o vârstă fragedă de acasă, la București pentru ucenicie frizer. A făcut armata, după care s-a angajat la Cooperativa meșteșugărească Higiena, de unde a și ieșit la pensie.
Pe 4 ianuarie, anul acesta, am împlinit 50 de ani de căsătorie și am serbat „Nunta de aur”, primind binecuvântarea părintelui.
Părintele Radu ne-a făcut o surpriză plăcută împreună cu vecinii noștri, familia Crețu Cristina și Gabriel, au venit acasă și au fost alături de noi la aniversarea celor 50 de ani de căsătorie.

Familia Vasile

 

VALERICA și ION DOBRE

Citeşte mai mult...„Se zice că timpul trece. Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp”, așa a spus Garabet Ibrăileanu.
Și gândind așa, este cel mai ușor să ne dăm seamă de realitatea afirmației, uitându-ne în jurul nostru la cei trei copii și cei patru nepoți.
Ne-am născut în Otopeni, unul în Otopenii de Jos, altul în cel de Sus. Tot aici ne-am cunoscut la vârste destul de fragede și am început să clădim un capitol nou al vieții noastre.
Am găsit maturitatea de a iubi, de a fi alături unul de celălalt, de a învăța în doi, de a experimenta în doi, de a trăi în doi.
Să sărbătorim cei 50 de ani petrecuți împreună în liniște, fericire și credință, închinând o cupă de șampanie alături de cei dragi.

Familia Dobre

Orasul

Perspectiva creează lumea fiecăruia. Ce şi cine suntem creează lumea noastră. Pentru un om al legii, oamenii se impart în infractori şi ceilalţi, mulţi dintre ei „negustori cinstiţi” doar pentru că nu au fost prinşi încă.
Pentru un medic, oamenii sunt pacienţi, ai lui sau ai altora, adică sută la sută suferinzi.
Pentru un profesor, toţi sunt fie premianţi, fie repetenţi, adică învăţăcei pe toată viaţa.
Pentru un politician, toţi sunt potenţiali furnizori de voturi.
Pentru un matematician, toţi cei ce nu sunt – nu există.
Pentru fotbalişti, ceilalţi sunt suporteri, aşa cum pentru vedete de o zi, toţi bărbaţii din topul averilor sunt potenţiali logodnici.
Pentru bucătari, restul sunt gurmanzi.
Pentru un bancher, toţi sunt beneficiari de credite. Pentru extremişti, toţi sunt victime.
Pentru turmentat, toţi sunt în ceaţă şi se dedublează derutant.
Pentru cei buni, şi ceilalţi au suflet de aur, aşa cum pentru vicleni, toţi ascund un pumnal sub haină.
Ceea ce suntem determină esenţial felul în care îi privim pe ceilalţi. „Cine mai citeşte astăzi?” se întreabă cu dispreţ, arogant, cei ce n-au cunoscut bucuria adevărată a lecturii sau efervescenţa unui tărg de carte.

Citeşte mai mult...

Orasul

De multe ori s-a spus despre Otopeni că a fost un sat de lăptari. Afirmația are un temei real pentru că, într-o anumită perioadă a existenței lor, locuitorii acestor locuri s-au ocupat cu creșterea vacilor de lapte. S-au folosit din plin de condițiile naturale oferite de un islaz generos, situat între Valea Pasării și Valea Tunarilor.
În această zonă se află în prezent Aeroportul Internațional Otopeni. La fel de bine au știut să profite și de legătura - relativ simplă și ușoară - cu cartierele selecte din nordul capitalei, oferită de Șoseaua București-Ploiești, pavată cu piatră cubică. Cu ajutorul căruțelor sau faetoanelor, lăptarii noștri au reușit să-și plaseze „marfa” (laptele), direct la ușile consumatorilor, cu avantaje multiple, atât pentru furnizori, cât și pentru clienți.
Mergând din ce în ce mai des la oraș, otopenarii și-au dat seama repede, că se pot câștiga mai ușor bani, dacă ești salariat într-o fabrică sau într-o organizație lucrativă, cu program organizat.
La fel și bucureștenii, care dintotdeauna s-au simțit atrași de terenurile otopenarilor, au realizat că pot obține câștiguri frumoase, dacă investesc la Otopeni. Așa se face că în perioada interbelică au început să apară la Otopeni germenii unor actvități industriale.
Din rațiuni financiare și influențate puternic de conjuncturile politice și istorice, multe dintre ele au căpătat o dezvoltare greu de atins, chiar și în condițiile zilelor noastre. După război, într-o situație economică incertă și tulbure, au continuat să existe, „dar a picat” naționalizarea din 11 iunie 1948.
Din lucrarea elaborată în 1973, de profesorul de istorie Iancu Ioan, de la Școala Generală nr. 9, din Otopeni, am reținut un tabel cu unitățile din Otopeni, naționalizate la 11 iunie 1948.
La aceste rânduri este atașată o copie (în facsimil) după pagina respectivă.

Citeşte mai mult...

Orasul

A scrie despre cei trei tenori este o performanță: personalități atât de diverse, orgolii și încasări uriașe.
Ei au adus muzica de operă pe stadioane, au fost în fruntea topurilor muzicale, au bătut recordul la încasări și au reconstituit mitul interpretului imprimând standarde artistice și financiare de neimaginat până la ei.
LUCIANO PAVAROTTI s-a născut la 12.10.1935 la Modena (Italia) oraș în care a și murit la 6.9.2007. În afară de muzica clasică, a abordat și alte genuri muzicale. A debutat în 1961 cu aria lui Rodolfo din opera „Boema” de Puccini, a mai interpretat un rol din „Fiica regimentului” (1972) la Metropolitan Opera din New York, a obținut un record de 17 bisuri, a câștigat premii „Grammy”, discuri de aur, de platină. A găzduit concerte caritabile „Pavarotti and Friends”. Printre concerte s-au numărat cele dedicate victimelor din Bosnia, Kosovo, Guatemala, Irak și copiilor soldați. Aria celebră interpretată de Pavarotti a fost „Nessun Dorma” (Nimeni să nu doarmă) din opera „Turandot” de Puccini, această celebră arie este una foarte greu de interpretat ajungând până la nota Do din Octavă.
PLACIDO DOMINGO s-a născut în Spania la Madrid, o perioadă a trăit în Mexic, a luat lecții de pian și de dirijat. Tatăl lui a fost cântăreț de zarzuela, a debutat în operă la teatrul „del Liceo” din Barcelona, a mai debutat la teatrul „alla Scala” din Milano (Italia), un rol de succes a fost în opera „Otello”.
JOSE CARRERAS tenor spaniol din Catalonia (Spania), este cunoscut pentru eforturile sale umanitare pentru tratarea leucemiei. A emigrat în 1961, Buenos Aires (Argentina), dar dezamăgit se întoarce acasă. Rolul său preferat este „Don Jose„ din opera „Carmen” de Bizet, „Boema” a fost o operă cheie în carieră. A câștigat concursul de canto la opera din Parma, a îndrăgit aria „Che gelida maniana” (Mânuța ta e înghețată).

Citeşte mai mult...

Orasul

Citeşte mai mult...Ion Minulescu
(6 ianuarie 1881, București - 11 aprilie 1944, București)

A fost un poet și prozator, reprezentant important al Simbo-lismului românesc. A fost numit director general al artelor în 1922.
Debutează încă de pe băncile liceului, din 1897, în revista „Povestea vorbei”, sub pseudonimul „Nirvan”. Pleacă pentru studii juridice la Paris, pe care le abandonează însă, atras fiind de atmosfera specifică boemei pariziene de început de secol, ca și de poezia epocii, puternic înclinată spre simbolism.
Fruntaș al înviorării lirice românești din ultimul pătrar de veac, a desfășurat în poezie, proză și teatru o neobosită activitate.

 

Rânduri pentru credința mea
de Ion Minulescu

Mă-ntreb, ce s-a putut schimba
În mine
Și-n credința mea,
În care știu că n-am schimbat nimic,
Nici chiar mândria mea de ucenic,
Pe care și-azi mi-o mai găsesc
În cele câteva volume
În care n-am scris decât glume,
De teamă să nu-mbătrânesc!
Mă-ntreb și nu pot să-mi răspund
De ce-n credința mea m-afund
Ca luna-n fundul unui lac,
Când lacul nu-i decât minciuna
Cu care ne-amăgește luna
Și stelele, când se prefac
În licurici —
Gânganii mici —
Pe care noi
Când încercăm, din lac, să-i prindem,
Zadar nic mâinile ne-ntindem
Că nu găsim în lac decât noroi!


Și totuși
S-a schimbat ceva
Și-n mine,
Și-n credința mea!
Dar ce anume s-a schimbat
N-a fost chiar schimb adevărat!
Nu s-a putut schimba decât
Minciuna unui vis urât,
Căci, dacă lacul și cu luna
Rămân, la fel, întotdeauna,
La fel, nu ne-am putut schimba
Nici eu,
Nici ea, — credința mea!

Orasul

Peripețiile militarilor care au păzit trupurile soților Ceaușescu
în noaptea de 25-26 dec. 1989 pe stadionul Ghencea

Tot discutând noi chestii d-astea, el s-a deplasat pe coama biutei, spre dreapta cum eram, vreo 5-6 metri şi mi-a zis:
- Aveţi dreptate, şefu'! Sunt manechine, dom'le. E o cursă.
M-am dus şi eu: într-adevăr, dintr-un pachet ieşea un picior roz şi lucios, culoarea aceea imposibilă a manechinelor, şi-am spus:
- Cacialma, cacialma… Hai s-o zbughim d'aici.
Am luat-o la fugă. Mă gândeam la elicopteriştii care mi se păruseră oameni de-ai noştri, prietenoşi şi serioşi. Să ne fi păcălit ei în halul ăsta? „Îmi bag picioarele, eu nu stau o noapte întreagă să execut ordinele unor piloţi pe care nu-i cunosc… Sunt morţi, nu-i fură nici dracu”. A mai trecut aşa o oră-două, mă tot gândeam: să raportez sau să nu raportez superiorilor? Nu raportez, dom'le. Că ăia mă iau c-am părăsit dispozitivul, c-am facut jocul teroriştilor, intru în altă dandana…
Se lăsase întunericul, începuse răpăiala şi mi-a zburat gândul de la pachetele alea. Trebuia să ne apărăm zdravăn. Pe la ora 20.30-21.00 primesc telefon de la unitatea vecină că lângă biută se află un TAB, care a intrat în zonă fără să semnalizeze, cu luminile aprinse. Căpitanul Constantinescu îmi zice: „Mă, Cristi, ia măsuri. Trage, dă cu tunul în el…”. I-am zis: „doar dacă va trage el, eu voi riposta.” M-am uitat prin luneta aparatului de observare şi vedere pe timp de noapte cu infraroşii şi am văzut tricolorul românesc pe TAB. I-am spus lui Constantinescu să termine cu alarmele false. Ei însă au tras asupra TAB-ului. Speriaţi de ăştia probabil, cei cu TAB-ul au plecat. Apoi am fost chemat la telefon de căpitanul Marin Tudor care ţinea locul la comanda unităţii, întrucât comandantul se afla cu grosul forţelor noastre la Televiziune.
- Cristi, unde sunt, dom'le, containerele?

Citeşte mai mult...

Orasul

Citeşte mai mult...Revirimentul fanatismului religios în Europa
(scurte reflecții cu privire la atentatul terorist de la Charlie Hebdo)

Ziua de 7 ianuarie 2015 este o zi neagră pentru istoria Europei. De la această nefericită dată, vechiul nostru continent pare a se afla la un moment de răscruce, învins fiind de un nou proiect totalitar ce ne amenință pe fiecare dintre noi: islamismul și organizațiile teroriste ce se revendică de la acesta. Rândurile care urmează, ce aspiră să se constituie în reflecții de bun-simț, lipsite de izbucniri ale prostiei (această din urmă trăsătură este o constantă ,din ce văd, a presei și televiziunii românești, și nu a încetat nici cu ocazia acestui eveniment istoric tragic), dau măsura stuporii și fricii unui tânăr intelectual, precupat până la obsesie de problema libertății umane și a limitelor acesteia. Astfel că mi-a fost frică mai întâi ca țara mea să nu fie înghițită de o istorie potrivnică demnității umane, să nu fie acaparată de niște indivizi ce distrug totul în calea lor, ce impun restricții, cenzură, ce impietează însăși esența umană: libertatea de opinie, a gândurilor și de expresie. Apoi, mi-a fost teamă, uneori nejustificată și articulată într-un mod nedeslușit, că oamenii ar putea fi cumva prinși, cumva, în angrenajul infernal al istoriei, că libertatea acestuia va fi restrânsă din ce în ce mai mult, că va fi vânat, ascultat sau, în cel mai rău caz, intimidat. Dar sigur, puteți spune, aceste preocupări sunt rodul unor vaste meditații filosofice, a unei temeri metafizice tâmpe. Doar că presimțirea mea începe să se adeverească, căci, iată, vedem, auzim de niște indivizi brutali, ancorați prin Africa, Siria și Irak, ce execută și ard de vii oameni, în numele unei religii (de fapt, după cum voi demonstra,a unei ideologii desprinse de religie, ce nu are absolut nimic de-a face cu aceasta). Ei sunt jihadiștii, islamiștii și reprezintă, astăzi, după cum remarca profesorul Ioan Stanomir, „chipul barbariei”. De aceea, acest articol va fi scris de un „moralist”, căci nu pot adopta masca istoricului obiectiv și neutru (în care nici nu cred, de altfel).

Citeşte mai mult...

Orasul

Copiii beneficiază de o mică vacanță. Bucurie mare atât pentru copii, care scapă de grija școlii și învățatului, dar și pentru părinți care nu trebuie, aparent, să-i mai supravegheze. Copiii vor rămâne nesupravegheaţi o mare parte a timpului, deoarece părinţii vor fi la serviciu. Având în vedere vremea rece în majoritatea gospodăriilor, funcționează mijloace de încălzire de diverse tipuri (lemne, gaze, sau încalzire centralizată).
Având în vedere consecințele devastatoare ale focului necontrolat, necesitatea cunoașterii și aplicării normelor de prevenire, precum și a mijloacelor de intervenție pentru stingerea incendiilor constituie o prioritate a educației cetățenești încă din copilărie.
Faptul că rămân timp îndelungat singuri, îi îndemnă pe copii să facă tot soiul de năzbâtii.
Venim cu îndemnul către conducătorii instituțiilor de învățământ de a organiza lecții în vederea instruirii și pregătirii lor în domeniul apărării împotriva incendiilor, a calamităților naturale, precum și a regulilor de comportare în situații de urgență. Un rol important în procesul de instruire pentru viață o au cadrele didactice din școală, dar și părinții.
Copiii trebuie să cunoască atât binefacerile focului, cât și efectele lui distrugătoare dacă nu este controlat. Pregătirea copilului pentru a-și apăra viața în situații de urgență nu poate fi omisă din întreaga activitate de educare a omului, determinată de respectul pentru viață, muncă și pentru cultură realizată prin învățătură și cunoaștere.
Focul este un prieten necesar, dar se transformă pe neașteptate în dușman. Este important să reținem că pericolul vine mai repede atunci când este disprețuit, din necunoaștere sau rea-voință.
Statisticile despre numărul incendiilor și a pierderilor de vieți omenești datorate jocului copiilor cu sursele de aprindere sunt elocvente. Pericolele generate s-au datorat inocenței copiilor ori indiferenței părinților față de riscurile focului. Carențele în pregătirea și educarea copiilor conduc la necunoaștere, la apariția cauzelor care produc suferințe. Cel care privește toate măsurile de prevenire cu ușurință va avea mari greutăți concretizate în răni sufletești și pagube materiale.
Copilul trebuie să știe cum să se apere, să facă diferența între bine și rău și să rețină că focul necontrolat ne este vrăjmaș, iar scăldatul nesupravegheat de maturi și în locuri necunoscute e deosebit de periculos.

Citeşte mai mult...

Orasul

Cum să te îngrijești de calitatea prezentărilor în public.

În urma cu câțiva ani susțineam o prezentare cu subiectul Educația financiară a elevilor din clasele terminale dintr-un liceu cu un anumit prestigiu. Din timpul acelei întâlniri îmi amintesc participarea deosebită a unui elev și afirmația acestuia că se pregătea pentru examenul la medicină. Am aflat acum că acel băiat și-a schimbat opțiunea în urma acelei prezentări și a dat la finanțe-bănci. Acum este economist.
Iată cum cuvintele tale pot influența deciziile celorlalți. Câți dintre cei care vorbesc în public țin cont de reacțiile participanților după întâlnire? Probabil foarte puțini. Mai mult de atât, întâlnesc adesea persoane care înaintea unei expuneri publice spun explicit că ele nu se pregătesc pentru că se bazează pe spontaneitate! Pentru mine acest lucru înseamnă lipsă respectului care ar trebui să reprezinte prima etapă în relația cu oamenii care vin să ne asculte și asumarea pierderii credibilității. Spontaneitatea se hrănește din experiențe anterioare de același tip, din cărți citite și documentare aprofundată, din capacitatea de a ne controla reacțiile emoționale, din umor, din plăcerea pe care o simțim când lucrăm. Deci - din muncă!
M-am uitat în dicționar pentru ca să mă conving că termenul nu înseamnă a ști ce să vorbești înainte de a te pregăti. Concluzia este că spontaneitatea despre care vorbesc unii seamănă leit cu improvizația. Mi-a atras atenția și această lipsă a conștientului conținută de definiția spontaneității. Deci responsabilitatea morală față de propria conduită lipsește nemotivat.
Spontan: Care se face sau se produce de la sine, fără vreo cauză exterioară aparentă; care se face de bunăvoie, fără a fi silit de nimeni; care apare brusc, pe neașteptate; care nu este conștient.
Improviza: A face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână.
Pregătirea este apa pe care o punem unui răsad pentru a crește viguros. Alege să fii conștient înaintea și în timpul expunerii avute pentru a evita catalogarea ca urechist.
Înainte de a te pune într-o situație periculoasă, cântărește ce vrei să obții ca urmare a apariției tale și analizează în ce măsură doar spontaneitatea te conduce către rezultatul năzuit.

Citeşte mai mult...

Orasul

O metodă de a împrospăta aerul din apartament și chiar de a ne proteja de undele electromagnetice emise de aparatura electrocasnică o reprezintă plantele de apartament.
Dacă le îngrijim cu multă căldură sufletească, o vorbă caldă, gesturi de prietenie și de ocrotire și florile de apartament ne vor răsplăti cu efecte benefice asupra sănătății fizice și psihice.
Iată câteva dintre beneficiile pe care ni le aduc prietenele noastre florile de apartament:
· îmbunătățesc calitatea aerului;
· contribuie la o stare pozitivă a locatarilor unei clădiri;
· măresc productivitatea și performanța la locul de muncă;
· scad stresul și sentimentele negative;
· reduc zgomotul;
· îmbunătățesc imaginea unei firme.
Prezența lor ne face mediul mai plăcut, mai relaxant, iar la locul de muncă poate crește productivitatea și rezistența la stres.
La orele de biologie am învățat că plantele verzi „inspiră” dioxidul de carbon CO2 și „expiră” oxigen O2, care purifică aerul și îl împrospătează. Dioxidul de carbon poate duce la amețeli și la incapacitatea de concentrare.

Citeşte mai mult...

Orasul

Mai multe articole..

Pagina 8 din 34

8